Vrei să te bucuri de un tratament care să mențină dinții integri și să le redea frumusețea? Te așteptăm la Clinica de Stomatologie SANADOR!

3Step este o tehnică de reconstrucție dentară exclusiv adezivă, prin care se restabilesc atât forma, cât și dimensiunea dinților uzați, redând aspectul estetic și optimizând funcționalitatea danturii. Pacienții care se confruntă cu uzura dentară și doresc să-și îmbunătățească sănătatea orală, pot beneficia de procedura 3Step. Această tehnică inovativă a fost dezvoltată de Dr. Francesca Vailati în Elveția și a fost introdusă în premieră în România la Clinica de Stomatologie SANADOR.

Cum știi dacă 3Step este potrivită pentru tine?

Dacă observi că dinții și-au micșorat dimensiunea, și-au pierdut strălucirea naturală, sunt din ce în ce mai sensibili, zâmbetul e asimetric, simți că nu mai mesteci eficient, scrâșnești dinții noaptea sau îi încleștezi în timpul zilei și îți dorești un tratament fără freză, fără anestezie și fără durere, atunci 3Step este soluția ideală.

Dacă ai dinții uzați și îți dorești un tratament neinvaziv, alege procedura 3Step disponibilă la Clinica de Stomatologie SANADOR!

De ce să alegi procedura 3Step?

Dacă alegi să beneficiezi de procedura inovativă 3Step, te vei bucura de mai multe aspecte:

  • Satisfacția rezultatului;
  • Rapiditatea execuției (2–3 săptămâni);
  • Costul accesibil.

Avantajele tehnicii 3Step

3Step este o abordare pentru uzura dentară tip teragnostic (diagnostic și tratament), care:

  • Nu doare;
  • Asigură integritatea structurii dentare restante;
  • Permite oricând un upgrade la fațete sau incrustații din ceramică sau chiar renunțarea la tratament, deoarece dinții nu sunt șlefuiți.

Consultația inițială pentru tehnica 3Step

În cazurile complexe, care implică mai mulți dinți, cum se întâmplă în uzura dentară, abordarea nu poate fi unidentară. Cavitatea bucală trebuie privită ca un tot unitar.

3Step este o procedură de reconstrucție pur adezivă, care îmbină diagnosticul cu tratamentul personalizat de reconstrucție a ceea ce s-a pierdut.

La momentul evaluării inițiale, aspectul dinților superiori este modificat, cu margini subțiri și franjurate. La două săptămâni de la inițierea tratamentului, forma dinților a fost redată atât estetic, cât și funcțional.

Consultația inițială 3Step durează o oră. Sunt trecute în revistă modul în care a apărut uzura, evoluția în timp, obiceiurile privind igiena domiciliară, stilul de viață (alimentația, obiceiurile vicioase) și parafuncțiile. Medicul stomatolog va recomanda și o radiografie dentară, pentru a verifica sănătatea danturii, inclusiv a rădăcinilor.

În cadrul primei consultații, pacientul va beneficia de investigații amănunțite:

  • fotografii;
  • filmări;
  • modele de studiu prin amprenta tradițională sau scanare;
  • înregistrarea mușcăturii cu arc facial sau digital;
  • cotton rolls, G-test.

La finalul consultației, vei avea un diagnostic și un plan de tratament 3Step cu costurile aferente. Se vor programa cele 3 ședințe de tratament, în urma cărora vom obține estetica, suportul posterior și contactul anterior.

Etapele tratamentului

Step 1: WAX-UP EXTERN

Simularea în ceară a noii dimensiuni a dinților anteriori superiori (wax-up extern) va fi transferată în gură cu ajutorul unui material provizoriu (mock-up).

Vor fi astfel evaluate estetica și noua dimensiune ocluzală. Ulterior, vor fi realizate modificările dorite și acestea vor fi documentate în format foto și video.

Cu acest mock-up, pacientul poate părăsi cabinetul, întrucât poate fi îndepărtat ușor.

Step 2: WHITE BITE

Mărind dimensiunea verticală, în spațiul creat la nivelul dinților posteriori, tehnicianul modelează premolarii și primul molar. Proiectul va fi transferat în gură și cimentat. Tipul de material utilizat, precum și tehnica folosită variază de la un caz la altul.

Astfel, vom obține suport posterior și mușcătura va fi stabilizată. Dacă pacientul colaborează și viața socială îi permite, va rămâne cu un anterior open bite temporar.

Step 3: FAȚETE PALATINALE

Mărind dimensiunea verticală, rămâne un spațiu de inocluzie între dinții din față. Acest spațiu este amprentat digital, iar tehnicianul dentar frezează fațetele palatinale CAD/CAM din Cerasmart (mix monolitic de compozit și ceramică). Fațetele sunt cimentate definitiv sub izolare cu digă.

Astfel, gura va fi stabilizată, dimensiunea verticală redată, fără a șlefui dinții și fără anestezie. Persoanele cu dinți tociți vor avea în final o mușcătură stabilă, dar trebuie luat în considerare faptul că, inițial, mușcătura poate fi mai puțin confortabilă, perioada de adaptare fiind de minimum 6 săptămâni, interval în care se vor face retușurile necesare.

3Step la SANADOR

Pacienții candidați la acest tip de tratament trebuie să se asigure că toate cariile sau leziunile preexistente vor fi tratate înainte sau după abordarea 3Step.

Pacienții care au nevoie de ortodonție pot apela în continuare la acest tip de tratamente, pentru a mușca și mai confortabil sau pentru a îmbunătăți estetica dentară.

Prețul tehnicii 3Step este accesibil, stabilizarea prin fațete palatinale frezate este obligatorie, dar restaurările pentru dinții posteriori pot fi realizate din materiale precum compozit sau mix de ceramică și compozit.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR