Ce este repararea de labrum?

Repararea de labrum este o intervenție chirurgicală utilizată pentru a trata leziunile de labrum severe. Ruperea labrumului poate fi rezultatul unei leziuni sportive, în special la persoanele care practică fotbal, baseball, tenis sau ridicare de greutăți, sau poate surveni în urma unor traumatisme, precum căderi sau accidente de mașină.

În plus, procesul de îmbătrânire poate contribui la fragilitatea labrumului și la susceptibilitatea acestuia la rupturi. Odată ce labrumul este rupt, umărul devine rigid și dureros, cu tendința de a se bloca în timpul mișcării. Chirurgia de reparare a labrumului poate restabili mobilitatea în umăr și poate ameliora durerea.

În articulația umărului există două tipuri de cartilaje: cartilajul articular și labrumul. Cartilajul articular este situat la extremitățile oaselor și permite mișcarea și alunecarea ușoară a oaselor. Labrumul, caracterizat prin rigiditatea sa, este situat în jurul cavității, îndeplinind o funcție esențială de protecție a acestei zone. De asemenea, labrumul menține capul osului brațului într-o poziție stabilă. În cazul persoanelor la care labrumul este subdimensionat sau a suferit o ruptură, capul osului brațului se poate deplasa din cavitate parțial (subluxație) sau chiar complet (dislocare).

Abordarea în tratarea rupturilor de labrum depinde de natura specifică a leziunii din umăr. De obicei, cele mai multe rupturi de labrum pot fi gestionate prin metode nechirurgicale, însă în situațiile în care simptomele dureroase persistă, chiar și după tratament, operația de reparare a labrumului poate deveni necesară.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Indicații pentru repararea de labrum

Repararea de labrum este indicată persoanelor care prezintă o deteriorare sau o ruptură a labrumului i și care prezintă durere și instabilitate a umărului. Operația poate fi recomandată în special atunci când procedurile de recuperare medicală nu au avut succes și pacientul întâmpină dificultăți în realizarea mișcărilor.

Candidații ideali pentru această intervenție includ, de obicei, sportivii mai tineri, care participă frecvent la activități sportive cu impact crescut, dar și alte persoane, care se confruntă cu probleme semnificative cauzate de ruperea labrumului. Medicul ortoped, prin examen fizic și investigații imagistice, stabilește diagnosticul și decide dacă este necesară intervenția chirurgicală.

În anumite cazuri, labrumul poate să se refacă prin repaus și terapie fizică, în funcție de gravitatea ruperii. Unii medici sugerează o abordare conservatoare în tratarea ruperii labrumului umărului. Deteriorarea cartilajului umărului poate fi tratată prin repaus, prin administrarea de antiinflamatoare și în anumite situații, prin injecție cu cortizon. În cazul unei desprinderi parțiale a labrumului, însoțită de  dislocarea umărului, ortopedul poate să repoziționeze articulația. Ulterior, poate recomanda terapie fizică, pentru consolidarea mușchilor și îmbunătățirea stabilității umărului.

  • Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!

Pregătirea pentru reconstrucția de labrum

Înaintea intervenției chirurgicale, este programat un consult preoperator, unde medicul explică detaliile procedurii, discută așteptările rezultatelor și răspunde la întrebările pacientului. Imagistica medicală, precum RMN-ul sau radiografiile, poate fi necesară pentru a evalua leziunea labrumului și pentru a ajuta chirurgul în planificarea operației. Pe lângă consultul medical, pacientul poate fi supus unor analize de sânge și unor teste preoperatorii, pentru a evalua starea generală de sănătate.

Diagnosticul unei rupturi de labrum reprezintă o provocare, din cauza localizării adânci a acestui cartilaj. Deși există mai multe teste care pot indica o eventuală ruptură, acestea nu furnizează întotdeauna rezultate precise. Cele mai fiabile metode de diagnostic pentru o ruptură de labrum sunt imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) și o scanare CT după injectarea unei substanțe de contrast în umăr. Cu toate că aceste teste sunt relativ bune în identificarea rupturilor cauzate de subluxație sau de dislocare, precizia lor este de aproximativ 80%.

RMN-ul poate să nu identifice rupturi mai mici și nu poate oferi un diagnostic fiabil în cazul unor leziuni mai extinse ale labrumului. Astfel, pentru un diagnostic precis al ruperii labrumului, metoda cea mai performantă rămâne artroscopia umărului.

Cum se desfășoară repararea de labrum?

Procedurile chirurgicale utilizate pentru reconstrucția labrumului includ repararea rupturii care apare de la partea frontală la cea din spate a cavității umărului și operația Bankart. Procedura de reparare a rupturii este efectuată prin intermediul artroscopiei de umăr, o intervenție chirurgicală minim invazivă. Artroscopul, un mic tub optic cu diametrul unui creion, este introdus în cavitatea umărului, pentru a examina o eventuală ruptură de labrum. După ce chirurgul identifică ruptura, el îndepărtează excesul de țesut și face o mică gaură în osul unde s-a produs deteriorarea. Apoi, plasează un dispozitiv special, care are o sutură rezistentă, în gaură. Suturile sunt apoi strânse în jurul părții rupte a labrumului, pentru a-l conecta înapoi la os.

Repararea de labrum este realizată prin artroscopie de umăr.

Leziunea Bankart apare atunci când ligamentele se rup în partea frontală a cavității umărului. În timpul intervenției chirurgicale de reparare, labrumul rupt din leziunea Bankart este reatașat la cavitatea umărului. Împingerea internă apare atunci când partea inferioară a manșetei rotatorilor este supusă unei presiuni sau forțe excesive, mai ales în cazul sportivilor care fac mișcări deasupra capului. Această presiune apare în timpul aruncării. În timp, această presiune poate duce la ruptura tendonului în partea din spate a umărului.

Artroscopia umărului este adesea asociată cu o procedură chirurgicală numită debridare sau stabilizare, pentru a corecta împingerea internă. Debridarea implică eliminarea fragmentelor de tendon liber, a sacilor umpluți cu lichid care reduc impactul în articulația umărului și a altor resturi din vecinătatea articulației umărului.

Recuperarea după reconstrucția de labrum

Timpul de recuperare după intervenția chirurgicală pentru refacerea labrumului variază în funcție de localizarea și de severitatea rupturii, precum și de eficacitatea procedurii. De obicei, sunt necesare 6 săptămâni pentru ca labrumul să se fixeze la marginea osoasă și încă 4-6 săptămâni pentru a obține o stabilitate semnificativă. În această perioadă de recuperare, evitarea unor noi leziuni este crucială pentru asigurarea unei vindecări adecvate.

Limitările de mișcare și programul de întărire a brațului după intervenție sunt stabilite de chirurg. Este dificil de anticipat momentul întoarcerii la activitățile sportive. Cei mai mulți pacienți care trec prin intervenția de reparare a labrumului își recâștigă pe deplin funcționalitatea umărului și revin la activitățile sportive anterioare cu restricții minime sau chiar fără restricții.

  • Spitalul Clinic SANADOR dispune de tehnologie medicală de top, pentru diagnostic avansat și tratament eficient. Programează-te!

Reconstrucția de labrum la Spitalul Clinic SANADOR

La SANADOR, leziunile de labrum sunt diagnosticate cu ajutorul investigațiilor imagistice de ultimă generație, precum RMN 3 Tesla și CT 12 slice. Atunci când este indicată reconstrucția de labrum, tratamentul chirurgical se desfășoară în cele mai bune condiții la Spitalul Clinic SANADOR, într-unul dintre cele mai performante blocuri operatorii din țară.

Chirurgii ortopezi de la Spitalul Clinic SANADOR au experiență îndelungată în efectuarea de artroscopii.

Chirurgii ortopezi de la Spitalul Clinic SANADOR au experiență îndelungată în artroscopiile de umăr, indicată inclusiv pentru repararea de labrum, dar și în intervenții chirurgicale deschise. În acest fel, în funcție de indicația medicală stabilită, pacienții beneficiază de cea mai potrivită metodă de tratament. După intervenția chirurgicală, pacienții au acces la un program personalizat de reabilitare medicală, pentru o recuperare optimă.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR