Cele mai frecvente traumatisme produse la schi

Sezonul de schi este in plina desfasurare, iar foarte multe persoane care practica acest sport au uitat care sunt riscurile atunci cand ajung pe partie fara o pregatire corespunzatoare. Statisticile arata ca cele mai frecvente accidentari apar la copii, insa cele mai grave sunt la adultii experimentati care prefera o partie cu grad ridicat de dificultate si viteza excesiva.

Riscurile care duc la accidentari in sezonul de schi

Riscul de accidentare depinde foarte mult de varsta si de experienta, dar si de antrenamentul fizic anterior sezonului de schi, instructajul corespunzator in functie de conditiile meteorologice si zapada, calitatea echipamentului, oboseala.

Care sunt cele mai frecvente traumatisme la schi

  1. Traumatisme la genunchi - Traumatismele la schi afecteaza cel mai frecvent genunchiul si au drept consecinta:
  • Ruptura partiala sau totala de ligament incrucisat anterior; apare la oprirea sau schimbarea brusca a directiei, determinand senzatie de instabilitate a genunchiului si acumulare rapida de lichid. Uneori este insotita de durere intensa.
  • Fisura sau ruptura de menisc (predominant menisc intern; este insotita de durere la nivelul interliniului articular, impotenta functionala partiala sau totala in functie de gradul leziunii si localizarea acesteia.
  • Ruptura de ligament colateral; provoaca durere intensa, instabilitate si acumulare de lichid la nivelul genunchiului.

Ce trebuie facut in caz de traumatism la genunchi la schi?

Traumatismele genunchiului necesita un examen clinic cat mai rapid dar si investigatii imagistice (RMN) pentru un diagnostic precoce si o conduita terapeutica adecvata. Tratamentul poate fi conservator cu imobilizare si program de recuperare sau chirurgical urmat de proceduri fizicalkinetice.

Pentru scaderea riscului de rupturi complete de ligamente sau menism la nivelul genunchiuluim, se recomanda un program intens de kinetoterapie pentru tonifierea musculaturii membrelor inferioare, a centurii coxo-femurale si a musculaturii abdominale, antrenament corespunzator pentru sarituri-aterizari si pivotari cu mentinerea unei pozitii corecte a genunchiului.

2. Traumatisme la nivelul membrelor superioare

Pe locul doi se situeaza traumatismele de la nivelul membrelor superioare, cel mai frecvent fiind afectat umarul (luxatia scapulo-humerala, disjunctia acromio-claviculara, fracturile) si mana (policele schiorului).

Luxatiile umarului presupun ruperea ligamentelor si iesirea capului humeral din articulatie. Durerea este extrem de intensa, umarul trebuie imobilizat imediat iar pacientul dus la spital intr-un timp cat mai scurt, pentru reducerea luxatiei si prevenirea complicatiilor (necroza de cap humeral, leziuni ale nervilor si vaselor de sange).

Disjunctia acromio-claviculara apare din cauza unei caderi pe umar, cadere care duce la ruperea ligamentelor si tractiunea claviculei de catre muschiul trapez. Necesita imobilizare aproximativ 3 saptamani, apoi initierea kinetoterapiei pentru mobilitatea umarului.

O alta leziune caracteristica schiorilor este "policele schiorului". Apare cand persoana cade pe mana care tine strans batul de schi, producandu-se ruptura ligamentului colateral ulnar al articulatiei metacarpo-falagiene I. Este nevoie de tratament chirurgical, apoi un program intens de recuperare pentru redarea functionalitatii mainii.

3. Traumatisme cranio-cerebrale si vertebro-medulare

Traumatismele cranio-cerebrale si vertebro-medulare sunt mai rar intalnite, insa au potential letal sau de dizabilitate permanenta. In cazul schiorilor, fracturile vertebrale par a fi preponderent la nivelul C5-C6-C7 cervical, T12 toracal si L1 lombar. Acestea apar ca urmare a caderilor dupa sarituri.

In concluzie, factorii de risc cei mai importanti sunt pregatirea fizica precara, varsta la extreme, echipamentul neadecvat si starea zapezii.

Informatii oferite de dr. Simona Fatulescu, medic primar Recuperare, Medicina Fizica si Balneologie