Ce este sindromul extrapiramidal?

Sindromul extrapiramidal se manifestă prin diverse tulburări de mișcare, rezultate din disfuncții în sistemul extrapiramidal, responsabil de controlul mișcărilor involuntare. Acest sindrom poate include afecțiuni precum parkinsonismul, distonia și diskinezia, printre altele.

Unele medicamente care influențează nivelurile de dopamină, precum antipsihoticele, pot declanșa simptome extrapiramidale ca efecte secundare, ceea ce poate duce la apariția tulburărilor de mișcare. Abordarea acestor efecte extrapiramidale necesită o strategie complexă, pentru a reduce simptomele și pentru a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor afectate.

  • Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!

Cauze și factori de risc

Cauzele de sindrom extrapiramidal derivă adesea din diverși factori care afectează reglarea dopaminei sau căile neuronale. Printre aceștia, reacțiile adverse la medicamentele antipsihotice, în special cele de primă generație, pot declanșa simptome extrapiramidale, prin blocarea receptorilor de dopamină. Există pacienți care prezintă o sensibilitate crescută la aceste medicamente sau la alți factori declanșatori, ceea ce îi expune la riscul de a dezvolta simptome extrapiramidale chiar și la doze mai mici.

Anumite afecțiuni neurodegenerative, cum ar fi boala Parkinson, în care există o pierdere a neuronilor producători de dopamină, se pot manifesta prin simptome extrapiramidale. Leziunile structurale ale creierului, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale (AVC) sau tumorile care afectează ganglionii bazali, pot perturba funcția motorie și pot contribui la acest sindrom.

Anumite variații genetice sporesc vulnerabilitatea la afecțiunile neurodegenerative asociate cu simptome extrapiramidale, deși factorii genetici exacți sunt încă studiați. Alți potențiali factori declanșatori sunt dezechilibrele metabolice, precum boala Wilson sau hipertiroidismul, care au impact asupra funcției ganglionilor bazali.

Cum se manifestă sindromul extrapiramidal?

Sindromul extrapiramidal se manifestă ca un spectru de tulburări ale mișcării involuntare, numite și tulburări extrapiramidale. Aceste manifestări cuprind acatizia, distonia, parkinsonismul și diskinezia tardivă.

Acatizia apare sub forma unei neliniști și a unei nevoi imperioase de mișcare, ceea ce duce la acțiuni precum bătutul din degete, agitația sau spasme ale membrelor inferioare. La copii, se poate manifesta prin disconfort fizic, agitație sau iritabilitate generală. Acatizia poate apărea în decurs de câteva ore până la câteva săptămâni de la inițierea medicației care a determinat-o, putând să se intensifice la creșterea dozei de medicament.

Distonia acută implică contracții musculare involuntare, care pot provoca spasme dureroase, afectând mușchii ochilor, gâtului, limbii sau ai sistemului respirator. Aceste reacții apar de obicei în termen de 48 de ore de la începerea tratamentului cu medicamente antipsihotice și sunt mai frecvente la copii și adulți tineri.

Parkinsonismul imită boala Parkinson și se prezintă cu rigiditate musculară, tremor, mișcări lente (bradikinezie) și alterarea posturii sau a mersului. Acestea se manifestă, de obicei, la câteva zile de la începerea tratamentului cu antipsihotice, afectând aproximativ 20-40% dintre pacienți.

Diskinezia tardivă, un simptom extrapiramidal cu debut tardiv, implică mișcări involuntare ale feței, spasme ale membrelor sau modificări ale mersului. Aceasta apare de obicei după cel puțin șase luni de utilizare a medicamentelor.

Stabilirea diagnosticului

Diagnosticul de sindrom extrapiramidal se stabilește pe baza unei discuții între medicul neurolog și pacient, după examinarea fizică a pacientului și investigații pentru a exclude alte cauze posibile pentru simptomele resimțite. Anamneza pacientului servește ca punct de plecare important, cuprinzând trecerea în revistă a afecțiunilor anterioare, a istoricului medicamentos și a oricărei expuneri anterioare la medicamente care produc efecte extrapiramidale. Neurologul analizează cu atenție debutul, progresia și natura simptomelor, pentru a putea exclude alte afecțiuni similare. În plus, identificarea factorilor declanșatori, în special a celor medicamentoși, este esențială pentru a determina cu exactitate cauza principală.

Efectuarea unui examen neurologic complet este esențială. Specialistul evaluează funcțiile motorii, tonusul muscular, reflexele și coordonarea, cu scopul de a detecta orice neregulă care indică un sindrom extrapiramidal. În plus, evaluarea funcțiilor cognitive și a altor semne neurologice ajută la excluderea unor diagnostice alternative.

Investigațiile imagistice, cum ar fi examenul RMN sau tomografia computerizată, sunt utilizate ocazional, pentru a vizualiza structura creierului. Aceste scanări pot descoperi nereguli structurale, leziuni sau alte anomalii care ar putea contribui sau exacerba simptomele extrapiramidale. Deși nu sunt întotdeauna necesare pentru diagnostic, ele oferă informații valoroase atunci când prezentarea clinică este ambiguă sau când există suspiciunea unor probleme structurale subiacente.

Complicațiile sindromului extrapiramidal

Sindromul extrapiramidal poate duce la diverse complicații care au un impact semnificativ asupra vieții de zi cu zi a persoanelor afectate. Acestea se pot manifesta sub formă de simptome motorii și non-motorii severe.

Una dintre principalele complicații este afectarea mobilității, care limitează capacitatea de a desfășura activitățile zilnice. Rigiditatea, bradikinezia și tremorul pot limita mișcarea și coordonarea, făcând ca sarcini precum mersul pe jos, îmbrăcatul și mâncatul să devină o provocare. Această mobilitate redusă poate contribui la pierderea independenței și la scăderea calității vieții.

Persoanele cu simptome extrapiramidale pot întâmpina dificultăți de comunicare și de înghițire. Pot apărea probleme precum:

Complicațiile non-motorii sunt, de asemenea, predominante în sindromul extrapiramidal. Problemele de sănătate mintală, cum ar fi depresia și anxietatea, însoțesc adesea aceste tulburări extrapiramidale, în mare parte din cauza impactului afecțiunii asupra funcționării zilnice și a modificărilor stilului de viață. De asemenea, pot apărea tulburări cognitive, inclusiv dificultăți de memorie. Riscul de cădere și de rănire este crescut, din cauza compromiterii echilibrului și a coordonării. Căderile pot duce la fracturi sau alte leziuni.

Pacienții cu schizofrenie pot prezenta tulburări extrapiramidale ca efecte secundare ale medicației, iar acestea pot fi asociate cu o aderență mai redusă la tratamentul prescris cu medicamente antipsihotice. O gestionare inadecvată a acestor simptome extrapiramidale poate conduce la recurența schizofreniei, determinând necesitatea spitalizării și agravarea simptomelor.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Tratamentul pentru sindrom extrapiramidal

Tratamentul sindromului extrapiramidal este strâns legat de identificarea și de gestionarea cauzei care stă la baza acestuia sau de ajustarea medicamentelor care provoacă aceste simptome. Atunci când medicamentele sunt cauza principală , medicul poate decide să reducă dozele sau să schimbe tratamentul, pentru a minimiza efectele extrapiramidale.

Este important ca pacienții să nu își modifice niciodată medicația fără aprobarea medicului, deoarece acest lucru ar putea agrava simptomele existente sau ar putea declanșa altele noi. Orice efect advers trebuie comunicat imediat specialistului, pentru a permite ajustări corespunzătoare. Reducerea dozelor de antipsihotice necesită atenție sporită, pentru a detecta eventuale reapariții ale simptomelor psihozei.

În ciuda faptului că terapia cognitiv-comportamentală nu poate trata direct efectele secundare, terapeuții pot oferi sprijin valoros pentru a gestiona stresul generat de simptomele extrapiramidale și pentru a ajuta pacienții să facă față impactului acestora în viața de zi cu zi.

Kinetoterapia joacă un rol crucial în controlul simptomelor extrapiramidale, având ca scop îmbunătățirea mobilității, flexibilității și funcției motorii generale. De asemenea, terapia logopedică poate aborda problemele de comunicare care pot apărea din cauza sindromului extrapiramidal. Terapia ocupațională poate facilita desfășurarea activităților zilnice și poate crește independența.

În cazuri severe, medicul poate recomanda stimularea cerebrală profundă. Această intervenție neurochirurgicală implică implantarea de electrozi în anumite zone ale creierului, pentru a regla semnalele nervoase anormale, oferind o ameliorare a simptomelor. Totuși, aplicarea acesteia depinde de circumstanțele individuale și de gravitatea sindromului.

Monitorizarea regulată și ajustarea strategiilor de tratament de către medicul neurolog sunt esențiale pentru a gestiona evoluția sindromului extrapiramidal și pentru a asigura un tratament optim, adaptat nevoilor individuale.

  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Diagnostic și tratament la SANADOR

LA SANADOR, pacienții cu simptome extrapiramidale au acces la consultații neurologice asigurate de medici foarte experimentați și la toate investigațiile indicate de aceștia, pentru stabilirea diagnosticului corect. Tratamentul este stabilit personalizat, în funcție de severitatea manifestărilor clinice și de cauza care a determinat sindromul.

Pacienții beneficiază de un program de recuperare medicală stabilit de un medic specialist, astfel încât să poată fi obținute cele mai bune rezultate pe termen lung, pentru ameliorarea semnelor și prevenirea complicațiilor.

  • Spitalul Clinic SANADOR dispune de tehnologie medicală de top, pentru diagnostic avansat și tratament eficient. Programează-te!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR