Ce este stenoza anală?

Stenoza anală, cunoscută și sub numele de strictură anală, este o îngustare a canalului anal. Această afecțiune apare atunci când mușchii de la nivelul sfincterului anal nu se pot destinde suficient pentru a elimina materiile fecale.

Sfincterul anal este o structură complexă a corpului, formată din doi mușchi, intern și extern. Sfincterul intern este un mușchi subțire, neted, cu control involuntar, în timp ce sfincterul anal extern este un mușchi gros, care poate fi controlat voluntar.

Deșeurile alimentare se depozitează la nivelul canalului anal, iar atunci când s-au colectat suficiente, apare nevoia de defecație. În mod normal, sfincterul anal se relaxează și permite golirea canalului anal.

În cazul unei stenoze anale, sfincterul este afectat și nu se poate destinde. De aceea, stenoza anală este o afecțiune gravă, care poate afecta stilul de viață al unei persoane și poate determina apariția unor complicații severe, dacă nu este tratată corespunzător.

Cauzele și factorii de risc

Canalul anal se poate îngusta din mai multe motive, dar nu acestea provoacă stenoza, ci țesutul cicatricial format la acest nivel.

Cele mai frecvente cauze ale unei stenoze anale includ:

  • Intervenția chirurgicală locală, cea mai frecventă cauză, care duce la formarea țesutului cicatricial. Operațiile la nivel anal pot fi necesare pentru îndepărtarea hemoroizilor sau a fisurilor anale. În urma inciziilor, se formează cicatrici care nu sunt la fel de flexibile precum țesutul normal și nu se destind suficient pentru a permite trecerea nedureroasă sau completă a scaunelor.
  • Radioterapia pelvină poate determina, de asemenea, formarea de țesut cicatricial.
  • Fisurile anale reprezintă rupturi în țesuturile anale care provoacă dureri intense și sângerări locale.
  • Diareea cronică, pe o perioadă de peste 3 luni, determină alterarea funcției canalului anal, pentru că acesta nu mai trebuie să se dilate și să se contracte pentru a elimina materiile fecale. Astfel, în timp, apare o pierdere a capacității de dilatare a canalului anal. Această problemă este frecvent întâlnită la persoanele cu boli inflamatorii intestinale, cum sunt colita ulcerativă sau boala Crohn, care pot afecta zona anală prin inflamație importantă sau prin formarea de fistule și abcese.
  • Utilizarea excesivă a laxativelor, care determină modificări cronice ale scaunului și tranzitului normal.
  • Sepsisul, o infecție generalizată, foarte gravă, care poate compromite organe vitale, inclusiv tractul digestiv și canalul anal.
  • Infecția parazitară cauzată de amiba Entamoeba histolytica, deși este foarte rară, poate cauza o stenoză anală.
  • Malformația congenitală a anusului este o cauză rară, înnăscută, de stenoză anală.
  • Traumatismul local.
  • Infecțiile rectale, inclusiv cele provocate de bolile cu transmitere sexuala și SIDA.
  • Atrofia legată de înaintarea în vârstă.

Cum se manifestă stenoza anală?

Stenoza anală se poate manifesta cu semne și simptome minore la început, dar care se pot agrava cu trecerea timpului. Acestea pot include:

  • constipație - este inevitabilă, din cauza dificultății de evacuare a scaunelor,
  • durere apărută la defecație,
  • scaune care sunt greu de eliminat, sunt subțiri și se despart în mai multe fragmente,
  • rectoragie - eliminare de sânge roșu aprins în toaletă după scaun,
  • sânge amestecat în scaun,
  • durere abdominală,
  • senzația de defecație incompletă,
  • meteorism abdominal (senzația de balonare).

Stabilirea diagnosticului

Stabilirea diagnosticului de stenoză anală este relativ simplă. În majoritatea cazurilor, această afecțiune este identificată de medic prin efectuarea unei anamneze și a examenului clinic local.

Anamneza reprezintă discuția dintre medic și pacient despre simptomele și semnele clinice prezente și despre istoricul medical. Examenul clinic local presupune inspecția zonei anale și palparea acesteia.

Medicul poate efectua o palpare a zonei perineale (dintre orificiul anal și organele genitale) și o palpare a orificiului anal la exterior, dar și un tușeu rectal, un test care presupune introducerea degetului arătător la nivelul canalului anal, pentru a verifica diametrul, consistența și conținutul acestuia. Dacă examinarea este prea dureroasă pentru pacient, medicul poate fi folosi un anestezic local.

O investigație paraclinică ce poate fi efectuată pentru un diagnostic cert este manometria anorectală. Acesta este un test care verifică tonusul musculaturii sfincterului anal și constă în introducerea unui mic balon, care va fi umflat la nivelul canalului anal. Acest dispozitiv este conectat la un aparat, care măsoară nivelul de presiune exercitat de sfincterul anal asupra balonului.

Complicațiile stenozei anale

Complicațiile stenozei anale pot apărea dacă leziunea nu este tratată corespunzător sau dacă este neglijată o perioadă prea lungă de timp. Printre cele mai frecvente complicații se numără incontinența fecală (pierderea controlului voluntar a sfincterului anal), fisurile anale, fistula anală și abcesul anal. Dincolo de disconfortul fizic, această afecțiune creează probleme și din punct de vedere psihic, persoana suferindă ajungând să se izoleze, și în timp poate dezvolta chiar depresie.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Tratamentul recomandat

Tratamentul recomandat poate fi chirurgical sau conservator. Tratamentul conservator înseamnă folosirea de laxativele emoliente, care scad consistența scaunelor, astfel încât să treacă mai ușor prin canalul anal. De asemenea, pacientul va fi îndemnat să consume alimente cât mai bogate în fibre.

Tratamentul chirurgical, singurul cu viză curativă, poate fi realizat printr-o operație de anoplastie, care presupune reconstrucția chirurgicală a anusului, sau printr-o sfincterotomie, care implică secționarea mușchiului sfincterului anal intern, pentru a reduce tensiunea. În funcție de severitatea stenozei, medicul va recomanda intervenția chirurgicală potrivită.

Cum poate fi prevenită stenoza anală?

Stenoza anală poate fi prevenită prin:

  • Aportul de fibre suplimentare în dietă, deoarece facilitează evacuarea mai ușoară a scaunului, prin umezirea suplimentară a acestuia,
  • Utilizarea de laxative emoliente, care adaugă umiditate scaunului,
  • Evitarea sedentarismului, care poate duce la constipație.

Diagnostic și tratament la SANADOR

Pentru diagnosticul rapid și corect și tratamentul eficient al afecțiunilor anale, pacienții au acces la SANADOR la consultații de specialitate asigurate de medici foarte experimentați și la investigații specifice performante.

Atunci când este recomandat tratament chirurgical, operația se desfășoară în cele mai bune condiții la Spitalul Clinic SANADOR, care dispune de unul dintre cele mai moderne blocuri operatorii din țară și de o Secție de Anestezie și Terapie Intensivă complet echipată.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR