Tumor Board – Comisia oncologică multidisciplinară

De ce este nevoie de tumor board?

In cazul  pacientilor oncologici, spre deosebire de alte afectiuni, protocoalele de diagnostic si tratamentul prevad administrarea unui tratament multimodal, respectiv interventia medicilor cu  specialitati  diferite. Totodata, standardele terapeutice oncologice recomanda o anume secventiere a diverselor proceduri care trebuie optimizate  in functie de particularitatile  clinico-biologice specifice  fiecarui caz in parte. Din aceste considerente, expertiza in cadrul unui tumor board este considerata indispensabila.

Watch on YouTube

Ce face un tumor board?

Intalnirile din comisia multidisiplinara , tumor board, ofera oportunitatea medicilor de specialitati diferite de a discuta aspectele legate de diagnostic si sa decida impreuna strategia terapeutica optima. Obiectivul principal este de a imbunatati ingrijirea pacientului si a optimiza rezultatele terapeutice prin realizarea unui consens intre toti specialistii participanti.

Cine face parte dintr-un tumor board?

De regula, intr-un tumor board sunt inclusi  medici oncologi, chirurgi, radioterapeuti si radiologi (imagisti). In funcție de cazurile discutate, pot fi solicitati medici cu alte specilitati, cum ar fi: anatomo-patologi, ginecologi, chirurgi toracici, urologi, neurochirurgi, etc.

Cum decurge o sedinta tumor board?

O sedinta tumor board urmeaza de regula o structura standard, fiecare membru contribuind cu expertiza proprie in discutie. Initial, sunt evaluate toate documentele disponibile si se concluzioneaza in legatura cu eventualele evaluari suplimentare ce trebuie efectuate pentru a avea toate datele necesare unui diagnostic complet. Ulterior, impreuna cu specialistul radiolog, sunt evaluate inregistrarile imagistice disponibile si se precizeaza stadializarea cTNM care va decide asupra protocolului de tratament recomandat in ghidurile terapeutice internationale.

Functie de experienta personala si particularitatile fiecarui pacient, comisia discuta diversele alternative terapeutice si decide in legatura cu varianta considerata optima.

Este necesar ca toate cazurile sa fie evaluate in cadrul tumor board?

De regula, evaluarea tumor board se efectueaza inainte de initierea tratmentului .

Cel mai mult beneficiaza de aceasta expertiza cazurile dificile, ale caror indicatii de tratament sunt la limita, sau care se preteaza la protocoale cu multiple optiuni avand grade de recomandare similare in ghidurile terapeutice. Evaluarea tumor board poate fi omisa in cazurile comune, in care indicatia terapeutica standard este adoptata ca practica curenta in acea institutie. De asemenea, unele situatii de urgenta (ocluzii, hemoragii) pot impune o interventie de urgenta fara un consult multidisiplinar prealabil.

Exista dovezi despre benficiile evaluarii multidisciplinare tumor board?

Exista evidente care scot in relief beneficiile tratamentelor decise in urma evaluarilor tumor board. De exemplu, o analiza prospectiva incluzand 1197 de subiecti cu cancer pulmonara a aratat ca pacientii care au beneficiat de expertiza multidisiplinara au avut un risc de deces cu 30% mai mic comparativ cu cei fara acest tip de evaluare (Stone E, et al. Lung Cancer. 2018;124:199-204).

Un sondaj efecuat in randul membrilor Asociatiei Americane de Oncologie Clinica (ASCO) releva ca 68% din medici au confirmat ca aceste sedinte i-au ajutat in luarea deciziilor optime, iar 96% au declarat ca tumor board-urile sunt foarte necesare practicii curente (El Saghir, Nagi S., et al. “Tumor Boards: Optimizing the Structure and Improving Efficiency of Multidisciplinary Management of Patients with Cancer Worldwide.” Am Soc Clin Oncol Educ Book 34 (2014): e461-6.).

Cum sunt organizate sedintele tumor board la SANADOR?

In cadrul SANADOR sedintele tumor board sunt organizate in fiecare vineri, intre orele 11.30-13.30. Comisa este formata din medici sefi de sectie: dr Mircea Dediu (oncologie medicala), dr Bogdan Martian (chirurgie), dr Matei Bara (radioterapie), dr Miruna Calinescu (imagistica). Cand situatia o impune, sunt solicitati si medici de alte specialitati: anatomie patologica, chirurgie toracica, neurochirurgie, urologie etc. In urma evaluarii multidisciplinare se elibereaza un raport (vezi template raport tumor board) care este imediat accesibil pacientului, cat si medicului care a  solicitat evaluarea.

SANADOR