Ce sunt leziunile de cvadriceps?

  • 021 9699 Leziunile de cvadriceps necesită tratament medical. Apelează la SANADOR!

Leziunile de cvadriceps sunt afecțiuni care apar la nivelul mușchiului cvadriceps și tendonului acestuia. Mușchiul cvadriceps este situat în partea din față a coapsei și este format din patru mușchi care împreună participă la mișcarea de extensie a genunchiului și flexie a coapsei. Cei patru mușchi care formează cvadricepsul sunt: drept femural, vast intermediar, vast medial și vast lateral. Capetele celor patru mușchi se unesc și formează tendonul mușchiului cvadriceps care se fixează la nivelul rotulei. Mușchiul cvadriceps are un rol esențial în realizarea unor activități de bază precum mersul, alergatul, săritul, ridicarea unor obiecte grele, urcatul sau coborâtul scărilor.

Tipuri de leziuni ale cvadricepsului

Principalele tipuri de leziuni ale cvadricepsului sunt:

  • ruptura de cvadriceps;
  • ruptura de tendon cvadricipital;
  • rupturi ale fasciei musculare;
  • tendinita mușchiului cvadriceps;
  • tendinoza (degenerarea și cicatrizarea tendonului mușchiului cvadriceps în urma unor leziuni repetitive);
  • contuzia cvadricepsului;
  • întinderea mușchiului cvadriceps;
  • întinderea tendonului cvadricipital;
  • hernia musculară.

Cauze și factori de risc

Contuzia este cauzată de obicei de o lovitură directă la nivelul mușchiului cvadriceps. Întinderea musculară este cauzată de suprasolicitarea repetitivă a mușchiului cvadriceps, ceea ce duce la inflamarea fibrelor musculare și uneori la ruperea parțială a acestora. Tendinita mușchiului cvadriceps reprezintă inflamația tendonului cvadricipital, cauzată de suprasolicitarea tendonului ca urmare a unor acțiuni efectuate în mod repetat.

Ruptura de tendon cvadricipital și ruptura de cvadriceps apar prin contracția violentă a mușchiului cvadriceps atunci când genunchiul este îndoit. O ruptură de cvadriceps sau de tendon cvadricipital poate apărea, de asemenea, prin tăiere sau printr-un impact puternic la nivelul genunchiului sau coapsei.

Hernia musculară apare atunci când fascia mușchiului se rupe, iar o parte din mușchi iese prin orificiul format în afara fasciei. Cauza rupturii fasciei este de obicei o lovitură puternică la nivelul mușchiului cvadriceps.

Factorii de risc pentru leziunile de cvadriceps sunt:

  • practicarea unor sporturi care presupun suprasolicitarea mușchiului cvadriceps și a tendonului acestuia (fotbal, baschet, patinaj artistic, volei, sărituri în lungime);
  • bolile cronice precum boala cronică de rinichi, diabetul zaharat, artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, hiperparatiroidismul sau guta duc la slăbirea mușchilor și tendoanelor prin scăderea fluxului de sânge către acestea;
  • utilizarea steroizilor și a unor antibiotice precum fluorochinolonele;
  • imobilizarea prelungită la pat;
  • intervențiile chirurgicale la nivelul genunchilor.

Semnele și simptomele în leziunile de cvadriceps

Pacienții cu leziuni de cvadriceps pot prezenta:

  • durere în partea din față a coapsei;
  • umflături și vânătăi la nivelul coapsei;
  • dificultate la mers;
  • dificultate la flexia și extensia genunchiului.

Investigații pentru diagnostic

  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Analize de sânge

Creatinkinaza (CK) este o enzimă care se găsește în concentrații crescute la nivelul mușchilor. În momentul în care fibrele musculare se rup, această enzimă va trece din fibrele musculare în sânge. Astfel, pacienții cu ruptură de cvadriceps vor avea în sânge un nivel crescut de creatinkinază. Mioglobina este o proteină care, de asemenea, se găsește în cantități crescute la nivel muscular. Atunci când fibrele musculare se rup, mioglobina va trece în sânge și va avea concentrații crescute la pacienții cu leziuni de cvadriceps.

Creatinkinaza și mioglobina sunt eliminate în mod normal de către rinichi. Atunci când acestea au concentrații crescute în sânge, pot duce la blocarea rinichilor cu apariția insuficienței renale. Din această cauză, testarea funcției renale prin determinarea ureei și creatininei este foarte importantă la pacienții cu leziuni musculare.

Investigații imagistice

Radiografia simplă poate fi utilizată la pacienții cu leziuni de cvadriceps pentru a exclude o fractură de femur sau rotulă sau alte afecțiuni precum miozita osificantă (o creștere osoasă în interiorul mușchiului).

Ecografia este o investigație neinvazivă care se bazează pe ultrasunete pentru a pune în evidență diferite structuri ale corpului. Prin intermediul ecografiei, medicul poate diagnostica ruptura de tendon cvadricipital sau o ruptură de cvadriceps parțială sau completă.

Examenul RMN este cea mai bună investigație pentru a pune în evidență leziunile de cvadriceps. Prin RMN se pot observa rupturile parțiale sau complete ale mușchiului cvadriceps, ruptura de tendon cvadricipital, tendinita mușchiului cvadriceps, rupturile fasciale, miozita osificantă, hematoame sau tumori ale țesuturilor moi.

Din cauza necesității de expunere la radiații și a evaluării foarte bune a țesuturilor moi la ecografie și RMN, valoarea examenului CT în evaluarea leziunilor musculare este mai redusă. Examenul CT poate fi folosit la pacienții cu leziuni de cvadriceps produse prin strivire sau la pacienții politraumatizați, pentru a evalua leziunile asociate.

Tratamentul leziunilor de cvadriceps

Tratamentul leziunilor de cvadriceps depinde de tipul și de gravitatea leziunii.

Cele mai multe leziuni de cvadriceps pot fi tratate conservator, fără a necesita intervenție chirurgicală. O perioadă inițială de repaus la pat este necesară pentru a preveni agravarea leziunilor.

Menținerea ridicată a membrului afectat, aplicarea intermitentă de gheață și comprimarea coapsei cu un bandaj elastic ajută la reducerea durerii și a inflamației.

Pentru controlul durerii pot fi necesare medicamente antiinflamatorii nesteriodiene precum aspirina sau ibuprofenul sau medicamente antalgice precum paracetamolul.

Intervenția chirurgicală este indicată la pacienții cu:

  • ruptură de tendon cvadricipital;
  • ruptură de cvadriceps;
  • avulsie (smulgerea unui fragment osos prin contracția puternică a tendonului cvadricepsului);
  • sindrom de compartiment (creșterea excesivă a presiunii la nivelul compartimentului osteofascial ducând la comprimarea mușchilor, vaselor de sânge și nervilor).

În ruptura de tendon cvadricipital se introduc fire de sutură prin tendon și se reatașează tendonul în partea superioară a rotulei.

La pacienții cu sindrom de compartiment, este necesară o incizie la nivelul fasciei musculare pentru a elibera presiunea de la acest nivel, urmată de excizia țesutului necrozat, deoarece poate reprezenta o sursă de infecții.

Recuperarea medicală

Odată ce durerea și inflamația se ameliorează, pacienții cu leziuni de cvadriceps încep o fază de recuperare. Această fază include exerciții care ajută la recuperarea forței musculare. La început, se efectuează exerciții ușoare precum mersul pe jos, alergarea ușoară, exerciții de întindere și întărire a mușchilor, apoi se încep treptat exerciții de susținere a greutăților, în funcție de gravitatea leziunilor.

Începerea precoce a exercițiilor de recuperare grăbește procesul de vindecare și ajută la restabilirea normală a funcției musculare.

Recuperarea depinde de tipul și gravitatea leziunilor și poate dura de la 2-3 săptămâni în cazul contuziilor musculare până la 4 luni sau chiar mai mult în ruptura de tendon cvadricipital sau la pacienții cu ruptură de cvadriceps.

Cum pot fi prevenite leziunile mușchiului cvadriceps?

Leziunile mușchiului cvadriceps ar putea fi prevenite prin:

  • efectuarea unor mișcări de încălzire musculară înainte de a începe un efort fizic susținut;
  • luarea unor pauze adecvate între activitățile fizice;
  • evitarea activităților fizice care cauzează dureri;
  • evitarea mișcărilor bruște;
  • creșterea forței musculare prin antrenament fizic;
  • utilizarea unui echipament adecvat în timpul efortului, care să ofere protecție și să atenueze un eventual impact;
  • hidratare adecvată în timpul efortului fizic;
  • dietă echilibrată, bogată în vitamine și minerale.

Diagnostic și tratament la SANADOR

La SANADOR, pacienții cu leziuni de cvadriceps beneficiază de investigații realizate cu aparatură performantă. Echipamentele de rezonanță magnetică RMN Siemens Magnetom Vida 3T și Magnetom Skyra 3 Tesla sunt cele mai moderne aparate imagistice de acest tip, capabile să scaneze corpul uman așa cum nu a mai fost scanat până la apariția lor. Acestea se folosesc la diagnosticarea unui număr mare de afecțiuni, inclusiv musculo-scheletale. Avantajele lor constau în furnizarea de imagini foarte detaliate, timpul de examinare redus și identificarea precisă chiar și a leziunilor mici.

În funcție de rezultatele investigațiilor, medicul ortoped alege tratamentul potrivit. Dacă este nevoie de intervenție chirurgicală, medicii o realizează într-un bloc operator modern și sigur, alături de o echipă medicală experimentată și foarte bine pregătită. După tratament, pacienții pot opta pentru recuperare alături de specialiștii în medicină fizică și reabilitare de la Baza de recuperare SANADOR. Fiecare pacient beneficiază de un plan de tratament personalizat, scopul final fiind recăpătarea funcțiilor motorii. În cazul leziunilor de cvadriceps, kinetoterapeuții pun accent pe refacerea progresivă a capacității musculare.

Echipa de reabilitare a SANADOR include și maseuri și fizioterapeuți, astfel că pacienții care se refac au acces la terapii avansate. Și persoanele care vor să prevină accidentările pot apela la baza de recuperare SANADOR, planurile de pregătire fizică întocmite de specialiști fiind utile în întărirea și creșterea mobilității musculare și articulare.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR