Protecția corespunzătoare a ochilor pe parcursul verii este foarte importantă, deoarece expunerea îndelungată fără protecție la radiațiile UV poate duce la complicații majore - arsuri corneene și retiniene sau leziuni degerenative, cataractă, etc.

Ochelarii de soare trebuie achiziționați de la magazinele de specialitate. Pe lângă faptul că trebuie să se potrivească cu fizionomia noastră și să fie și la modă, aceștia sunt în primul rând un factor de protecție pentru ochi.

Când cumpărăm o pereche nouă trebuie să verificăm următoarele:

  • Marcajul CE (confirmă faptul că lentilele corespund standardelor europene)
  • Categoria de filtru de 0 la 4
  • Lentila ochelarilor trebuie să blocheze 99-100% UV sau UV400

Culorile lentilelor trebuie alese în funcție de mediul în care îi vom purta (lentila verde oferă un contrast foarte bun, lentilele negre sau gri sunt indicate atunci când stăm la soare, iar cele portocalii, galbene, albastre sunt pentru conducătorii profesioniști, pe timp de ceață sau ploaie). Lentilele de culoare închisă nu asigură o protecție mai bună decât cele deschise la culoare, întrucât protecția este asigurată de un filtru care este încorporat în lentile, și nu de culoarea acestora.

Cei care au și dioptrii pot opta pentru ochelari de soare cu dioptrii, realizați la comandă.

Când ne pot dăuna ochelarii de soare?

Ochelarii de proastă calitate, cum sunt cei cumpărați de la piață sau de pe stradă, ne pot afecta grav vederea, pentru că nu asigură protecția UV (nu au acel filtru încorporat).

În mod normal, ochiul are un mecanism de protecție împotriva razelor solare, și anume micșorarea pupilei. Prin acest mecanism fiziologic, scade cantitatea de radiații care pătrunde în ochi. O lentilă colorată (fără filtru UV) este mai dăunătoare decât expunerea fără ochelari la soare, pentru că lentilă respectivă face că pupila să se dilate mai mult, si astfel pătrunde în ochii o cantitate mai mare de radiații.

Exact cum ne protejăm pielea cu creme de protecție, așa trebuie să facem și cu ochii. Purtând ochelari de soare corespunzători ne protejăm de radiațiile UV!

„Vara, radiațiile sunt de trei ori mai puternice decât iarna, iar expunerea îndelungată poate provoca arsuri ale corneei și ale retinei, leziuni degenerative, chiar și cataractă. Tocmai de aceea, purtarea ochelarilor de soare este obligatorie. Ochelarii de soare nu ar trebui să fie doar un simplu accesoriu.’’ menționează Dr. Masri Hayfa

Informatii furnizate de Dr. Masri Hayfa, Medic specialist Oftalmologie.

SANADOR