Cicatricea uterină (istmocelul)

Ce este cicatricea uterină?

Cicatricea uterină, numită și istmocel, este un defect al peretelui anterior al istmului uterin. Apare la nivelul inciziei din timpul operației de cezariană și reprezintă una dintre complicațiile cronice ale acestei intervenții chirurgicale. Dacă incizia nu se vindecă complet sau există mai multe incizii apropiate, peretele muscular (miometrul) se subțiază, formând o nișă sau un diverticul care se umple cu sânge sau fluide. Incidența istmocelului este în creștere și se datorează numărului tot mai mare al nașterilor prin cezariană. Se estimează că aproximativ 25% dintre femeile care au fost supuse unei cezariene vor dezvolta istmocel pe parcursul vieții.

Cauze și factori de risc pentru cicatricea uterină

Cu toate că nu se cunosc cu exactitate cauzele care determină apariția istmocelului, se pare că tipul suturii și tehnica de închidere a inciziei prezintă importanță. Factorii de risc care măresc probabilitatea de a dezvolta acest defect de cicatrizare uterină sunt:

  • IMC (indice de masă corporală) care indică suprapondere sau obezitate înainte și în timpul sarcinii;
  • bolile asociate, care împiedică procesul de vindecare – diabet zaharat sau diabet gestațional (diabet diagnosticat în timpul sarcinii);
  • o intervenție cezariană neplanificată, efectuată târziu după debutul travaliului;
  • multiple nașteri prin cezariană;
  • Chiuretaj pentru sarcină fără embrion sau altă problemă medicală;
  • fumatul.

Semnele și simptomele de istmocel

Simptomatologia cicatricii pe uter este determinată de modificările anatomice și funcționale ale uterului, poate să fie absentă sau, dacă există, nu este specifică pentru această afecțiune. În istmocel, tabloul clinic poate include:

  • durere pelvină;
  • sângerări vaginale în afara perioadei menstruale (metroragii) sau sângerări menstruale abundente;
  • dismenoree (crampe menstruale);
  • dispareunie, adică durere în timpul actului sexual;
  • simptome urinare – istmocelul sever poate exercita presiune asupra vezicii urinare sau a uretrei, ceea ce poate duce la simptome precum micțiuni frecvente sau dificultăți la urinare.

Complicațiile istmocelului

Sângele adunat la nivelul istmocelului determină inflamarea mucoasei uterine, ceea ce creează un mediu nefavorabil implantării embrionului. Se poate spune astfel că una dintre complicațiile cicatricii uterine este infertilitatea.

Alte complicații ale cicatricii pe uter pot apărea în timpul sarcinilor ulterioare și implică placenta: este posibil ca aceasta să se implanteze la nivelul cervixului (placenta praevia) sau să se implanteze prea în profunzime (placenta accreta). Poate să apară o ruptură uterină. Cicatricea uterină reprezintă și un factor de risc pentru sarcinile extrauterine, situații când ovului fecundat se fixează la nivelul cicatricii uterine, punând în pericol viața mamei.

Diagnosticarea cicatricii uterine

  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Diagnosticul de istmocel se stabilește în urma suspiciunilor ridicate de simptomatologie și de istoricul pacientei sau în urma unor investigații de rutină. E recomandat ca investigațiile imagistice să se efectueze imediat după perioada menstruală când diverticulul format la nivelul peretelui uterin este cel mai probabil plin de sânge și mai ușor de vizualizat. Se efectuează:

  • Ecografie transvaginală – se realizează cu ajutorul unei sonde ecografice speciale, introduse în vagin. Este o metodă non-invazivă, nedureroasă, care nu necesită pregătire prealabilă și nu prezintă riscuri.
  • Histeroscopie – procedură minim invazivă în timpul cărei se introduce un endoscop special (histeroscop) prin colul uterin pentru a se vizualiza cavitatea uterină.
  • Sonohisterografie cu soluție salină (SHG) – o procedură ecografică în timpul căreia prin col se introduce în uter soluție salină până când acesta este umplut, îmbunătățindu-se astfel calitatea imaginilor ecografice obținute.
  • Alte teste imagistice: în unele cazuri, se pot efectua investigații suplimentare, cum ar fi rezonanța magnetică (IRM) sau tomografia computerizată (CT), pentru a obține imagini mai detaliate ale uterului și ale cicatricei uterine.

Tratamentul pentru cicatricea uterină

În cazul istmocelului există mai multe abordări terapeutice, însă cele mai comune  metode sunt intervențiile histeroscopice și laparoscopice.

Tratamentul histeroscopic este de preferat pentru femeile care nu mai doresc o sarcină în viitor. Deși în cursul acestei intervenții este reparat defectul de cicatrizare, peretele uterin rămâne în continuare subțiat. Este o metodă care se folosește pentru pacientele cu sângerări vaginale anormale al căror perete muscular depășește 5 mm în grosime. Procedura este scurtă și are timp de recuperare de doar 2-3 zile.

Tratamentul laparoscopic se adresează pacientelor cu istmocel care își doresc o sarcină în viitor sau care au peretele uterin mai subțire de 5 mm. În timpul acestei intervenții, defectul de cicatrizare este complet îndepărtat, peretele uterin fiind reconstruit. Procedura realizată prin chirurgie laparoscopică durează mai mult, are un timp de recuperare mai lung, iar femeile supuse unei astfel de intervenții trebuie să tină cont de faptul că o sarcină este contraindicată în primele 4 luni după procedură.

Histerectomia, procedura medicală radicală de îndepărtare a uterului, se recomandă femeilor care prezintă simptomatologie severă și nu mai doresc să rămână însărcinate. Se poate realiza clasic, prin chirurgie deschisă, însă se preferă abordul minim invaziv (laparoscopic sau robotic) datorită timpului de recuperare mai mic și a complicațiilor mult reduse.

În cazul în care simptomatologia este minimă sau inexistentă, se poate încerca un tratament cu contraceptive orale. Dozele mici de hormoni eliberate de acestea pot duce la scăderea volumului de sânge pierdut la menstruație, micșorând astfel și nișa uterină.

Prevenția istmocelului

Cea mai ușoară metodă de prevenție a cicatricii uterine este evitarea nașterilor prin cezariană. Pentru că această intervenție este uneori necesară și chiar salvatoare de vieți, există cazuri când nu poate fi evitată. Este important ca în timpul intervențiilor chirurgicale la nivelul uterului să se utilizeze tehnici adecvate de suturare și să se acorde o atenție deosebită gestionării țesuturilor uterine, alături de prevenția și tratarea rapidă a eventualelor infecții apărute la acest nivel.

Femeile care sunt sau care urmează să fie însărcinate pot face anumite schimbări ale stilului de viață, astfel încât să micșoreze șansele de a dezvolta un istmocel. Printre aceste recomandări se numără: scăderea în greutate, renunțarea la produsele care conțin tutun și adoptarea unei diete care să prevină sau să țină sub control diabetul, alături de medicație eficientă în acest sens, dacă este cazul.

Tratamentul istmocelului la SANADOR

Medicii ginecologi de la SANADOR au experiență și pregătire înaltă în tratarea istmocelului și a altor afecțiuni ginecologice. Investigațiile de top asigură diagnosticare precisă, iar abordarea terapeutică se stabilește după o atentă evaluare a pacientelor. Histeroscopia și tratamentul laparoscopic se realizează în condiții de siguranță și confort maxim pentru pacientă, cu echipamente de ultimă generație.

Dacă este nevoie de histerectomie, medicii SANADOR o realizează, de fiecare dată când este posibil, prin abord laparoscopic sau robotic. Spitalul Clinic SANADOR este dotat cu un sistem de chirurgie robotică ultraperformant, Da Vinci Xi, cu ajutorul căruia se pot realiza operații complexe, cu rezultate excelente și avantaje semnificative pentru pacient, ca scăderea riscului de complicații și recuperarea rapidă. Blocul operator modern este conectat la o Secție de Terapie Intensivă cu dotări avansate. Astfel, pacientele au garanția actului medical realizat la cele mai înalte standarde.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR