Revascularizarea miocardică prin bypass aorto-coronarian

Ce este bypassul aorto-coronarian?

Bypassul aorto-coronarian este o intervenție complexă de chirurgie cardiovasculară, indicată pentru revascularizarea miocardului afectat de boala coronariană ischemică. La Spitalul Clinic SANADOR, operațiile de bypass aortocoronarian sunt realizate în deplină siguranță, într-un bloc complet digitalizat, dedicat intervențiilor cardiovasculare.

Trebuie precizat că această intervenție chirurgicală nu rezolvă problema de bază, adică stenoza arterială produsă de placa de aterom, ci folosește o soluție alternativă de revascularizare a miocardului, aducând sânge prin intermediul unui graft dincolo de leziune, trecând astfel peste porțiunea îngustată a vasului (bypass). În acest fel, circulația la nivelul cordului este restabilită și sunt prevenite complicațiile severe, precum infarctul miocardic acut.

Watch on YouTube

Revascularizarea miocardului este o strategie de tratament cu eficiență dovedită în prelungirea supraviețuirii. Tehnicile de revascularizare includ angioplastia coronariană percutanată (PCI), prin cardiologie intervențională, și bypassul aortocoronarian (CABG), o procedură chirurgicală. Această procedură este cunoscută și sub denumirile de bypass cardiac, bypass coronarian și bypass la inimă.

Bypass aorto-coronarian pentru boala coronariană ischemică

Operația de bypass aortocoronarian este indicată în cazurile de boală coronariană severă. Cardiopatia ischemică apare ca urmare a îngustării semnificative sau a închiderii complete a coronarelor, vase de sânge care perfuzează mușchiul cardiac.

Ideal ar fi ca aceste artere să rămână permeabile pe tot parcursul vieții, însă, în anumite condiții, la nivelul peretelui vascular apar plăci de aterom ca urmare a unui proces inflamator și proliferativ (ateroscleroză). În timp, aceste plăci se calcifică și limitează sau opresc complet debitul de sânge spre miocard. Astfel, inima își pierde din performanța contractilă sau devine complet akinetică.

Anumite plăci de aterom instabile sunt responsabile de apariția infarctului miocardic acut, prin ulcerarea acestora în interiorul vasului și formarea unui tromb la acest nivel. Se produce astfel obstrucția acută a arterei, cu ischemie miocardică acută, care se poate extinde dacă vasul implicat perfuzează un teritoriu mare.

În astfel de situații, pot apărea complicații cu prognostic prost, precum șocul cardiogen, edemul pulmonar acut, instalarea aritmiilor sau a tulburărilor de conducere, precum și complicații mecanice, precum insuficiența valvei mitrale prin ruptura de mușchi papilar, defect septal ventricular, ruptură de perete liber, anevrism de ventricul stâng, insuficiență cardiacă.

Dintre metodele avansate utilizate pentru diagnosticul bolii cardiace ischemice amintim coronarografia, o investigație imagistică larg utilizată pentru depistarea leziunilor coronariene, care presupune injectarea de substanță de contrast la nivelul coronarelor.

Angio-CT coronarian este o investigație imagistică a cordului și a arterelor coronare, care reprezintă o alternativă la coronarografia clasică. Angio-CT poate evidenția plăcile de aterom de la nivelul coronarelor, tipul de plăci (moi, calcificate, mixte), precum și efectul acestora asupra lumenului vasului (stenoze, ocluzii).

Stenozele semnificative hemodinamic sunt cele care determină o îngustare de 70% sau mai mult a lumenului vascular. În cazul arterei descendente anterioare, considerate a fi cel mai important vas al inimii, se are în vedere o stenoză de 50%.

Indicațiile pentru bypass coronarian

Indicațiile revascularizării miocardice prin bypass aortocoronarian, conform ghidurilor internaționale, includ:      

  • Leziune unicoronariană cu stenoză proximală > 50% a arterei descendente anterioare;        
  • Leziune bicoronariană cu stenoză proximală > 50% a arterei descendente anterioare;       
  • Boală coronariană cu stenoză > 50% a trunchiului comun stâng;·       
  • Boală coronariană cu leziuni tricoronariene.

Tehnicile actuale pentru bypassul aorto-coronarian se însoțesc de morbiditate și mortalitate perioperatorii scăzute, cu rezultate excelente pe termen lung. Chirurgia patologiei coronariene sub circulație extracorporală rămâne standardul între procedurile de revascularizare miocardică. Celelalte tehnici includ PCI, CABG off-pump, CABG robotizat, revascularizare hibridă.

Dr. Elena Nechifor (dreapta), medic specialist Chirurgie Cardiovasculară la Spitalul Clinic SANADOR
  • Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!

Cum decurge intervenția de bypass la inimă?

Cel mai frecvent, abordul chirurgical pentru bypassul aortocoronarian se face prin sternotomie mediană, sub anestezie generală cu intubație orotraheală. Intervenția chirurgicală se poate desfășura cu circulație extracorporală, cu clamparea aortei și cu oprirea cordului prin bradicardie progresivă, sub asistarea circulației extracorporale fără oprire cardiacă, sau chiar fără conectarea la mașina de cord-pulmon (off-pump).

Grafturile folosite pentru bypass aortocoronarian pot fi arteriale, provenind din artera mamară internă stângă, artera mamară internă dreaptă, artera radială, artera ulnară, artera gastroepiploică, artera epigastrică inferioară, sau venoase, provenind din vena safenă internă sau vena safenă externă.

În prezent, în revascularizarea chirurgicală a miocardului se folosesc doar autogrefoanele, întrucât încă nu a fost găsită o alternativă de sinteză care să îndeplinească perfect rolurile materialului biologic propriu. Daca este să alegem grafturile cu patența cea mai bună, arterele sunt preferate, însă tipul de graft folosit depinde de comorbidități: prezența diabetului zaharat, a dilatărilor varicoase de la nivelul venelor safene, a obezității, asocierea patologiei maligne, complicațiile mecanice postinfarct miocardic acut etc.

Montajul cel mai des folosit în cazul leziunilor tricoronariene este anastomoza arterei mamare interne stângi la nivelul arterei descendente anterioare și grefoane venoase safene interne la nivelul arterei circumflexe și arterei coronare drepte. Astfel sunt revascularizate cele trei teritorii importante ale cordului. În cazul revascularizării complet arteriale, sunt folosite arterele mamară internă stângă și dreaptă și artera radială.

Familiarizarea și folosirea pe scară largă a tehnicilor off-pump a facilitat dezvoltarea și aplicarea procedurilor de revascularizare chirurgicală prin bypass coronarian minim invaziv, pentru categorii de pacienți atent selectați.

Astfel, vorbim de minitoracotomie stângă pentru recoltarea la vedere a arterei mamare interne stângi de la nivelul peretelui toracic anterior sau de recoltarea toracoscopică sau asistată robotic a arterei mamare interne, urmate de realizarea directă a anastomozei off-pump la nivelul arterei descendente anterioare sau tehnici total endoscopice.

Fezabilitatea revascularizării miocardice prin abord minim invaziv a fost dovedită clinic. Utilizarea tehnicilor chirurgicale minim invazive a creat un val de entuziasm în rândul comunității chirurgicale internaționale, utilizarea lor fiind în prezent în expansiune.

Bypass aorto-coronarian la Spitalul Clinic SANADOR

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de bypass coronarian realizat de o echipă chirurgicală foarte experimentată, toate intervențiile fiind realizate într-un operator dedicat operațiilor cardiovasculare, care este complet digitalizat, conectat la o Secție de Anestezie și Terapie Intensivă Cardiovasculară de asemenea complet digitalizată. Secția ATI este acreditată ca secție categoria I, cu nivel de competență extinsă, ca dovadă a calității deosebite a serviciilor medicale asigurate pacienților cardiaci critici.

Watch on YouTube

Atunci când există indicație medicală în acest sens, pacienții au acces și la operații de bypass aortocoronarian prin abord minim invaziv, echipa chirurgicală a Centrului de excelență în chirurgia cardiovasculară minim invazivă de la Spitalul Clinic SANADOR având experiență în efectuarea acestor proceduri prin minitoracotomie sau chirurgie endoscopică.

Pentru pacienții care au indicație medicală pentru revascularizare miocardică prin angioplastie coronariană, intervențiile sunt realizate în cele mai bune condiții de siguranță în Laboratorul de Cateterism de la Spitalul Clinic SANADOR, singurul din țară dotat cu două angiografe de ultimă generație Philips Azurion 7.

Informații oferite de Dr. Elena Nechifor, medic specialist Chirurgie cardiovasculară la Spitalul Clinic SANADOR

  • SANADOR dispune de tehnologie medicală de top, pentru diagnostic avansat și tratament eficient. Programează-te!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR