Stabilirea diagnosticului
Anamneza și examenul clinic orientează clinicianul spre diagnosticul de spondiloză, dar investigațiile imagistice sunt cele care stabilesc cu certitudine acest diagnostic. Astfel, radiografiile coloanei vertebrale în diferite incidențe evidențiază osteofite, denumite popular și ciocuri osoase sau pinteni osoși, care reprezintă țesut osos format de novo (excrescențe) în jurul vertebrelor.
Dacă afecțiunea este severă și persistă de mulți ani, atunci poate apărea îngustarea canalului spinal (stenoza de canal vertebral) și deformări ale conoalei vertebrale, precum cifoza sau scolioza, vizibile pe radiografii. Toate acestea duc la compresia rădăcinilor nervoase, la abolirea reflexelor în membre și la durere severă sau parestezii.
Modificările precoce ale spondilozei, precum apariția chisturilor subcondrale sau hipertrofia ligamentului flavum, se evidențiază mai ușor prin tomografie computerizată (CT) sau imagistică prin rezonanță magnetică (RMN), deoarece acestea sunt investigații cu sensibilitate mai mare decât radiografiile. În plus, ele sunt recomandate și pentru a exclude alte afecțiuni ale coloanei vertebrale (de exemplu, traumatisme ori tumori vertebrale), dar și în managementul preoperator al spondilozelor severe care necesită intervenție chirurgicală.
Electromiografia (EMG) este o investigație funcțională care constă în introducerea unui ac subțire în anumiți mușchi, pentru a înregistra activitatea electrică a fibrelor musculare atât în repaus, cât și în mișcare. Rezultatul poartă numele de electromiogramă și permite determinarea gradului de afectare a transmiterii nervoase din formele complicate de spondiloze netratate.