Ce este metabolismul bazal

Metabolismul bazal sau rata metabolică bazală (BMR) reprezintă cantitatea minimă de energie, respectiv numărul minim de calorii, de care organismul are nevoie, în repaus, pentru a-și menține funcțiile vitale, precum respirația, circulația sângelui, reglarea temperaturii interne a corpului sau activitatea celulară. La SANADOR, pacienții au acces la servicii medicale de screening și la consiliere de specialitate, cu monitorizarea pe termen lung a stării de sănătate.

Metabolismul bazal este un indicator esențial în evaluarea necesarului caloric, iar recomandările personalizate ale medicului nutriționist au un rol important în menținerea echilibrului metabolic.

Această cantitate de energie diferă de la o persoană la alta, în funcție de factori precum vârstă, greutate, sex, înălțime sau procent de masă musculară. Înțelegerea conceptului de metabolism bazal permite conturarea unui stil de viață sănătos prin adaptarea alimentației, menținerea greutății, dezvoltarea masei musculare și prevenirea dezechilibrelor.

  • La SANADOR beneficiezi de analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Cum funcționează metabolismul bazal 

Metabolismul bazal funcționează asemenea unui „motor intern” al corpului, consumând energie în mod constant, pentru a menține funcțiile esențiale necesare vieții, inclusiv în stare de repaus complet. Chiar și atunci când o persoană stă întinsă, nemișcată și într-o stare completă de relaxare, organismul continuă să ardă calorii pentru a susține procesele vitale.

Această activitate constantă consumă cea mai mare parte a energiei zilnice, rata metabolică bazală însumând aproximativ 60%–70% din energia consumată într-o zi. Consumul de energie definit prin rata metabolică bazală reflectă doar energia necesară pentru menținerea funcțiilor vitale ale organismului, fără a include caloriile necesare pentru digestia alimentelor sau pentru activitatea fizică efectuată pe parcursul zilei.

Conceptul de metabolism bazal permite identificarea numărului exact de calorii de care are nevoie organismul, pentru a-și îndeplini funcțiile vitale, indiferent dacă persoana respectivă urmează sau nu o dietă. De exemplu, o rată metabolică bazală (BMR) de 1500 înseamnă că organismul necesită cel puțin 1500 de calorii pe zi, pentru a funcționa eficient. Această informație este importantă atât pentru cei care doresc să slăbească, cât și pentru cei care vor să își mențină sau să își crească greutatea.

În cazul unei diete, cunoașterea ratei metabolice bazale oferă un bun punct de plecare. Dacă BMR este de 1700 calorii, iar prin activitate fizică se consumă încă 550 calorii, pragul caloric pentru menținerea greutății va fi de 2250 calorii pe zi. Astfel, consumul unui număr mai mic de 2250 de calorii va crea un deficit caloric energetic necesar pentru pierderea în greutate.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Factori care influențează metabolismul bazal

Metabolismul bazal este influențat de mai mulți factori, dintre care unii pot fi modificați, iar alții nu. Principalii factori includ:

  • Vârsta: odată cu înaintarea în vârstă, masa musculară scade, ceea ce duce la o reducere a metabolismului bazal.
  • Compoziția corporală: țesutul muscular consumă mai multă energie decât țesutul adipos, astfel că persoanele cu mai multă masă musculară și mai puțină grăsime corporală au un metabolism bazal mai ridicat, pe când cele cu un procent ridicat de grăsime corporală și mai puțină masă musculară vor avea un BMR mai mic.
  • Suprafața corporală: o suprafață corporală mai mare necesită mai multă energie pentru menținerea funcțiilor vitale.
  • Sexul: metabolismul bazal la bărbați este mai mare decât al femeilor, datorită procentului de masă musculară mai ridicat.
  • Factorii hormonali: hormonii tiroidieni controlează cantitatea de energie consumată de organism și, implicit, rata metabolismului bazal. Un exces de hormoni tiroidieni, respectiv hipertiroidismul, poate crește metabolismul bazal, în timp ce un deficit de hormoni tiroidieni, respectiv hipotiroidismul, îl poate încetini.

Există anumite situații temporare care, de asemenea, pot să modifice metabolismul bazal. Factorii care pot crește rata metabolică bazală pot include:

  • Sarcina – metabolismul bazal crește, din cauza acumulării de masă corporală și a nevoilor energetice pentru dezvoltarea fătului.
  • Alăptarea - metabolismul bazal la femei în perioada de alăptare poate fi mai mare decât în mod normal, deoarece producerea laptelui matern necesită un consum crescut de energie.
  • Perioadele de creștere - metabolismul bazal la copii poate fi mai mare în perioadele de creștere, întrucât organismul lor consumă mai multă energie pentru formarea și dezvoltarea țesuturilor.

Pe de altă parte, perioadele de post prelungit, respectiv înfometare, sau menopauza - din cauza modificărilor hormonale - duc la scăderea masei musculare, ceea ce poate reduce rata metabolică bazală.

  • Vino la SANADOR pentru investigații avansate, esențiale în stabilirea unui diagnostic rapid și precis!

Cum se calculează rata metabolică bazală

În mod ideal, rata metabolică bazală trebuie calculată în laborator, după niște condiții stricte, respectiv după cel puțin 12 ore de post, într-o stare de repaus complet, într-un mediu liniștit și la o temperatură ambientală confortabilă.

