Tromboză venoasă profundă și sindrom May-Thurner, tratate cu tromboaspirație și angioplastie

Diagnostic de tromboză venoasă profundă

Mirela, o pacientă în vârstă de 50 de ani, a trecut recent printr-o experiență la limită, din cauza unei afecțiuni severe. Din fericire, a ajuns la timp la Spitalul Clinic SANADOR, unde a primit tratamentul necesar.

Pacienta era diagnosticată cu trombofilie ereditară minoră, dar nu urma un tratament anticoagulant. Problemele au început cu o durere pelvină, iar Mirela a crezut că făcuse o infecție urinară și a urmat câteva zile un tratament specific.

„M-a durut două zile în hipogastru, ca și cum m-ar fi durut vezica urinară. Am crezut că am făcut vreo infecție urinară. Am luat câteva zile antiinflamator și antialgic. Asta s-a întâmplat miercuri și joi, iar vineri trebuia să vin la București, la o petrecere”, își amintește pacienta.

Durerile au început să fie tot mai intense și să migreze spre piciorul stâng.

„Joi seara, am început să simt o durere în interiorul coapsei, dar nu am luat în seamă atunci. Dimineața mă durea și mai tare și, când m-am uitat, mi s-a părut că piciorul era puțin mai vânăt. M-am uitat mai la lumină și, într-adevăr, piciorul stâng avea o culoare schimbată, era mai rozaliu decât cel drept. Fiind medic, mi-am dat seama ce se întâmplă. Am sunat o prietenă cardiolog și i-am spus că am făcut o tromboza la picior și să vin să îmi facă un eco Doppler. Am făcut un duș cu apă fierbinte și când am ieșit din duș tot piciorul era negru. M-am dus cât de repede am putut la control și când m-a văzut, doctorul mi-a zis că de aici nu mai plec decât cu salvarea,” povestește Mirela.

Mirela a fost internată de urgență la spitalul din Focșani. Aici, medicii i-au recomandat, pe lângă ecografie Doppler, și un examen CT pelvin, abdominal, toracic și cerebral, pentru a se asigura că nu există vreun cheag de sânge și în alte zone din corp. În urma investigațiilor, diagnosticul a fost clar: Mirela dezvoltase tromboză venoasă profundă și avea nevoie urgent de tratament printr-o procedură de cardiologie intervențională.

  • Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!

Ce este tromboza venoasă profundă?

Tromboza venoasă profundă este o afecțiune gravă, care poate apărea atunci când un cheag de sânge se formează într-una dintre venele profunde ale corpului, de cele mai multe ori la picioare. În lipsa tratamentului potrivit, această boală poate duce la complicații severe: cheagul de sânge se poate rupe, iar fragmentele se deplasează prin vasele de sânge și pot ajunge la plămâni, provocând embolie pulmonară, dar pot ajunge și la inimă sau la creier.

Afecțiunea se manifestă prin edem și sensibilitate într-o anumită parte a piciorului, roșeață sau modificări ale culorii pielii, durere sau senzație de căldură în zona afectată. Uneori, poate să apară și durere în zona pelvisului, cum s-a întâmplat și în cazul Mirelei.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Tratament prin tromboaspirație cu sondă AngioJet și angioplastie, la SANADOR

În urma unei recomandări, Mirela s-a programat pentru tratament la Dr. Rodica Niculescu, medic primar cardiolog și șefa Departamentului de Cardiologie Intervențională de la Spitalul Clinic SANADOR.

„M-am îngrijorat, dar eram mai speriată de complicații, ca nu cumva acel cheag de sânge să fi plecat în plămâni sau în inima și să fie necesară o operație mai complicată și să ajung să fiu deschisă, asta mă speria foarte tare, dar din fericire nu a fost cazul”, precizează Mirela.

La SANADOR, după o examinare clinică atentă și o anamneză minuțioasă, Dr. Rodica Niculescu a recomandat efectuarea unei examinări Angio-CT la abdomen și pelvis, cu substanță de contrast, cu timp venos pentru stabilirea nivelului de ocluzie venoasă a axului ilio-femuro-popliteu stâng. Astfel, s-a confirmat diagnosticul de tromboză venoasă profundă stângă iliofemurală.

Tratamentul recomandat a fost cel de dezobstrucție de venă iliofemurală prin tromboaspirație cu sondă AngioJet, care reface circulația venoasă și care poate fi efectuat dacă pacientul se prezintă la medic în termen de maximum două săptămâni de la debutul simptomatologiei. Însă la injectarea de control cu substanță de contrast s-a evidențiat cauza trombozei venoase profunde: o stenoză de venă iliacă comună stângă la intrarea în vena cavă inferioară, ceea ce definește sindromul May-Thurner.

Sindromul May-Thurner este o boală rară care afectează fluxul sanguin și care apare când artera iliofemurală dreaptă, care trimite sânge la piciorul drept, apasă pe vena iliofemurală stângă, ce transportă sângele de la piciorul stâng la inimă.

Pentru tratarea acestei stenoze s-a efectuat o angioplastie venoasă periferică cu balon și stenturi pe vena afectată, pentru a reda circulația normală a sângelui.

Angioplastia periferică este adesea folosită pentru tratarea bolii arteriale periferice (BAP), cunoscută și drept arteriopatie obliterantă, dar procedura se mai poate folosi, la fel cum s-a întâmplat în cazul Mirelei, și pentru a dilata venele îngustate.

„La injectarea de control cu contrast se evidențiază și o stenoză de venă iliacă comuna stângă la intrarea în vena cava inferioară, ceea ce definește un sindrom May-Thurner. Pentru tratarea acestei stenoze s-a predilatat cu balon, când prin amprenta stenozei s-a confirmat încă o dată prezenta sindromului May-Thurner, și s-au montat două stenturi venoase pentru păstrarea lumenului și eliminarea stenozei”, explică Dr. Rodica Niculescu, medic primar cardiolog și șefa Departamentului de Cardiologie Intervențională de la Spitalul Clinic SANADOR.

La Spitalul Clinic SANADOR, tratamentul prin tromboaspirație a fost efectuat cu ajutorul unui sistem de ultimă generație, AngioJet.

Ambele proceduri au fost realizate în deplină siguranță în Laboratorul de Cateterism de la Spitalul Clinic SANADOR, iar recuperarea pacientei a decurs fără probleme. În prezent, Mirela se simte foarte bine, urmează un tratament cu anticoagulante și revine periodic la control la Dr. Rodica Niculescu.

„Este un medic pe care ți l-ai dori lângă tine, ca o mamă. Este foarte deschisă, îți spune tot ce se întâmplă. Contează foarte mult, îți dă siguranță. Mi-a spus mereu ce se întâmplă, mi-a arătat. A fost mereu lângă mine și în terapie, venea și după program, să vadă cum mă simt. După procedură m-am simțit bine. Piciorul stâng a fost puțin umflat și mi-a fost mai greu să calc pe el, mergeam mai mult pe vârfuri. După ce am ajuns acasă și cu recomandările doamnei doctor, totul a fost bine, iar investigațiile recente arată că totul este normal acum. Aproape că nici nu se vede că am avut vreo intervenție pe picior” mIRELA
Dr. Rodica Niculescu este medic primar cardiolog și șefa Departamentului de Cardiologie Intervențională de la Spitalul Clinic SANADOR.

Cardiologie Intervențională la Spitalul Clinic SANADOR

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții cu afecțiuni cardiovasculare beneficiază de diagnostic avansat și de tratament minim invaziv, atunci când există indicație medicală în acest sens. Procedurile de cardiologie intervențională oferă numeroase beneficii pentru pacienți: recuperare mai rapidă, spitalizare de scurtă durată, risc scăzut de infecții și de complicații. Intervențiile nu necesită incizii, pentru că sunt realizate prin abord endovascular arterial sau venos percutanat.

Departamentul de Cardiologie Intervențională de la Spitalul Clinic SANADOR este singurul din România care deține două angiografe ultraperformante Philips Azurion 7. Aceste echipamente de ultimă generație permit efectuarea intervențiilor în deplină siguranță, în condiții similare celui dintr-un bloc operator, datorită sistemului modern de ventilație pozitivă, care aspiră ionii generați în timpul procedurilor.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR