Ce este infecția cu HPV?

Infecția cu HPV este una dintre cele mai frecvente infecții virale, afectează pielea sau mucoasele și este provocată de virusul papiloma uman (Human papillomavirus). Există peste 100 de tulpini ale HPV, iar dintre acestea, în jur de 30 pot afecta organele genitale (vulva, vaginul, cervixul, scrotul, penisul și anusul). În timp ce unele dintre ele sunt inofensive și provoacă doar apariția verucilor (negi), altele cresc riscul de apariția a unor tipuri de cancer, în special al cancerului de col uterin.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

De cele mai multe ori, infecția cu HPV este asimptomatică, de aceea este și dificil de depistat. Testele de screening și vaccinul anti-HPV sunt măsuri recomandate pentru a diagnostica la timp infecția, respectiv pentru a o preveni.

Watch on YouTube

Tulpinile HPV

Tulpinile HPV se împart în două categorii principale:

  • Tulpini HPV cu risc scăzut: acestea nu se asociază cu dezvoltarea unor afecțiuni, dar unele dintre ele cauzează apariția verucilor în diferite zone ale corpului;
  • Tulpini HPV cu risc crescut: prezintă un risc oncogenic ridicat. 14 tulpini sunt incluse în această categorie – 16, 18, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 56, 58, 59, 66, 68. Tulpinile HPV 16 și 18 sunt responsabile cel mai adesea de apariția cancerelor asociate cu această infecție, cum este cancerul de col uterin.

Cum se transmite HPV?

Tulpinile HPV sunt transmise prin contact sexual de orice tip, cum ar fi vaginal, anal sau oral (caz în care produce HPV bucal). De asemenea, infecția se poate transmite doar prin atingerea zonelor intime (contact piele pe piele) – nu este nevoie de un schimb de fluide corporale pentru a răspândi infecția. Prin urmare, prezervativul nu poate oferi protecție 100% în acest caz, deși scade semnificativ riscul de a contacta virusul. În plus, infecția cu HPV genital se poate transmite și prin împărțirea jucăriilor sexuale cu alte persoane.

Chiar și atunci când nu vorbim despre HPV genital, ci despre tulpini care afectează pielea de pe restul corpului, acestea se pot transmite facil prin atingere. Verucile sunt contagioase, astfel încât se răspândesc de la o persoană la alta, prin contact direct sau prin atingerea obiectelor contaminate.

Virusul HPV se poate transmite, de asemenea, și pe cale maternă (de la mamă la făt).

Factorii de risc pentru infecția cu HPV sunt:

  • Vârsta – verucile genitale sunt mai des întâlnite la adolescenți și la tineri;
  • Numărul partenerilor sexuali – riscul este direct proporțional cu numărul de parteneri sexuali. Totuși, infecția poate să apară chiar după primul contact sexual;
  • Leziunile deschise – virusul poate pătrunde cu ușurință prin răni, cum ar fi tăieturile sau zgârieturile;
  • Sistemul imun deprimat – riscul de infecție este mai crescut la persoanele cu HIV/SIDA și la cele aflate sub terapie imunosupresoare;
  • Atingerea verucilor și obiectelor contaminate fără a utiliza protecție – spre exemplu, infecția se poate răspândi prin contact direct cu podeaua dușurilor publice sau piscinelor, dar și prin atingerea negilor fără a purta mănuși.

Infecția cu HPV la bărbați

La bărbați, virusul HPV poate provoca de asemenea veruci genitale, iar în cazul tulpinilor cu risc oncogenic, crește semnificativ riscul de cancer de penis, cancer anal, cancer bucal sau cancer la nivelul orofaringelui.

Există teste speciale și pentru bărbați, care permit diagnosticarea infecției cu HPV. De asemenea, vaccinul împotriva acestui virus este recomandat și bărbaților, de la vârsta de 9 ani și până la 45 de ani, pentru a preveni infecția.

Semnele și simptomele infecției cu HPV

În multe cazuri, infecția cu HPV nu produce simptome, de aceea testele de screening și consultațiile ginecologice periodice sunt esențiale pentru a descoperi din timp afecțiunea. Uneori, însă, infecția produce apariția verucilor. Acestea se pot dezvolta după câteva săptămâni, luni sau chiar ani de la contactarea infecției. Aspectul și mărimea negilor, precum și regiunea în care apar, diferă în funcție de tulpina implicată:

  • Negi obișnuiți (veruci vulgare) – apar adesea pe mâini sau degete. Au aspectul unor excrescențe de mici dimensiuni și sunt aspre la atingere;
  • Negi plantari – sunt cauzați de aceeași tulpină asociată cu negii obișnuiți, însă aceștia apar pe tălpi și sunt mai dureroși. Au aspectul unor leziuni dure și aspre;
  • Negi genitali (condiloame) – pot apărea în zona pubiană, anală, pe penis și scrot la bărbați sau pe vulvă și în vagin la femei. Formațiunile au dimensiuni mici, pot fi plate sau pot avea formă de conopidă;
  • Negi plați (veruci plane) – au formă netedă și apar frecvent pe față sau pe picioare.

În cazul tulpinilor care cauzează cancer, de cele mai multe ori acestea nu produc simptome până la debutul bolii.

De asemenea, infecția cu HPV crește riscul de apariție a polipilor cervicali și riscul de vulvovaginită.

Teste pentru screening și diagnostic

În cazul în care infecția a produs apariția verucilor, medicul poate pune diagnosticul pe baza examenului clinic, după inspectarea vizuală a leziunilor. Totuși, de multe ori infecția nu produce semne vizibile. În aceste situații, medicul ginecolog poate recomanda pacientelor un test specific pentru screening și diagnostic – genotiparea HPV - care se realizează similar unui test Babeș-Papanicolau.

Testul HPV este o analiză genetică prin care sunt identificate tulpinile HPV din zona genitală. Investigația recomandată femeilor active sexual, în asociere cu testul Babeș-Papanicolau, și poate fi repetată ori de câte ori este nevoie, în funcție de factorii de risc existenți, la recomandarea medicului.

În anumite situații, medicul poate recurge la badijonarea colului uterin cu acid acetic în timpul unei investigații avansate, numită colposcopie, pentru a evidenția zonele infectate, care pot fi dificil de depistat vizual.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Complicațiile infecției cu HPV

Principala îngrijorare legată de infecția cu HPV este faptul că aceasta poate provoca modificări celulare care progresează spre cancer. Cancerul de col uterin este cea mai frecventă complicație a acestei infecții, fiind asociat cu tulpinile HPV 16 și 18. Mai multe studii au detectat prezența acestui virus în peste 90% din cazurile de cancer de col uterin. Poate dura 20 de ani sau mai mult până când infecția cu HPV progresează la stadiul de cancer, iar în stadiile incipiente nu cauzează simptome.

Virusul poate provoca și alte tipuri de cancer – cancer vaginal, cancer anal, tumori vulvare, cancer vulvar sau cancer de penis. De asemenea, HPV bucal poate produce leziuni maligne pe suprafața limbii, a palatului moale (partea posterioară din cerul gurii), tumori laringiene, crește riscul de cancer oral, cancer de trahee și de cancer esofagian.

Tratamentul recomandat

Nu există tratamente specifice pentru eliminarea infecției cu HPV. De cele mai multe ori, negii trec de la sine, însă pot apărea din nou, în același loc, după o perioadă. Medicul poate recomanda un unguent cu substanțe farmaceutice, pentru a elimina verucile. Dacă tratamentul topic nu funcționează, poate fi necesară îndepărtarea chirurgicală sau prin metode minim invazive, cum ar fi cu laserul, prin crioterapie (înghețare) sau electrocauterizare (ardere cu ajutorul curentului electric).

Dacă medicul identifică modificări celulare la nivelul colului uterin, este necesară îndepărtarea leziunilor precanceroase, fie prin metode chirurgicale (de exemplu, prin conizație – rezecția unei porțiuni a colului, în formă de con), fie prin metode minim invazive (crioterapie, laser, electrocauterizare cu ansă - ERAD).

Cum poate fi prevenită infecția cu HPV?

Prevenirea infecției cu tulpini HPV care produc veruci comune poate fi dificilă. În ceea ce privește negii plantari, infecția poate fi prevenită prin purtarea de încălțăminte în zona piscinelor și la dușurile publice.

Cea mai eficientă metodă de a preveni infecția cu tulpini HPV cu risc înalt oncogenic este vaccinarea anti-HPV cu Gardasil 9. În România, vaccinul se realizează gratuit în cazul adolescenților până la 18 ani. Deși se poate efectua până la vârsta de 45 de ani, este ideală vaccinarea până la 26 de ani. Totodată, poți scădea riscul de infectare prin utilizarea protecției în timpul contactului sexual și prin reducerea numărului de parteneri sexuali.

De asemenea, sunt esențiale consultațiile ginecologice de rutină, urmate de testarea HPV și de testul Babeș-Papanicolau, acesta din urmă fiind cea mai eficientă metodă pentru diagnosticarea leziunilor precanceroase și canceroase.

Diagnosticul și tratamentul infecției cu HPV la SANADOR

La SANADOR, pacientele beneficiază de consultații ginecologice asigurate de medici empatici, buni profesioniști, și de toate analizele necesare pentru diagnosticul rapid și precis al infecțiilor cu transmitere sexuale și al leziunilor colului uterin.

În clinicile SANADOR, pentru screeningul și diagnosticului infecției cu HPV și pentru identificare precoce a cancerului de col uterin sunt disponibile testul Babeș-Papanicolau, genotiparea HPV și analiza CINtec PLUS, un test de înaltă sensibilitate pentru detectarea leziunilor precanceroase.

De asemenea, consultul ginecologic poate fi completat de proceduri medicale avansate, precum colposcopia, electrorezecția cu ansa diatermică (ERAD), conizația și biopsia de col uterin. La Spitalul Clinic SANADOR, pacientele beneficiază de o gamă largă de tratamente, inclusiv minim invazive, datorită experienței vaste a medicilor și tehnologiei de ultimă generație.

  • Vino la SANADOR pentru investigații avansate, esențiale în stabilirea unui diagnostic rapid și precis!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR