Ce sunt tumorile duodenale?

Tumorile duodenale sunt formațiuni benigne sau maligne dezvoltate la nivelul duodenului, primul segment al intestinului subțire. În fazele inițiale pot fi complet asimptomatice, însă, pe măsura creșterii lor în dimensiuni, acestea pot determina blocarea lumenului intestinal și imposibilitatea digestiei alimentelor, manifestată prin greață, vărsături și constipație. Tumorile duodenale maligne sunt rare, reprezentând mai puțin de 1% dintre toate cancerele gastrointestinale. Totodată, ele însumează aproximativ 50% dintre cancerele intestinului subțire. Vino la SANADOR pentru investigații avansate și tratamente moderne, realizate cu echipamente performante!

Intestinul subțire este cel mai lung segment al tractului gastro-intestinal, având o lungime de aproximativ 6-7 metri și este responsabil pentru digestia și absorbția nutrienților din alimentele consumate. Duodenul este prima și cea mai scurtă parte a intestinului subțire, cu o lungime de 25 centimetri. Acesta este divizat în patru segmente și se află în contact cu pancreasul, formând o concavitate în jurul capului acestuia, sub forma literei „C”. Tumorile duodenale se pot localiza la orice nivel al acestuia, însă ele apar mai frecvent la nivelul celei de a doua porțiuni duodenale (segmentul descendent).

Cea mai frecventă formă de tumoră duodenală este adenocarcinomul duodenal. Aceasta reprezintă un tip de cancer agresiv, cu potențial rapid de metastazare către alte organe.

  • 021 9699 Programează-te acum!

Tipuri

În funcție de gradul de agresivitate și de potențialul de metastazare al acestora, există două tipuri de tumori duodenale:

Tumori benigne

Tumorile benigne sunt formațiuni bine delimitate, cu creștere lentă, care nu invadează straturile profunde ale peretelui duodenal și nu metastazează către organele de la distanță. Unele dintre acestea prezintă, totuși, risc de progresie către o formă de cancer.

Principalele tumori benigne duodenale sunt adenoamele, sau polipii duodenali. Acestea reprezintă formațiuni dezvoltate din celulele glandulare ale mucoasei duodenale, producătoare de mucus și de enzime ale sucurilor digestive. Majoritatea sunt benigne, fiind descoperite incidental în timpul unei endoscopii de tub digestiv superior și nu determină simptome. Cu toate acestea, polipii duodenali prezintă un risc de malignizare, fiind recomandată excizia endoscopică a acestora la momentul identificării lor. Adenomul duodenal poate progresa către adenocarcinom în decursul unei perioade de aproximativ 15-20 de ani. Există anumite sindroame (de exemplu, polipoza adenomatoasă familială) asociate cu prezența de multipli polipi duodenali, care prezintă risc de progresie către cancer.

Alte formațiuni benigne care se pot dezvolta la nivelul duodenului sunt:

  • Lipoamele – dezvoltate din țesutul adipos (grăsos) al submucoasei peretelui duodenal;
  • Hemangioamele – reprezintă proliferări vasculare la nivelul peretelui duodenal; ele pot sângera,  manifestându-se prin hemoragie digestivă superioară;
  • Leiomioamele – formațiuni dezvoltate de la nivelul stratului muscular al peretelui duodenal.

Tumori maligne

Aceste tumori prezintă invazie în straturile profunde ale peretelui duodenal și au potențial de metastazare, pe calea vaselor de sânge sau limfatice, către organele situate la distanță. Conform Societatății Americane de Cancer, există 4 tipuri principale de tumori maligne duodenale:

  • Adenocarcinomul – cea mai frecventă tumoră malignă a intestinului subțire, dezvoltată din glandele producătoare de mucus și de enzime ale sucului digestiv; poate apărea prin progresia malignă a unui polip duodenal;
  • Sarcomul – este un tip de tumoră malignă dezvoltată de la nivelul țesutului adipos, muscular sau de la nivelul vaselor de sânge din structura peretelui intestinului subțire;
  • Limfoamele – se formează din țesutul limfoid, acel țesut format de celule ce aparțin sistemului imunitar local al tubului digestiv;
  • Tumorile carcinoide – sunt formațiuni cu dezvoltare lentă, dezvoltate din celulele de tip neuroendrocrin intestinale, acele celule specializate în producerea substanțelor cu efect hormonal la nivel intestinal.
  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Cauze și factori de risc pentru tumori duodenale

Nu se cunoaște cauza exactă a dezvoltării tumorilor duodenale. Cu toate acestea, există anumiți factori de risc asociați cu dezvoltarea acestor tumori, precum:

  • Vârsta înaintată – majoritatea tumorilor duodenale afectează pacienții vârstnici, cu vârste cuprinse între 60 și 80 de ani;
  • Sexul – cancerul duodenal este mai frecvent în rândul indivizilor de sex masculin;
  • Anumite afecțiuni genetice moștenite în familie, precum sindromul Lynch, fibroza chistică, sindromul Gardner sau polipoza adenomatoasă familială;
  • Dieta – o dietă bogată în zaharuri, carbohidrați rafinați (paste) și carne roșie, însoțită de un aport scăzut de fibre din fructe și legume poate crește șansele dezvoltării unui cancer duodenal;
  • Stilul de viață – consumul de alcool și fumatul pot influența progresia cancerului duodenal;
  • Prezența unor afecțiuni inflamatorii intestinale, precum boala celiacă sau boala Crohn.
  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Semne și simptome de tumori duodenale

Simptomele și semnele determinate de cancerul duodenal apar cel mai adesea în stadiile avansate ale bolii, din cauza creșterii în dimensiuni a formațiunii, ce poate determina obstrucția lumenului intestinal. În acest caz, simptomele pot fi reprezentate de:

Alte semne și simptome asociate unei tumori duodenale pot fi:

  • Scaun cu sânge, în cazul sângerării formațiunii; în această situație, scaunul poate fi negru (melenă), dacă formațiunea este localizată mai superior sau sângele poate fi roșu, amestecat cu materiile fecale (hematochezie), în cazul unui obstacol mai jos sau în cazul unei peristaltici accentuate;
  • Anemie – poate fi determinată de modificările inflamatorii la nivelul organismului asociate cancerului, sau poate fi cauzată de sângerări cronice oculte, nedepistate, de la nivel tumoral;
  • Scădere ponderală (în greutate) neintenționată;
  • Fatigabilitate (oboseală permanentă);
  • Icter –îngălbenirea pielii și a sclerelor oculare poate fi determinată de compresia formațiunii tumorale asupra orificiului de deversare a sucului biliar la nivelul celei de a doua porțiuni a duodenului.

Stabilirea diagnosticului

Tumora duodenalăpoate fi descoperită în urma unor investigații precum:

  • Endoscopie digestivă superioară – presupune inserția unui tub flexibil, prin cavitatea orală, până la nivelul stomacului și duodenului; acest tub este prevăzut cu o lumină și cu o cameră, care permite transmiterea imaginilor vizualizate în timp real pe un monitor; această tehnică permite atât diagnosticul, prin vizualizarea directă a formațiunilor, dar și biopsierea acestora – prelevarea unei mici mostre din acel țesut, care poate fi trimisă către laboratorul de anatomie patologică pentru vizualizarea piesei la microscop; de asemenea, endoscopia poate reprezenta și o metodă terapeutică, întrucât permite excizia formațiunii odată detectate;
  • Tranzit baritat – această metodă presupune înghițirea unei mici cantități de substanță albă lichidă, cu gust de cretă, care permite vizualizarea tubului digestiv atunci când sunt furnizate razele X;
  • Imagistica prin CT (tomografie computerizată) și RMN (rezonanță magnetică) a abdomenului – aceste metode permit vizualizarea directă a tubului digestiv, stabilirea diagnosticului de cancer duodenal, stadializarea acestuia, prin detectarea profunzimii tumorii la nivelul peretelui duodenal, precum și prezența metastazelor.
  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Tratamentul pentru tumorile duodenale

Rezecția chirurgicală a formațiunii tumorale este principala formă de tratament pentru tumorile duodenale. Rata de supraviețuire a pacientului cu cancer depinde, în mare parte, de cât de avansat este cancerul la momentul diagnosticului.

Cea mai frecventă intervenție efectuată pentru adenocarcinomul duodenal este procedura Whipple, ce implică rezecția duodenului, a capului pancreasului, a colecistului și a căii biliare principale. Adesea, aceasta este completată de rezecția ganglionilor limfatici invadați local.

Ca metode adjuvante la terapia chirurgicală se pot utiliza atât chimioterapia, cât și radioterapia. Din păcate, simptomatologia determinată de cancerul duodenal este vagă în fazele inițiale, ceea ce determină de multe ori un diagnostic întârziat, ce implică un prognostic nefavorabil pentru pacient.

Măsuri de prevenție

Nu există măsuri specifice de prevenție a cancerului duodenal, însă, anumite modificări ale stilului de viață pot scădea riscul general de dezvoltare a unui cancer din sfera digestivă. Acestea implică:

  • Renunțarea la fumat;
  • O dietă echilibrată, bogată în proteine din surse vegetale, fructe, legume și cereale integrale, precum și un aport scăzut de carne roșie și alimente procesate;
  • Evitarea unui stil de viață sedentar, prin efectuarea de exercițiu fizic regulat;
  • Reducerea consumului de alcool.

Diagnostic și tratament la SANADOR

SANADOR asigură pacienților cu semne și simptome de tumori duodenale și alte afecțiuni digestive consultații de gastroenterologie amănunțite, analize de laborator precise și investigații moderne, realizate cu echipamente performante, ca endoscopii digestive, ecografii endoscopice, scanări CT și examene RMN.

La Centrul de excelență în endoscopia digestivă diagnostică și terapeutică SANADOR Floreasca, pacienții au acces la servicii endoscopice de vârf, cu echipamente ultraperformante, cum este turnul de endoscopie 3D 4K Olympus X1, echipat cu toate tipurile de sonde, inclusiv pentru ecoendoscopie.

Endoscopiile digestive sunt realizate în cele mai bune condiții de siguranță și confort și la Spitalul Clinic SANADOR. Pentru diagnostic avansat, în timpul endoscopiei se poate face și o biopsie, fragmentul recoltat urmând să fie analizat în Laboratorul de Anatomie Patologică SANADOR.

Atunci când medicii recomandă operația pentru îndepărtarea unei tumori duodenale, medicii realizează procedura în blocul operator ultramodern al Spitalulului Clinic SANADOR. Echipa medicală are experiență vastă în rezecția tumorilor și în realizarea altor proceduri de chirurgie generală sau chirurgie oncologică.

Pacienții cu tumori duodenale maligne beneficiază, datorită Centrului Oncologic SANADOR, de servicii oncologice integrate, la standarde occidentale, care includ radioterapie realizată cu acceleratoare ultramoderne, chimioterapie și alte terapii, conform unui plan de tratament stabilit de o comisie multidisciplinară, numită Tumor Board.

  • Centrul Oncologic SANADOR asigură pacienților cu tumori maligne acces la toate procedurile de tratament oncologic disponibile în prezent. Vino la SANADOR!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR