Limfomul Hodgkin, cunoscut în trecut ca boală Hodgkin, este un tip de cancer al sistemului limfatic, parte importantă a sediului în care au loc procesele imunitare. Boala poate afecta persoanele de orice vârstă, însă este mult mai frecvent întâlnită în intervalul 20-40 ani și la persoane de peste 55 ani.

În limfomul Hodgkin, celulele sistemului limfatic se multiplică necontrolat și se pot răspândi în afara acestuia.

Limfomul Hodgkin face parte din cele două mari categorii de limfoame (Hodgkin și non-Hodgkin), însă limfoamele non-Hodgkin sunt mult mai frecvent întâlnite.

Progresele înregistrate în diagnosticarea și tratamentul limfoamelor Hodgkin constituie o șansă pentru pacienți de a obține o remisie completă a acestui tip de cancer. Prognosticul este într-o continuă îmbunătățire pentru persoanele cu acest diagnostic.

Clasificare

Există mai multe tipuri de limfom Hodgkin. Diagnosticul și opțiunile terapeutice depind de tipul de celule implicat și de activitatea acestora în fazele evolutive ale bolii.

Limfomul Hodgkin clasic este cel mai frecvent întâlnit. Este caracterizat prin prezența celulelor Reed-Sternberg, mărite de volum din ganglionii limfatici. Subtipurile limfomului Hodgkin clasic sunt:

  • Limfom Hodgkin clasic cu scleroză nodulară;
  • Limfom Hodgkin clasic cu celularitate mixtă;
  • Limfom Hodgkin clasic cu depleție limfocitară;
  • Limfom Hodgkin clasic bogat în limfocite.

Limfomul Hodgkin nodular predominant limfocitar este mult mai rar întâlnit în practica medicală. Acest tip de limfom Hodgkin este caracterizat de prezența unor celule gigante, numite “celule popcorn”. Tratamentul poate să fie diferit de cel utilizat pentru limfomul Hodgkin clasic. Dacă boala este diagnosticată într-un stadiu incipient, există mai multe șanse să se obțînă remisia completă.

Cauze

Nu se cunosc cu exactitate cauzele clare ale acestei boli. Este cert, însă, faptul că boală este inițiată de mutația unui limfocit. Acea mutație coordonează multiplicarea celulară accelerată , provocând astfel și înmulțirea celulelor mutante.

Mutația duce, așadar, la un număr crescut de limfocite anormale, mărite de volum, care ajung să fie stocate în sistemul limfatic, unde îngrădesc populația de limfocite sănătoase producând o supraîncărcare ganglionară care stă la baza simptomelor bolii.

Factori de risc

Factorii care pot crește riscul dezvoltării unui limfom Hodgkin sunt:

  • Vârsta: s-a dovedit că diagnosticul este mult mai frecvent stabilit la persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 15-30 ani și la persoane de peste 55 ani;
  • Istoricul familial de limfom: existența antecedentelor de limfom la rudele pacientului îi cresc acestuia riscul de a dezvoltă boală;
  • Sexul masculin: există o predispoziție a sexului masculin de a dezvolta limfom Hodgkin;
  • Antecedentele de infecție cu virusul Epstein-Barr: persoanele care au trecut prin această infecție sunt mai susceptibile să dezvolte limfom decât cele care nu au avut această infecție.

Simptomatologie

Tabloul clinic în cazul limfomului Hodgkin include:

  • Adenopatii dureroase la nivelul grupelor ganglionare cervicale, axilare și inghinale;
  • Oboseală cronică;
  • Febră;
  • Transpirațîi nocturne;
  • Scădere ponderală inexplicabilă;
  • Prurit sever;
  • Sensibilitate crescută la efectele consumului de alcool sau durere ganglionară după consumul de alcool.

Diagnostic

Diagnosticul de limfom Hodgkin se stabilește că urmare a examenelor și testelor detaliate în continuare:

  • Examen clinic (palparea ganglionilor limfatici – spre exemplu, laterocervical, axilar, inghinal – și obiectivarea splenomegaliei/hepatomegaliei);
  • Teste de laborator (serologie virală - HIV, VHB, hemogramă, LDH, VSH, creatinină, acid uric, ure, TGP, TGO, beta 2 microglobulină, electroforeza proteinelor serice);
  • Examen imagistic (CT de abdomen, torace, pelvis, radiografie toracică, tomografie cu emisie de pozitroni);
  • Examen histopatologic și imunohistochimic al unei biopsii ganglionare și osteo-medulare. Precizăm că există 4 tipuri de Limfom Hodgkin, din punct de vedere histologic: LH cu scleroză nodulară, LH bogat în limfocite, LH cu celuritate mixtă și LH cu depleție limfocitară.

Stadializarea limfomului Hodgkin

După stabilirea gradului de extindere al bolii în organism, se va putea stadializa boală pentru a putea află prognosticul și opțiunile de tratament.

Stadiile bolii Hodgkin includ:

  • Stadiul I: afectarea unui singur grup ganglionar regional sau focalizarea bolii într-un singur organ;
  • Stadiul ÎI: afectarea a două grupuri ganglionare regionale sau afectarea unui organ împreună cu grupul ganglionar adiacent; afectarea se menține de aceeași parte a diafragmei;
  • Stadiul III: afectarea grupurilor ganglionare de o parte și de altă a diafragmei; poate să fie afectată splină sau un alt organ aflat în vecinătatea grupurilor ganglionare implicate;
  • Stadiul IV: limfomul este extins în mai multe regiuni ale corpului, afectând și organe din afară sistemului limfatic (ficatul, plămânii, oasele).

Adițional, pentru stadializare se cuantifică și prezența/absența simptomelor specifice:

  • A: Absența simptomelor semnificative pentru boală;
  • B: Prezența de simptome precum febră persistentă, scădere ponderală inexplicabilă, transpirațîi nocturne severe.

Diagnosticarea și stadializarea cât mai precisă a bolii reprezintă o bază solidă de la care se poate genera un plan de tratament.

Tratament

Alegerea tipului de tratament potrivit pentru fiecare pacient în parte depinde foarte mult de tipul limfomului și de stadiul în care s-a diagnosticat. De asemenea, sunt de luat în calcul și starea generală de sănătate și preferințele terapeutice ale pacientului. Ținta terapeutică vizează distrugerea cât mai multor celule canceroase și obținerea remisiunii bolii.

Chimioterapia – constă în administrarea unui tratament medicamentos cu scopul de a distruge celulele canceroase. Acest tip de medicație este administrat sistemic astfel că ajunge peste tot în corp. Poate fi utilizată în asociere cu radioterapia la pacienți aflăți în stadii incipiente de limfom Hodgkin clasic. Radioterapia urmează chimioterapiei în mod uzual, însă în stadii avansate ale bolii, chimioterapia poate fi terapie singulară sau în asociere cu radioterapia.

Medicamentele chimioterapice pot fi administrate pe cale orală, intravenoasă sau ambele. Există anumite combinațîi de chimioterapice utilizate în tratamentul limfomului Hodgkin.

Efectele adverse ale chimioterapiei depind de medicamentele administrate. Cele mai frecvente sunt: greața și pierderea părului. Pot apărea complicațîi grave pe termen lung, cum ar fi afectarea cardiacă, pulmonară, tulburări de fertilitate, alte cancere (leucemie).

Radioterapia – constă în utilizarea razelor X pentru a distruge celulele canceroase. În cazul limfomului Hodgkin clasic, radioterapia este des utilizată după chimioterapie.

Durata radioterapiei poate varia, în funcție de stadiul bolii. Este organizată în ședințe de 30 minute, în funcție de recomandarea medicului curant.  

Radioterapia poate avea reacții adverse precum înroșirea pielii și căderea părului din regiunile iradiate. De asemenea, paciențîi resimt oboseală importantă pe parcursul acestor ședințe. Alte efecte adverse mai severe ar putea fi: boală cardiacă, infarct, afecțiuni tiroidiene, infertilitate, alte cancere (cancer mamar, pulmonar).

Transplantul medular – numit și transplantul de celule stem este o metodă de tratament prin care celulele medulare canceroase sunt înlocuite cu celule stem sănătoase din care vor prolifera limfocite sănătoase. Transplantul medular poate fi o alternativă de tratament pentru cazurile în care limfomul recidivează în ciuda terapiei.

SANADOR