Ce este ruptura de perineu?

Ruptura de perineu este o complicație frecventă a nașterii naturale, care se manifestă prin lezionarea regiunii dintre orificiul vaginal și anus. Aceste complicații se mai numesc și lacerații perineale și apar adesea în momentul în care este expulzat capul bebelușului. Severitatea leziunilor diferă de la o pacientă la alta și trebuie să fie tratate imediat după naștere. Afecțiunea se poate asocia cu o recuperare mai prelungită, dureri și disfuncție sexuală.

Perineul este regiunea dintre deschiderea vaginului și anus, iar ruptura de perineu reprezintă o leziune a acestui țesut, sub formă de rană deschisă. Lacerațiile sunt cauzate de traumatizarea pielii și a mușchilor de la acest nivel, în timpul nașterii pe cale vaginală.

În funcție de severitatea leziunilor, ruptura de perineu poate avea următoarele grade:

  • Grad 1: Este caracterizată de leziuni ușoare la nivelul primului strat de piele din jurul vaginului și unei zone restrânse a perineului. Poate implica și traumatizarea țesutului din jurul uretrei (tubul care transportă urina la exterior). De obicei, nu necesită suturarea cu fire chirurgicale și se vindecă în câteva săptămâni.
  • Grad 2: Implică atât ruptura pielii, cât și a țesutului muscular (situat mai profund). Leziunile pot fi mai adâncite în interiorul vaginului și se întind până la anus, fiind necesare fire de sutură pentru a le închide. Procedura se efectuează în sala de naștere, iar vindecarea durează, de obicei, 3-4 săptămâni.
  • Grad 3: Descrie prezența lacerațiilor de la vagin până la anus, atât la nivelul pielii, cât și al țesutului muscular și al sfincterului anal. Acesta din urmă este un mușchi circular care controlează defecația. Astfel, se poate asocia cu incontinență fecală sau incontinența urinară (eliminare involuntară de materii fecale, respectiv urină). Suturarea leziunilor se efectuează, în general, în sala de operație, iar vindecarea durează 4-6 săptămâni.
  • Grad 4: Această formă de ruptură de perineu este cea mai severă. Leziunile trec prin sfincterul anal și ajung până la mucoasa rectului. Se tratează în sala de operație și poate necesita intervenții mai complexe, nu doar simpla sutură a plăgii deschise.

De ce apare?

Mai mult de jumătate dintre femei dezvoltă un grad de ruptură de perineu la naștere, lacerațiile de gradul 2 fiind cele mai frecvente. Această condiție medicală apare din cauza întinderii excesive a țesuturilor din jurul vaginului și de la nivelul perineului, care are loc în timpul nașterii vaginale.

Printre factorii de risc pentru ruptura de perineu se numără:

  • Nuliparitatea (prima naștere);
  • Nașterea anterioară prin cezariană;
  • Vârsta sub 20 de ani;
  • Persoanele de origine asiatică;
  • Lungimea redusă a perineului (sub 2,5 cm);
  • Greutate mare la naștere sau macrosomie fetală (greutate mai mare de 4000 g);
  • Distocie la naștere/Distocia de umăr (blocarea umărului bebelușului în canalul vaginal);
  • Poziția bebelușului în timpul nașterii – atunci când este cu fața în sus;
  • Utilizarea anesteziei epidurale sau a oxitocinei;
  • Durata prelungită a celei de-a doua etape a travaliului (mai mare de 60 de minute);
  • Poziția de naștere – genuflexiune (ghemuit) și litotomie (pe spate, cu picioarele ridicate pe suport);
  • Sarcină prelungită;
  • Utilizarea instrumentarului obstetrical - naștere cu forceps.

Cum se manifestă ruptura de perineu?

Experiența nașterii este diferită de la o pacientă la alta, astfel încât nu se poate stabili cu exactitate modul în care se manifestă ruptura de perineu.

Un perineu rupt produce durere, care este mai intensă la început și se ameliorează odată cu vindecarea rănii. Intensitatea durerii diferă în funcție de gradul leziunilor și se intensifică la urinare, defecație, mers sau în poziția șezut. Disconfortul durează cel puțin o săptămână.

În cazul unei anestezii epidurale, nu vei simți durere în timp ce țesutul este traumatizat, însă simptomele vor apărea după ce efectul acesteia trece.

Stabilirea diagnosticului

Diagnosticul este pus imediat după naștere, prin examinarea vaginului, perineului și rectului. Medicul obstetrician poate efectua un examen rectal, care presupune introducerea unui deget în rect, pentru a evalua tonusul sfincterului anal. Dacă sunt prezente leziuni, medicul va decide abordarea terapeutică în funcție de severitatea acestora – tratament conservator sau chirurgical.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Posibile complicații

Ruptura de perineu la naștere se asociază cu o serie de complicații care pot afecta calitatea vieții proaspetelor mămici, mai ales dacă lacerațiile au un grad avansat (grad 3 sau 4):

În general, lacerațiile de grad 1 sau 2 nu produc complicații.

Cum se tratează ruptura de perineu?

Tratamentul rupturii de perineu depinde de severitatea lacerațiilor. Leziunile ușoare nu necesită tratament. În schimb, cele de gradul 2, 3 și 4 impun suturarea plăgii cu fire chirurgicale resorbabile (cusături), pentru a facilita vindecarea. Operația pentru ruptura de perineu de grad 3 și 4 se realizează imediat după naștere, în sala de operație, cu anestezie generală sau locală. În anumite cazuri, intervenția poate implica tehnici chirurgicale pentru repararea sfincterului anal, cu scopul de a restabili funcția acestuia.

Post-operator, medicul poate prescrie o serie de medicamente, cum ar fi:

  • Antibiotice – pentru reducerea riscului de infecție;
  • Analgezice – pentru ameliorarea durerilor;
  • Laxative – pentru a facilita eliminarea scaunului și minimiza durerile din timpul defecației.

Recuperarea

Perioada de recuperare după ruptura de perineu este prelungită – în general, durează 4-6 săptămâni. Totuși, vindecarea leziunilor poate varia în funcție de severitatea acestora și de complexitatea intervenției chirurgicale. În timp ce o ruptură ușoară se vindecă în 2 săptămâni, recuperarea poate fi mai lungă de 6 săptămâni atunci când există leziuni inclusiv la nivelul sfincterului anal.

În primele 48 de ore post-operator, trebuie evitată poziția șezut, pacienta fiind sfătuită să stea întinsă pe spate, iar atunci când alăptează, pe o parte. De asemenea, medicul îi va spune care sunt tipurile de activități fizice pe care trebuie să le evite în următoarele 6-12 săptămâni. Nivelul de mișcare trebuie crescut treptat, începând cu plimbări ușoare.

După ce leziunile încep să se vindece, se recomandă efectuarea exercițiilor de întărire a planșeului pelvin, sub îndrumarea unui kinetoterapeut. În acest mod, pot fi ameliorate și prevenite incontinența urinară și fecală.

Zona afectată trebuie menținută curată și uscată, printr-o igienizare corectă după utilizarea toaletei, conform recomandărilor specialistului.

Alte măsuri de auto-îngrijire pentru ameliorarea disconfortului în perioada de recuperare pot include:

  • Aplicarea de comprese reci pe rană, timp de 10-20 de minute, de mai multe ori pe zi;
  • Folosirea unei perne de șezut;
  • Evitarea folosirii cupei menstruale sau a tamponului, până la vindecarea completă;
  • Băile de șezut (Sitz), care presupun scufundarea zonei intime timp de 5 minute în apă caldă de mai multe ori pe zi. Totuși, compresele reci sunt adesea mai potrivite, pentru a reduce disconfortul;
  • Hidratarea corectă și o dietă echilibrată, care include alimente bogate în fibre (fructe, legume, cereale integrale), pentru a preveni constipația;
  • Folosirea unor șervețele speciale pentru igiena ano-rectală, în loc de hârtie igienică.

Viața sexuală după ruptura de perineu

Nu sexistă un moment ideal pentru reluarea activității sexuale după o ruptură de perineu. Acest lucru este stabilit de către fiecare pacientă în parte și de medicul specialist, în funcție de evoluția leziunilor. În general, proaspetele mămici își reiau viața sexuală, în medie, după 6-8 săptămâni.

Odată cu reînceperea relațiilor intime, se recomandă utilizarea lubrifiantului din abundență, pentru a ameliora durerea care poate să apară în timpul actului sexual. Este încurajată comunicarea deschisă între parteneri și alegerea unor poziții sexuale confortabile pentru femeie, cu scopul de a ține sub control simptomele neplăcute. Este important ca partenera să fie cea care inițiază actul sexual, atunci când se simte confortabil din punct de vedere fizic și psihologic.

Măsuri de prevenție

Una dintre cele mai utilizate măsuri de prevenție a rupturii de perineu este epiziotomia. Aceasta este o procedură efectuată de medicul obstetrician în timpul nașterii vaginale și implică realizarea unei incizii la nivelul perineului. Intervenția are ca scop lărgirea diametrului orificiului vaginal, pentru a preveni lacerațiile severe.

Alte tehnici eficiente de prevenire a leziunilor severe sunt compresele calde și masajul perineal, care pot ajuta la relaxarea musculaturii de la acest nivel în timpul travaliului. În unele cazuri, cum ar fi istoric de ruptură de perineu în timpul nașterilor anterioare sau făt macrosom, medicul poate lua în considerare operația de cezariană.

Prevenirea și tratamentul rupturii de perineu la Spitalul Clinic SANADOR

La Maternitatea SANADOR, parte a celui mai mare spital privat multidisciplinar din țară, pacientele beneficiază de pachete de naștere accesibile și de o monitorizare atentă a sarcinii. Echipa medicală profesionistă și experimentată oferă servicii postnatale de calitate și consiliere de specialitate pentru proaspetele mămici. Astfel, pot fi gestionate cu succes orice probleme care pot apărea în timpul sau după naștere.

Fiecare pacientă care alege nașterea la Maternitatea SANADOR este asistată permanent de o echipă medicală formată din medici, moaște și asistente experimentate, care vor lua toate măsurile posibile pentru a preveni ruptura de perineu. Dacă totuși apare această problemă, medicii vor interveni imediat, pentru asigurarea tratamentului necesar, în funcție de severitatea leziunii. Ulterior, pacienta va beneficia de tot ajutorul de care are nevoie pentru o recuperare cât mai ușoară, astfel încât să se poată bucura cât mai repede de micuțul adus pe lume.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR