Tumefacțiile cervico-faciale

Tumefacția reprezintă creșterea anormală în volum sau „umflarea” unei părți a corpului (vizibilă, palpabilă sau decelabilă imagistic), putând fi congenitală sau dobândită.

Tumefacțiile cervico-faciale pot fi unice (cel mai frecvent) sau multiple, cu debut brusc sau lent progresiv, însoțite sau nu de alte manifestări locale (roșeață, durere, căldură), regionale (durere și dificultate la înghițit, răgușeală, dificultate în respirație, dureri auriculare, paralizia unuia sau mai multor nervi cranieni) sau generale (febră, transpirații, astenie fizică, scădere ponderală).

Punctul de plecare al tumefacției poate fi reprezentat de orice țesut sau organ de la nivelul feței și gâtului:

• țesut cutanat, adipos, muscular, nervos, ganglionar, osos;
• vase de sânge (artere, vene, limfatice);
• glande salivare;
• glanda tiroidă;
• laringe;
• trahee.

Cauzele tumefacțiilor cervico-faciale

Cauzele sunt variate și reprezentate în principal de:

• malformații congenitale: chisturi (dermoid, branhial, de tract tireo-glos, limfangiom chistic);
• traumatisme: hematoame;
• boli autoimune: afecțiunile glandei tiroide (boala Graves), sialadenite (creșterea în dimensiuni a glandelor salivare), sarcoidoza, sindromul Sjögren, granulomatoza Wegener;
• litiaza salivară (calculi);
• infecții (virale sau bacteriene): adenite (creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici), care pot fi acute sau cronice și pot fi întâlnite în afecțiuni precum mononucleoza infecțioasă, tuberculoza, sifilisul, SIDA, toxoplasmoza; flegmoane; abcese; flegmon;
• boli hematologice: limfoame, leucemii;
• tumorale: tumori benigne – lipoame, angioame, tumori ale glandelor salivare, tumori nervoase de tip schwannom, tumori vasculare (flebectazii), tumori glomice sau tumori maligne (cancere) primare sau secundare (metastatice, în special la nivelul ganglionilor limfatici), precum cancerul nazofaringian.

Diagnosticul tumefacțiilor cervico-faciale

Diagnosticul de etapă se stabilește pe baza istoricului (anamneză) și a examenului clinic și poate fi efectuat inițial de către medicul de familie, care, cu ajutorul unor examene paraclinice simple, poate evita explorările inutile (uneori periculoase), precum și aplicarea unor tratamente inadecvate ce pot întârzia sau complica tratamentul oportun.

Cunoașterea cu precizie a lojilor cervicale ale gâtului permite adesea, mai mult decât examenele biologice complexe, costisitoare și consumatoare de timp, stabilirea unui diagnostic precis. Ulterior, medicul de familie poate îndruma pacientul spre specialitatea căreia îi aparține cu cea mai mare probabilitate afecțiunea.

Pe primul loc se situează otorinolaringologia și chirurgia cervico-facială, care tratează marea majoritate a tumefacțiilor capului și gâtului. Medicul orelist poate efectua, pe lângă examenul clinic clasic (inspecție, palpare, auscultație, rinoscopie, otoscopie, bucofaringoscopie, laringoscopie), și examinarea modernă endoscopică (fibroscopia), prin care poate vizualiza lumenul căilor aeriene superioare (fose nazale, faringe, laringe) și detecta la acest nivel o eventuală leziune generatoare a tumefacției. Examenul fibroscopic se poate efectua ambulatoriu, cu sau fără anestezie locală, și permite vizualizarea unor regiuni greu accesibile prin altă tehnică.

Pe lângă ORL, alte specialități strâns legate de diagnosticul și tratamentul tumefacțiilor cervico-faciale sunt: Radiologia-imagistica medicală (ecografia, examinările CT, RMN cervical, PET-CT), Medicina dentară și Chirurgia orală și maxilo-facială, Bolile infecțioase, Hematologia, Endocrinologia, Oncologia. De menționat și rolul important al examenelor de Anatomie patologică – citologie, histopatologie, imunohistochimie – efectuate pe fragmentele obținute prin biopsie și care reprezintă, fără îndoială, metoda cea mai exacta și incontestabilă de diagnostic.

Dovezile existente sugerează că orice tumefacție cervico-facială la adult trebuie considerată malignă până se dovedește contrariul.

Tratamentul pentru tumefacții cervico-faciale

Tratamentul se face în funcție de diagnostic și nu recomand așa-numita „probă terapeutică”, încă practicată destul de frecvent prin administrarea „după ureche” de antibiotice, antiinflamatorii și simptomatice la pacienții care nu au istoric, semne și simptome de infecție bacteriană. În anumite situații, acest tratament „empiric” poate produce false ameliorări pasagere, întârziind și îngreunând stabilirea unui diagnostic corect.

Tratamentul poate fi medical (în special pentru tumefacțiile infecțioase), chirurgical (în cazul tumorilor) și/sau oncologic (radioterapie și/sau chimioterapie).

Tumefacțiile cervicale pot apărea oricând, indiferent de vârstă, sex sau comorbidități. Marea majoritate a acestora sunt benigne și nu ridică probleme serioase de sănătate cu condiția să fie diagnosticate și tratate corect cât mai curând posibil.