Totuși, pentru că aceste condiții nu sunt atât de ușor de îndeplinit, există formule de calcul care estimează rata metabolică bazală în funcție de greutate, înălțime, vârstă și sex. Cea mai utilizată formulă este formula Harris-Benedict, care se calculează astfel:

  • pentru bărbați: BMR = 88362 + (13397 × greutatea în kg) + (4799 × înălțimea în cm) - (5677 × vârsta în ani);
  • pentru femei: BMR = 447593 + (9247 × greutatea în kg) + (3098 × înălțimea în cm) - (4330 × vârsta în ani).

Aceste calcule oferă o estimare a numărului minim de calorii necesare pentru ca organismul să își mențină funcțiile vitale timp de 24 de ore de repaus total.

  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Valorile normale ale ratei metabolice bazale

Nu există o valoare normală absolută atunci când vine vorba despre rata metabolismului bazal (BMR), fiecare persoană având un BMR unic, determinat în funcție de anumiți factori. Orientativ, un bărbat are un metabolism bazal mediu cuprins între 1.600 și 1.800decalorii pe zi, pe când o femeie are un metabolism bazal mediu de aproximativ 1.400 calorii pe zi. Aceste valori indică energia minimă necesară organismului pentru a funcționa în repaus complet, fără a lua în calcul efortul fizic sau procesul de digestie.

Pentru a estima necesarul total de calorii zilnice, se poate aplica un multiplicator la BMR, în funcție de stilul de viață, mai activ sau mai sedentar, astfel:

  • stil de viață sedentar: BMR × 1,2;
  • activitate ușoară (1–3 zile/săptămână): BMR × 1,375;
  • activitate moderată (3–5 zile/săptămână): BMR × 1,55;
  • activitate intensă (6–7 zile/săptămână): BMR × 1,725;
  • activitate foarte intensă (antrenamente zilnice sau muncă fizică intensă): BMR × 1,9.

Ce înseamnă un metabolism bazal scăzut

Un metabolism bazal scăzut înseamnă că organismul arde mai puține calorii în stare de repaus pentru a-și menține funcțiile esențiale. Cu cât BMR este mai mic, cu atât corpul consumă mai puțină energie pentru aceste procese de bază.

Metabolismul bazal scăzut poate avea implicații precum:

  • creștere în greutate mai ușoară, dacă aportul caloric este mai mare decât consumul;
  • dificultăți în slăbire, chiar și în cazul unei alimentații echilibrate, dacă aceasta nu este adaptată la un consum redus;
  • senzație de energie scăzută sau metabolism „lent”;

Pe de altă parte, un metabolism bazal redus poate fi cauzat de:

  • pierderea masei musculare;
  • înaintarea în vârstă;
  • dezechilibre hormonale, ca de exemplu, hipotiroidism;
  • diete restrictive sau perioade lungi de post;
  • stilul de viață sedentar, respectiv lipsa activității fizice.

Ce înseamnă un metabolism bazal crescut

Un metabolism bazal crescut înseamnă că organismul arde mai multe calorii în repaus pentru a susține funcțiile vitale. Cu alte cuvinte, corpul consumă mai multă energie chiar și atunci când nu desfășoară activitate fizică.

Persoanele cu metabolismul bazal crescut pot să:

  • piardă mai ușor în greutate sau să se îngrașe greu, chiar și cu un aport caloric mai mare;
  • să aibă nevoie de mai multe calorii pe parcursul zilei, mai ales dacă sunt active din punct de vedere fizic;
  • resimtă senzația de foame mai des, ca urmare a consumului energetic crescut.

Un BMR crescut poate fi influențat de:

  • o masă musculară mai mare: mușchii ard mai multe calorii decât grăsimea, chiar și în repaus;
  • vârsta tânără, în special în perioada de creștere activă;
  • sexul masculin, datorită masei musculare și nivelului de testosteron mai mari;
  • niveluri crescute de hormoni tiroidieni, respectiv hipertiroidism;
  • temperaturi extreme, pentru că, în această situație, organismul consumă mai multă energie pentru a-și regla temperatura internă.

Cum poate fi modificată rata metabolică bazală

Deși majoritatea factorilor care influențează metabolismul bazal – precum vârsta, sexul, înălțimea sau genetica – nu pot fi modificați, există două aspecte asupra cărora se poate interveni: greutatea corporală și compoziția corporală. Astfel, prin reducerea masei de grăsime și  creșterea masei musculare, rata metabolică bazală poate crește ușor. Acest lucru se poate obține printr-o alimentație echilibrată, asociată cu exerciții de forță, precum antrenamente cu greutăți, sau cu activitate fizică de tip cardio.

Mușchii consumă mai multă energie decât țesutul adipos chiar și în repaus, așa că o masă musculară mai mare se traduce printr-un metabolism mai activ. De exemplu, acumularea a 2–3 kilograme de masă musculară poate crește consumul zilnic de energie cu aproximativ 30 de calorii. Totuși, această creștere este modestă și presupune un efort constant și susținut, în special prin exerciții de forță.

Screening și consiliere nutrițională la SANADOR 

La SANADOR, pacienții beneficiază de consult interdisciplinar, prin pachete complete de screening și de monitorizare a stării de sănătate, inclusiv prin calcularea corectă a metabolismului bazal. Medicii specializați în Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice oferă consiliere nutrițională adaptată nevoilor fiecărui caz în parte, recomandând o dietă personalizată și oferind sfaturi pentru un stil de viață sănătos.  

De asemenea, copiii au acces la consultații de pediatrie, iar părinții primesc indicații și recomandări de la medici experimentați, pentru a le asigura celor mici o alimentație sănătoasă și echilibrată, pentru o dezvoltare optimă.

  • Alege SANADOR pentru servicii medicale personalizate. Programează-te la o consultație!

Programează-te

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR