Ecografii recomandate în sarcină

Ecografiile au un rol esențial în monitorizarea sarcinii, pentru că permit viitoarei mămici să afle din timp dacă există un risc de complicații, care necesită tratament de specialitate. Această investigație imagistică folosește ultrasunete pentru a oferi informații esențiale despre dezvoltarea fetusului, dar și despre circulația sângelui prin placentă și prin cordonul ombilical.

Watch on YouTube
  • O monitorizare corectă a sarcinii presupune efectuarea unui set de analize de sânge, urină și secreții vaginale, dar și ecografii de sarcină.

Dacă sarcina nu este una cu risc obstetrical crescut, medicul obstetrician va recomanda cel puțin trei ecografii (câte una în fiecare trimestru), dar există și cazuri în care va solicita ecografii mai frecvente, pentru o monitorizare mai atentă a sarcinii. Din fericire, ecografia se poate repeta ori de câte ori este nevoie, pentru că nu presupune riscuri nici pentru copil, nici pentru gravidă: ultrasunetele nu sunt dăunătoare organismului, iar procedura nu creează disconfort.

Importanța ecografiilor în monitorizarea sarcinii

Viitoarele mămici trebuie să știe că o monitorizare corectă a sarcinii presupune efectuarea unui set de analize de sânge, urină și secreții vaginale, conform unui calendar stabilit de medicul obstetrician, dar și o serie de ecografii. Acestea oferă detalii despre dezvoltarea fătului și îl ajută pe specialist să estimeze riscul unor complicații, cum sunt restricțiile de creștere intrauterină, suferința fetală, placenta praevia, nașterea prematură, macrosomia fetală, iminența de avort sau avortul spontan. De asemenea, ecografiile sunt indicate și atunci când apar unele semnale de alarmă, cum ar fi sângerările vaginale în timpul sarcinii sau contracțiile false.

Prima ecografie este folosită pentru a confirma sarcina și arată dacă embrionul s-a implantat normal, în uter, sau dacă sarcina este extrauterină, ceea ce reprezintă o urgență medicală. Tot acum, medicul poate să estimeze vârsta gestațională și data probabilă a nașterii, află care este numărul de embrioni viabili și dacă există semne de insuficiență cervicală, situație în care va fi necesar un serclaj de col uterin, pentru a preveni avortul spontan sau nașterea prematură.

Ulterior, pot fi indicate trei ecografii de morfologie fetală, care vor arăta dacă fetusul se dezvoltă normal, conform vârstei gestaționale. Aceste investigații permit identificarea unor posibile malformații congenitale (malformații renale, cardiace sau de alt tip) sau anomalii genetice, iar în cazul în care medicul are o suspiciune în acest sens, poate recomanda și alte teste specifice, pentru diagnostic, cum este amniocenteza. De asemenea, pacienta poate primi o indicație pentru un sfat genetic, adică o consultație de genetică medicală.

  • 021.9699 Pentru programări, sună la SANADOR!

O ecografie Doppler sau o ecocardiografie fetală pot fi realizate în cadrul ecografiei de sarcină, dacă medicul obstetrician dispune de un aparat performant, dotat cu aceste module. Aceste investigații de ultimă generație ajută la stabilirea diagnosticului de suferință fetală, urgență care impune nașterea imediată, pentru a salva viața copilului. Cantitatea de lichid amniotic, circulația sângelui prin placentă și cordonul ombilical sunt aspecte esențiale pentru buna dezvoltare a fătului și trebuie verificate regulat, la fiecare investigație imagistică.

Tot prin ecografie se va stabili dacă este posibilă nașterea naturală sau dacă se impune o naștere prin cezariană, pentru a preveni posibile complicații. Această ultimă ecografie se realizează cu puțin timp înainte de data probabilă a nașterii și arată prezentația fetală (care ar trebui să fie prezentație craniană - cu capul în jos, spre vagin), dacă bazinul mamei este suficient de lat și colul uterin s-a scurtat, pentru a permite dilatarea. Cu ajutorul acestei investigații poate fi confirmată prezentația pelviană, caz în care medicul poate decide nașterea prin operație cezariană.

Beneficiile ecografiilor din timpul sarcinii

Fără investigații ecografice, monitorizarea completă și corectă a sarcinii este imposibilă, pentru că unele probleme nu pot fi depistate prin alte metode, indiferent câtă experiență are medicul obstetrician. Ecografiile oferă numeroase avantaje, atât pentru viitoarea mămică, cât și pentru specialistul care supraveghează evoluția sarcinii:

  • Sunt sigure, pentru că ultrasunetele folosite nu afectează organismul;
  • Pot fi repetate oricând și ori de câte ori este nevoie;
  • Pot fi realizate chiar în cabinetul medicului obstetrician, astfel încât gravida nu trebuie să se deplaseze în altă parte;
  • Oferă imagini clare, precise, ale fătului și structurilor din jurul său – placentă, cordon ombilical, col uterin, vase sanguine;
  • Ecografia 3D sau 4D permite viitorilor părinți să-și vadă în detaliu copilul înainte de a se naște și să obțină fotografii sau chiar înregistrări video cu acele momente;
  • Permit identificarea sexului copilului;
  • Asigură informații esențiale despre dezvoltarea fătului (dacă, din punct de vedere morfologic, biometric, el se încadrează în parametri normali, dar și dacă organele lui funcționează corect);
  • Permit identificarea din timp a sarcinii cu risc și a unor anomalii, astfel încât pot fi recomandate investigații specifice pentru un diagnostic cert, iar tratamentul poate începe cât mai repede;
  • Permit monitorizarea sarcinii dificile, ca în cazul femeilor cu malformații uterine;
  • Nu presupun disconfort pentru gravidă și nici nu necesită o pregătire specială.
Watch on YouTube

Câte ecografii se fac în sarcină?

Prima ecografie se efectuează, în mod normal, după 6 săptămâni de sarcină, dar multe femei solicită această procedură imediat ce află că sunt însărcinate. O ecografie transvaginală realizată după câteva săptămâni de amenoree poate oferi informații importante:

  • 021.9699 Pentru programări, sună la SANADOR!

Următoarele ecografii de sarcină vor fi transabdominale, dacă medicul nu recomandă altfel. Morfologia fetală de prim trimestru este indicată după aproximativ 12 săptămâni de sarcină, când s-a finalizat procesul de embriogeneză. Procedura este urmată de un test special de sânge (dublu test) și ajută la estimarea riscului de anomalii genetice. Tot acum pot fi observate eventuale malformații congenitale ale fătului.

Morfologia fetală de trimestrul II se efectuează între 18 și 22 de săptămâni de sarcină și oferă multe detalii despre anatomia și fiziologia copilului. Investigația permite:

  • Măsurarea fetusului și vizualizarea organelor sale interne;
  • Verificarea poziției placentei;
  • Verificarea cantității de lichid amniotic;
  • Aflarea sexului copilului;
  • Realizarea de fotografii (sonograme) cu fetusul.
  • Morfologia fetală de prim trimestru este indicată după 12 săptămâni de sarcină, când s-a finalizat procesul de embriogeneză.

În mod normal, această ecografie este 2D, însă medicul poate folosi tehnologia 3D sau 4D, pentru a permite părinților să-și vadă mai bine copilul, transformând astfel o investigație medicală necesară pentru screening într-o amintire de neuitat.

Watch on YouTube

Morfologia fetală de trimestrul III se face între 30-32 de săptămâni de sarcină și ajută, în primul rând, la verificarea ratei de creștere a fătului, a stării placentei și colului uterin. Tot acum pot fi estimate greutatea pe care o va avea bebelușul la naștere, precum și posibile probleme ce ar putea îngreuna o naștere naturală, date de greutatea prea mare a copilului, bazinul prea îngust al mamei sau de alte aspecte. Medicul va verifica și gradul de maturare a placentei, cantitatea de lichid amniotic și poate să observe din timp o eventuală restricție de creștere. Se poate efectua și o analiză Doppler, pentru aoferi mai multe detalii despre circulația sângelui prin arterele uterine, cordonul ombilical și prin arterele renale fetale.

Cu puțin timp înainte de naștere, medicul poate recomanda o ultimă ecografie de control, pentru a verifica starea colului uterin, poziția fetusului și cantitatea de lichid amniotic.

Ecografii suplimentare în sarcină

Dacă este o sarcină cu risc crescut, atunci vor fi necesare mai multe ecografii, pentru o monitorizare mai strictă. Medicul obstetrician poate recomanda mai multe investigații imagistice, atunci când:

  • Sarcina este multiplă (sarcină gemelară sau cu tripleți);
  • Sarcina este obținută prin fertilizare in vitro;
  • Gravida are diferite afecțiuni (obezitate, probleme cardiace, diabet, hipertensiune arterială, afecțiuni renale sau hepatice, boală autoimună);
  • Au apărut contracții sau sângerări vaginale înainte de începerea travaliului;
  • Gravida este diagnosticată cu trombofilie;
  • Există o incompatibilitate de Rh sau de grup sanguin.

  • 021.9699 Pentru programări, sună la SANADOR!

Ecografia poate fi folosită și pentru ghidarea imagistică a unor investigații minim invazive din timpul sarcinii (amniocenteză și biopsie de vilozități coriale - teste genetice prenatale, prin cariotip din lichid amniotic sau cariotip din vilozitîți coriale), pe care medicul le poate recomanda atunci când descoperă un risc crescut de anomalii genetice ale fătului. De asemenea, dacă există semne care pot indica o afecțiune cardiacă a copilului, se poate efectua și o ecocardiografie fetală, care va fi ulterior analizată de un cardiolog.

Monitorizarea ecografică a sarcinii la SANADOR

Ecografiile de sarcină trebuie să fie realizate de către medici obstetricieni cu experiență și competență în imagistică, iar investigațiile de morfologie fetală de către specialiști în medicină materno-fetală. În acest fel, sarcina va putea fi monitorizată corect, iar eventualele riscuri și complicații pot fi descoperite și gestionate rapid, în timp util.

La Maternitatea SANADOR lucrează medici empatici, care pot soluționa chiar și cele mai dificile cazuri, specialiști în consiliere psihologică prenatală și postnatală. Pacientele pot alege diferite pachete de naștere. De asemenea, ecografele folosite în cadrul consultațiilor de screening prenatal sunt moderne, ultraperformante, asigurând astfel o evaluare corectă și detaliată a stării de sănătate a fătului.

Spitalul Clinic SANADOR asigură servicii complete de consultații, analize și investigații prenatale și postnatale, un bloc de nașteri cu săli aseptice, complet echipate și sală de operații, pentru cazurile în care este nevoie de cezariană. SANADOR dispune și de un Departament de Terapie Intensivă Neonatală, pentru nou-născuții care vin pe lume prematur sau cu diferite probleme de sănătate, precum asfixia la naștere.

Programează o consultație!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR