Ce sunt tumorile vulvare?

Tumorile vulvare sunt formațiuni maligne dezvoltate la nivelul vulvei, organul genital extern feminin. Vulva include mai multe structuri anatomice, precum muntele pubian, labiile majore și minore, clitorisul, orificiile urinar și vaginal și glandele Bartholin. Labiile sunt pliuri cutanate acoperite de păr (labiile mari) sau fără păr (labiile mici), care înconjoară și protejează cele două orificii: vaginal (posterior), respectiv uretral (anterior).

Carcinomul scuamo-celular este cel mai frecvent subtip de cancer vulvar, însumând aproximativ 90% dintre toate cazurile. Neoplasmul vulvar poate afecta femeile de orice vârstă, însă cel mai adesea apare la vârstă înaintată, media vârstei de diagnostic fiind între 65 și 74 de ani. Tratamentul cancerului vulvei poate implica excizia chirurgicală a formațiunii, chimioterapie sau radioterapie, în funcție de indicația medicală stabilită.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Tipuri de tumori vulvare

Există multiple subtipuri de tumori vulvare. Cele mai frecvente cancere vulvare sunt carcinomul vulvei cu celule scuamoase și de melanomul vulvar. Carcinomul cu celule bazale, boala Paget vulvară și cancerul glandei Bartholin reprezintă subtipuri rare de tumori vulvare.

Neoplazia vulvară intraepitelială

O neoplazie vulvară intraepitelială este o formă premergătoare de carcinom scuamo-celular. Deși nu reprezintă o formă de cancer per se, această leziune poate progresa către o formă invazivă de carcinom. De cele mai multe ori, neoplazia vulvară intraepitelială nu determină simptomatologie. Atunci când este descoperită în urma controalelor ginecologice de rutină, medicul specialist recomandă excizia acesteia.

Carcinomul vulvei cu celule scuamoase

Carcinomul vulvei cu celule scuamoase sau carcinomul scuamo-celular vulvar este cel mai frecvent tip de cancer vulvar. Acest tip de cancer se dezvoltă din celulele epiteliale scuamoase (aplatizate) de la nivelul tegumentului vulvar, cel mai adesea la nivelul labiilor.

Melanomul vulvar

Este al doilea cel mai frecvent subtip de cancer vulvar, însumând aproximativ 4-5% dintre cazurile de neoplazii vulvare, cu originea în melanocite, adică în celulele care produc pigmentul cutanat. Acest tip de cancer vulvar apare, cel mai frecvent, la nivelul clitorisului și al labiilor minore (labiilor mici) și afectează femeile de rasă albă, cu vârste cuprinse între 50 și 70 de ani. Reprezintă o formă agresivă de cancer, care invadează rapid țesuturile vecine profunde și poate determina apariția de metastaze la distanță.

Cancerul glandei Bartholin

Cancerul glandei Bartholin este un tip de adenocarcinom, adică un cancer dezvoltat din celule de tip glandular. Glandele Bartholin sunt două glande pereche, care se regăsesc de o parte și de alta a orificiului de deschidere a vaginului. Ele secretă o substanță mucoasă cu rol lubrifiant la nivelul unor ducte, care se deschid între himen și labiile mici, de fiecare parte. Tumorile glandei Bartholin sunt extrem de rare. Ele pot avea originea la nivelul celulelor glandulare sau la nivelul celulelor ductale și se prezintă, de obicei, sub forma unor mase nedureroase la nivelul labiilor mari.

Boala Paget

Boala Paget a vulvei este o formă rară de neoplazie a tegumentului vulvar, având o frecvență de 1-2% dintre toate cazurile de tumori vulvare. Afectează femeile de rasă albă aflate în perioada de postmenopauză. Se prezintă ca o leziune eritematoasă (roșiatică), fiind similară bolii Paget mamare și determină cel mai frecvent prurit (senzație de mâncărime). Poate prezenta o creștere lentă timp de mulți ani, însă, odată ce pătrunde în țesuturi mai profunde, cum este dermul, poate metastaza rapid pe cale sanguină și limfatică.

Cauze și factori de risc pentru tumorile vulvare

Cauza principală a apariției tumorilor vulvare o reprezintă multiplicarea necontrolată a celulelor vulvare. Cel mai frecvent, în aproximativ 30-40% dintre cazuri, infecția cu virusul HPV (tulpinile oncogene ale human papilloma virus) determină această înmulțire necontrolată. Acest virus conține în structura sa anumite proteine cancerigene, numite proteine oncogene, care interacționează cu proteine ale organismului, implicate în blocarea multiplicării necontrolate celulare, numite proteine cu rol supresor tumoral. Blocarea de către virusul HPV a acestor proteine benefice organismului determină înmulțirea necontrolată celulară și formarea unor mase tumorale.

O altă cauză frecventă pentru cancerul vulvar este o afecțiune cronică a pielii vulvare, numită lichen scleros. Această leziune determină inflamarea și subțierea tegumentului vulvar, ceea ce manifestă prin prurit intens.

Alți factori de risc pentru apariția cancerului vulvar sunt reprezentați de:

  • Vârsta înaintată;
  • Prezența neoplaziei vulvare intraepiteliale;
  • Fumatul;
  • Contactele sexuale neprotejate – pot crește riscul infecției cu virusul HPV, precum și cu alte virusuri și bacterii care se transmit pe cale sexuală;
  • Infecția cu virusul HIV – determină slăbirea sistemului imunitar, ceea ce poate provoca o progresie mai rapidă a cancerului.
  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Cum se manifestă tumorile vulvare?

Cel mai adesea, tumorile vulvare se prezintă ca modificări ale tegumentului vulvei, cel mai adesea la nivelul labiilor mari sau mici. Modificările pot fi reprezentate de:

  • Schimbări ale culorii pielii vulvare, ce poate deveni mai închisă decât tegumentul adiacent în caz de melanom; modificările mai pot fi reprezentate de zone albicioase în cazul lichenului scleros sau pot apărea ca zone roșiatice, eritematoase;
  • Leziuni sub formă de plăci îngroșate, uscate;
  • Excrescențe papilomatoase cronice;
  • Leziuni ulceroase, care se vindecă adesea cu dificultate sau deloc.

Aceste leziuni pot determina simptome și semne precum:

  • Durere în zona vulvară, accentuată de contactul sexual;
  • Prurit (senzație de mâncărime);
  • Sângerări nelegate de ciclul menstrual.

Stabilirea diagnosticului

Demersul diagnostic începe cu examenul ginecologic al pacientei, centrat pe inspecția vulvei. Medicul va inspecta și canalul vaginal, prin introducerea unui speculum, un dispozitiv special, care are rolul de a îndepărta pereții vaginului, pentru a facilita examinarea acestuia și a colului uterin.

Medicul ginecolog poate apela la o colposcopie, o metodă care utilizează un dispozitiv prevăzut cu o lupă și cu o sursă de lumină, numit colposcop. Cu ajutorul acestuia, medicul poate obține imagini mărite, detaliate atât ale vulvei, cât și ale vaginul și colului uterin. În timpul acestei proceduri, medicul poate aplica anumite soluții, precum soluția de acid acetic, care are rolul de a colora doar acele porțiuni mici de tegument modificat patologic, pentru a demarca zonele suspecte.

Atunci când examinarea vulvei pune în evidență o leziune suspectă sau o masă tumorală evidentă, medicul va biopsia zona respectivă. Examenul microscopic al piesei în laboratorul de anatomie patologică este cel care pune diagnosticul definitiv de cancer vulvar și oferă, de asemenea, o încadrare în unul dintre subtipurile histologice. 

Examenele imagistice, precum tomografia computerizată (CT) și rezonanța magnetică (RMN) sunt utile odată ce cancerul este confirmat, pentru a evalua extensia acestuia la nivelul țesuturilor învecinate, respectiv metastazarea la nivelul nodulilor limfatici și la nivelul organelor situate la distanță.

Complicațiile tumorilor vulvare

Tumorile vulvare pot determina diferite complicații, precum:

  • Dureri vulvare cronice, progresive;
  • Disfuncție sexuală, determinată de invazia clitorisului sau a nervilor genitali, precum și de tratamentul radioterapic al cancerului vulvei;
  • Invazia organelor vecine și metastazarea la distanță a tumorii, mai frecventă în cazul melanomului vulvar;
  • Obstrucție uretrală – atunci când tumora crește foarte mult în dimensiuni poate obstrua orificiul de evacuare a urinii (orificiul uretral extern);
  • Complicații ale tratamentului chirurgical, reprezentat de infecții, limfedem (complicație cauzată de rezecția ganglionilor limfatici invadați), pierderi sanguine mari.

Tratamentul recomandat

Tratamentul cel mai frecvent recomandat pentru tumorile vulvare este cel chirurgical, prin rezecția (eliminarea) masei tumorale. Acesta poate fi completat de terapii adjuvante, precum radioterapie, chimioterapie sau imunoterapie, în funcție de subtipul de cancer și în funcție de cât de avansat este acesta la momentul diagnosticului.

Tratamentul chirurgical se poate realiza prin mai multe metode, precum:

  • Terapie laser – prin utilizarea unor unde laser se poate elimina țesutul tumoral fără a efectua incizii la nivelul pielii și fără sângerare; procedura este utilizată în cazul leziunilor mici, superficiale;
  • Excizia locală a tumorii – presupune eliminarea tumorii și a unei porțiuni de țesut sănătos înconjurător, porțiune ce poartă numele de „margine de siguranță”;
  • Vulvectomie (rezecția în totalitate a vulvei) – această procedură implică eliminarea completă a vulvei pe cale chirurgicală și, atunci când boala este avansată regional, a unor noduli limfatici locali invadați de cancer; în urma acestei intervenții se pot utiliza grefe de piele pentru a acoperi zonele tegumentare vulvare rezecate;
  • Exenterație pelvină – în cazul cancerelor foarte avansate, care au invadat organele vecine, este indicată rezecția atât a vulvei, cât și a unei porțiuni din rect, colon sigmoid, vezică urinară, ovare, vagin și col uterin; această intervenție este urmată de crearea pe cale chirurgicală a unor noi orificii de evacuare a urinii și a materiilor fecale. Operația poate fi urmată și de o intervenție de chirurgie reconstructivă.

Diagnosticul și tratamentul tumorilor vulvare la SANADOR

La SANADOR, pacientele au acces la consultații ginecologice complete, asigurate de medici foarte bine pregătiți. Pentru diagnosticul rapid și precis al afecțiunilor ginecologice, fiecare consult poate fi urmat de analize și investigații specifice – testare Babeș Papanicolau, genotipare HPV, ecografie transvaginală, colposcopie, la nevoie și biopsie.

Pentru tratamentul tumorilor vulvare, pacientele au acces la intervenții chirurgicale performante, realizate la Spitalul Clinic SANADOR într-un bloc operator modern, cu dotări de ultimă generație. Echipa chirurgicală de la Spitalul Clinic SANADOR are experiență inclusiv în realizarea exenterației pelvine, o intervenție chirurgicale deosebit de complexă, salvatoare de viață.

Tratamentul chirurgical al tumorilor vulvare poate fi completat cu tratament oncologic, în funcție de indicația medicală stabilită. La Centrul Oncologic SANADOR, pacientele pot urma diferite proceduri pentru tratamentul cancerului - chimioterapie, radioterapie sau imunoterapie - conform protocolului terapeutic stabilit.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR