Ce este lupusul eritematos sistemic?

Lupusul eritematos sistemic este o boală autoimună, provocată de reacția anormală a sistemului imunitar, care atacă țesuturile sănătoase, pe care le consideră, în mod eronat, ca fiind străine corpului.

  • Pentru stabilirea diagnosticului, este necesară o abordare multidisciplinară. Programează-te la SANADOR!

Există mai multe tipuri de lupus, dar cel mai des întâlnit este lupusul eritematos sistemic (LES). Boala are numeroase forme de manifestare, pentru că poate să afecteze aproape orice organ din corp (pielea, rinichii, articulațiile, creierul etc.), iar în lipsa tratamentului adecvat poate duce la complicații grave, inclusiv la deces. Acest tip de lupus este mai întâlnit la femei decât la bărbați, în special la persoanele tinere, între 15 și 44 de ani.

De cele mai multe ori, pentru un diagnostic corect sunt necesare consulturi în diferite specialități medicale, urmate de numeroase analize și proceduri imagistice, în funcție de simptomatologie.

Pacientul cu lupus se poate confrunta cu erupții pe piele, adenopatii, dureri articulare, dureri de cap sau febră. Manifestările bolii nu se opresc însă aici, multe dintre acestea fiind ușor de confundat cu simptomele altor afecțiuni. De aceea, diagnosticarea necesită o abordare complexă, multidisciplinară, cu efectuarea de investigații amănunțite, pentru a exclude alte probleme medicale. Un diagnostic incorect și un tratament greșit vor agrava nu doar simptomele, ci și evoluția bolii, putând duce la complicații severe, cum este infarctul miocardic acut.

Înroșirea pielii pe nas și obraji - erupție cutanată numită „fluture”, datorită formei specifice - este unul dintre semnele afecțiunii.

Din păcate, lupusul eritematos sistemic este incurabil, dar, printr-o strategie terapeutică potrivită și prin schimbarea stilului de viață, manifestările clinice ale bolii pot fi ținute sub control, iar complicațiile pot fi prevenite.

Cauze și factori de risc

La fel ca la alte boli autoimune, cauza care declanșează lupusul eritematos sistemic nu este pe deplin cunoscută. Există însă mai mulți factori de risc:

  • Moștenirea genetică: boala apare mai des în familii în care există și alte afecțiuni autoimune;
  • Expunerea la raze ultraviolete;
  • Unele tratamente medicamentoase;
  • Stresul sau anumite traume suferite;
  • Modificările hormonale: LES apare mai des la femeile de vârstă fertilă, iar simptomele sunt agravate în timpul sarcinii și menstruației, prin urmare estrogenul ar putea juca un rol în declanșarea bolii.

Simptomele lupusului eritematos sistemic

Semnele și simptomele lupusului diferă foarte mult de la o persoană la alta, în funcție de organul care este afectat. De exemplu, în timp ce un bolnav poate avea erupții cutanate, altul poate resimți doar o oboseală intensă, inexplicabilă, sau se poate plânge de probleme articulare.

  • Nu neglija semnele și simptomele și vino la SANADOR pentru consultație și investigații de specialitate!

Această diversitate a manifestărilor clinice ale bolii face ca diagnosticarea să fie extrem de dificilă, fiind necesare multe analize și investigații. Din cauza simptomatologiei care poate fi ușor confundată cu a altor afecțiuni – cum este cazul afecțiunilor reumatologice, care se manifestă de obicei tot prin dureri și inflamații articulare, pacientul poate primi uneori un diagnostic greșit și, implicit, un tratament necorespunzător. În acest fel, boala avansează, simptomele se agravează și chiar pot să apară altele noi.  

Lupusul eritematos sistemic se manifestă cel mai frecvent prin:

  • Oboseală extremă;
  • Dureri articulare și umflarea încheieturilor;
  • Dureri de cap;
  • Înroșirea pielii pe nas și obraji - erupție cutanată numită „fluture”, datorită formei specifice;
  • Anemie;
  • Căderea părului;
  • Probleme de coagulare a sângelui;
  • Albirea sau învinețirea degetelor la temperaturi scăzute.

Alte simptome pot include:

  • Afte bucale;
  • Sensibilitate la soare;
  • Probleme renale, cardiace sau pulmonare;
  • Tulburări mentale (pierderi de memorie, confuzie etc.)

Simptomele apar sub formă de pusee de activitate (perioade cu manifestări intense), urmate de remisiune (perioadă în care boala nu se manifestă). De aceea, mulți bolnavi consideră că, din moment ce semnele au dispărut, ei s-au vindecat și nu mai trebuie să meargă la medic, iar acest comportament întârzie și mai mult stabilirea diagnosticului corect și începerea tratamentului.

Posibile complicații

În timp, dacă nu este tratat corespunzător, lupusul eritematos sistemic poate duce la complicații grave:

Femeile însărcinate care suferă de lupus eritematos sistemic prezintă un risc crescut de iminență de avort și de avort spontan, de aceea trebuie să fie foarte atent monitorizate pe tot parcursul sarcinii, pentru prevenirea complicațiilor. În cazuri foarte grave, netratate, lupusul eritematos sistemic poate duce la complicații, ca insuficiența aortică, și chiar la deces prin insuficiență cardiacă, pulmonară sau renală.

  • 021.9699 Vino la SANADOR, pentru stabilirea diagnosticului de certitudine și recomandarea tratamentului potrivit!

Diagnosticul de lupus eritematos sistemic

Primul pas pentru diagnosticarea lupusului este un consult medical complet. În cadrul unui examen clinic, medicul poate observa dacă există semne care pot fi atribuite bolii – o iritație pe piele sau inflamarea articulațiilor. De asemenea, el va asculta inima și plămânii pacientului, iar la nevoie poate realiza și un consult neurologic. În urma consultației, medicul va recomanda și o serie de analize de laborator și investigații care vor ajuta la stabilirea diagnosticului:

  • Anticorpi antinucleari;
  • Anticorpi anti-Sm (anti-Smith);
  • Anticorpi anti-ADN dublu catenar (anti-ADNdc);
  • Hemoleucogramă completă;
  • Sumar de urină;
  • Creatinină serică;
  • Radiografie toracică;
  • Proteina C-reactivă;
  • Crioglobuline;
  • VSH;
  • Teste pentru funcția renală și hepatică.

De asemenea, pot fi necesare și diferite investigații imagistice (ecografie de părți moi, radiografie, tomografie computerizată, examen RMN), pentru a verifica starea inimii, plămânilor, creierului, intestinelor, încheieturilor, mușchilor.

Diagnosticul diferențial

Chiar dacă inițial pacientul se adresează medicului de familie sau unui medic generalist, diagnosticul final trebuie să fie pus de către un medic reumatolog, care cunoaște în detaliu criteriile pentru identificarea acestei afecțiuni complexe și dificil de recunoscut.

  • La SANADOR, beneficiezi de toate analizele de laborator și investigațiile imagistice necesare pentru stabilirea diagnosticului de lupus eritematos sistemic. Programează-te!

Diagnosticul este unul diferențial și presupune compararea semnelor și simptomelor manifestate de pacient cu simptomatologia altor boli și apoi excluderea acestora. Deseori, lupusul poate fi confundat cu artrita reumatoidă, o altă boală autoimună, cu manifestări clinice similare (inflamarea încheieturilor, febră, pierderea mobilității articulare). De aceea, diagnosticul de certitudine poate fi stabilit doar în urma unor analize de sânge și investigații radiologice.

Tratamentul pentru lupus eritematos sistemic

Lupusul eritematos sistemic este o boală incurabilă, dar tratamentul corect este esențial pentru ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor. În funcție de forma de manifestare a lupusului și de severitatea afecțiunii, medicul poate recomanda:

  • Medicamente antiinflamatoare – pentru durerile și inflamația articulară;
  • Creme cu steroizi – pentru erupția cutanată;
  • Corticosteroizi – pentru a reduce răspunsul autoimun;
  • Medicamente antimalarie – ameliorează iritația pielii și durerile articulare;
  • Chimioterapie (medicamente imunosupresoare) – sunt prescrise doar în cazurile foarte grave de lupus, când riscul de complicații este mare și alte tratamente nu au efect.

Dacă pacientul suferă și de alte afecțiuni autoimune (tiroidită autoimună, sindromul Sjogren, anemie hemolitică, trombocitopenie imună), atunci sunt necesare tratamente suplimentare pentru acestea.

De asemenea, tratamentul are ca scop și prevenirea sau controlarea posibilelor complicații ale lupusului, cum este hipertensiunea arterială, care poate duce la infarct și la accident vascular cerebral. Bolnavii de lupus au un risc crescut de tromboză, infecții și osteoporoză (mai ales dacă iau steroizi), de aceea sunt indicate strategii terapeutice complexe, iar consultul multidisciplinar este esențial.

Monitorizarea pe termen lung a bolnavului cu lupus eritematos sistemic

În timp, simptomele bolii se pot schimba, iar tratamentul trebuie să fie mereu adaptat la noile manifestări clinice. De asemenea, consultul și analizele medicale periodice sunt extrem de importante pentru monitorizarea pacientului. Pe lângă respectarea tratamentului indicat de medic, pot fi recomandate și unele schimbări legate de stilul de viață, care pot ajuta în ameliorarea simptomelor.

Astfel, persoanele cu lupus, fiind mai predispuse la infecții, trebuie să fie imunizate împotriva bolilor de sezon. De subliniat este faptul că, în cazul pacienților cu lupus, vaccinurile nu trebuie să conțină virus viu. În plus, ei trebuie să evite expunerea la soare și la alte surse de lumină ultravioletă (de neon), pentru că aceste raze agravează erupția cutanată.

De cele mai multe ori, pacienții cu lupus trebuie să respecte un regim alimentar strict, care să includă cât mai puține grăsimi și dulciuri, pentru a preveni diabetul, obezitatea și creșterea nivelului de colesterol în sânge. Administrarea unui supliment de vitamina D poate compensa lipsa expunerii la soare și poate scădea riscul de osteoporoză.

De altfel, pacienților cu lupus li se recomandă periodic investigații pentru verificarea densității osoase (osteodensitometrie) și pentru screening cardiac. Alte recomandări includ: renunțarea la fumat și la alcool, gestionarea stresului, odihna suficientă și protejarea pielii și ochilor împotriva soarelui, atunci când ies în aer liber, indiferent de anotimp.

În prezent, în condițiile respectării conduitei terapeutice stabilite de medic și a unui stil de viață echilibrat, speranța de viață a persoanelor cu lupus este similară celei standard, iar în aproape 90% din cazuri această afecțiune nu duce la moarte prematură.

  • Dacă suferi de lupus eritematos sistemic, programează-te la SANADOR, pentru monitorizarea evoluției afecțiunii și adaptarea tratamentului!

În cazul pacienților cu simptome severe, riscul de spitalizare și chiar de deces este mai mare, în special în perioadele de puseu. În trecut, cazurile de deces erau mai numeroase, mai ales în urma insuficienței renale, dar progresul medicinei și creșterea accesibilității serviciilor medicale au redus considerabil acest număr.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR