Ce sunt polipii corzilor vocale?

Polipii corzilor vocale sunt formațiuni benigne, dezvoltate în urma folosirii necorespunzătoare a vocii. Pot avea dimensiuni variate și sunt de obicei mai mari decât nodulii, care reprezintă un alt tip de formațiuni benigne ale corzilor vocale.

Corzile vocale sunt două pliuri musculare situate la nivelul laringelui, cu funcții importante în respirație, alimentație și în actul vorbirii. Astfel, ele se deschid în timpul inspirului, permițând aerului să treacă spre plămâni și se închid în timpul vorbirii și al deglutiției (înghițirii). De asemenea, corzile vocale permit formarea vocii, datorită apropierii și vibrării acestora în timpul trecerii coloanei de aer.

Polipii corzilor vocale se formează, de obicei, la nivelul treimii medii a unei singure corzi vocale (polipi unilaterali), însă există și situații în care aceștia se dezvoltă bilateral. Aceștia pot prezenta un vas sanguin dominant superficial, existând o teorie conform căreia pot fi rezultatul unui episod de hemoragie a corzilor vocale.

  • Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!

Cauze și factori de risc pentru polipi pe corzile vocale

Cauza principală a dezvoltării polipilor de corzi vocale este reprezentată de folosirea necorespunzătoare sau de suprasolicitarea vocii. Oricine poate dezvolta o astfel de leziune, însă ea tinde să apară mai frecvent în urma unui episod singular de abuz vocal. O situație ar fi, de exemplu, producerea unui țipăt (urlet) intens la un eveniment sportiv. În astfel de cazuri se va forma un polip unilateral, pe o singură coardă vocală.

Alte situații care pot determina iritarea și inflamarea corzilor vocale, cu formarea de polipi la nivelul acestora, pot fi:

  • Vorbitul frecvent;
  • Cântatul pe perioade îndelungate;
  • Țipatul;
  • Încordarea vocii.

Astfel, anumite meserii sunt asociate mai frecvent cu această afecțiune:

  • Cântăreții profesioniști – din cauza solicitării vocale ridicate;
  • Profesorii;
  • Antrenorii;
  • Avocații;
  • Agenții de vânzări.

Există și situații în care leziunile polipoide se dezvoltă bilateral. În aceste cazuri, cauza dezvoltării nu este reprezentată de trauma vocală, ci de alte afecțiuni sistemice sau de expunerea la anumiți iritanți, precum:

  • Refluxul gastroesofagian;
  • Alergiile cronice;
  • Sinuzitele;
  • Hipotiroidismul cronic;
  • Consumul excesiv de cofeină sau de alcool;
  • Folosirea vocii în timpul unui episod de infecție de căi aeriene superioare sau de răceală;
  • Fumatul – expunerea la fumul de țigară sau la acidul gastric determină inflamația polipoidă a ambelor corzi vocale, cunoscută ca edem Reinke sau cordită polipoidă; această leziune trebuie investigată suplimentar, întrucât prezintă un minim risc de transformare malignă.

Semnele și simptomele provocate de polipi pe corzile vocale

Prezența unor polipi pe corzile vocale împiedică emiterea corespunzătoare a sunetelor, din cauza întreruperii apropierii corzilor vocale, ceea ce poate determina următoarele semne și simptome:

  • Disfonie (răgușeală) – este cel mai frecvent simptom al pacientului cu polipi de coardă vocală; atunci când disfonia este prezentă pe o perioadă mai lungă de 3 săptămâni, este necesară o vizită la medicul otorinolaringolog;
  • Scăderea amplitudinii vocii;
  • Voce stinsă sau chiar pierderea vocii;
  • Vocea respirabilă (sau vocea șoptită, murmurată) – este vocea similară unui suspin, în care corzile vocale vibrează, însă prezența unui polip de mari dimensiuni nu permite apropierea completă a acestora, cu trecerea consecutivă a unei cantități mai mari de aer printre ele;
  • Senzație de corp străin la nivelul gâtului (senzație de „nod în gât”);
  • Necesitate frecventă de „dregere” a vocii;
  • Tuse seacă;
  • Durere în gât, care se poate resimți și la nivelul urechii;
  • Fatigabilitate (stare generală de oboseală).

Stabilirea diagnosticului

Diagnosticul de polipi ai corzilor vocale este suspectat în urma discuției cu pacientului. Disfonia, însoțită de istoricul de abuz vocal, poate înclina suspiciunea de diagnostic către o leziune benignă a corzilor vocale. Pentru confirmare, medicul otorinolaringolog va recomanda efectuarea unor investigații suplimentare, pentru vizualizarea corzilor vocale.

Laringoscopia indirectă este o tehnică ce permite vizualizarea laringelui și a corzilor vocale cu ajutorul unei surse de lumină și a unei mici oglinzi introduse la nivelul orofaringelui; polipii vor fi vizualizați ca mici proeminențe la nivelul corzilor vocale, sesile (cu bază largă de implantare) sau pediculate, ce prezintă o culoare similară cu cea a mucoasei care acoperă corzile vocale;

Laringoscopia directă este o investigație de tip endoscopic, care implică introducerea unui tub subțire la nivelul nasului și gurii, până la nivelul laringelui, permițând vizualizarea corzilor vocale cu ajutorul unei lumini speciale. Laringoscopul este prevăzut și cu o cameră video, ce permite transmiterea în timp real a imaginilor surprinse pe un monitor. Această metodă este atât diagnostică, cât și terapeutică.

Examenul stroboscopic al corzilor vocale este, de asemenea, un tip de examen endoscopic, care permite vizualizarea vibrării corzilor vocale. }n mod normal, atunci când vorbim, corzile vocale vibrează cu o frecvență ridicată, ce nu permite vizualizarea distinctă a acestora la simplul examen laringoscopic cu oglinda. Astfel, stroboscopul, un mic tub flexibil care este introdus prin nas sau gură până la nivelul laringelui, permite iluminarea corzilor vocale, transmițând fulgere de lumină cu frecvență aproximativ egală cu frecvența vibrațiilor corzilor vocale. Lumina este transmisă de o lampă sincron cu frecvența sunetelor emise de pacient printr-un microfon. Aceasta este metoda ideală pentru diagnosticul afecțiunilor laringiene care se manifestă cu disfonie.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Complicațiile determinate de polipii pe corzile vocale

Netratați, polipii corzilor vocale pot determina forțarea continuă a vocii, ceea ce poate traumatiza suplimentar corzile vocale. Polipii care prezintă un vas sanguin central pot sângera (polipi hemoragici), ceea ce se poate manifesta clinic prin hemoptizie (tuse cu sânge).

Polipii corzilor vocale sunt leziuni benigne, ce nu prezintă risc de transformare canceroasă, cu excepția leziunilor de edem Reinke, care, atunci sunt asociate cu consumul de tutun sau cu refluxul gastroesofagian, pot prezenta un risc minim de transformare malignă.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Tratamentul polipilor pe corzile vocale

Tratamentul inițial recomandat pentru polipii corzilor vocale este reprezentat de terapia vocală. Aceasta are rolul de a instrui pacientul cu privire la modalitatea corespunzătoare de utilizare a vocii și de a-l învăța cum să evite comportamentele care pot determina formarea polipilor.

Pentru polipii care nu răspund la terapia vocală, medicul poate recomanda excizia chirurgicală a acestora, prin intermediul microlaringoscopiei. Această metodă presupune introducerea laringoscopului la nivelul gâtului și excizia polipului, cu ajutorul unui microscop și a unui instrument special de rezecție.

Microscopul permite excizia precisă doar a țesutului polipoid, cu un risc minim de lezare a corzilor vocale sănătoase. După intervenție, pacientul va avea o perioadă de repaus vocal, urmată apoi de terapie vocală, sub îndrumarea unui specialist.

Pentru polipii bilaterali, apăruți în contextul unor afecțiuni sistemice, este necesar tratamentul afecțiunilor asociate (a alergiilor, a refluxului gastroesofagian sau a hipotiroidismului). De asemenea, ca măsuri generale pentru prevenția unor astfel de leziuni, este recomandat un stil de viață ce include limitarea consumului de alcool și de cofeină, hidratare corespunzătoare și renunțarea la fumat.  

  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Diagnostic și tratament la SANADOR

SANADOR asigură servicii medicale complete, performante, pentru diagnosticul și tratamentul afecțiunilor otorinolaringologice. Astfel, pacienții au acces la consultații oferite de medici oreliști cu o deosebită pregătire profesională și la toate investigațiile specifice, necesare pentru stabilirea diagnosticului rapid și corect.

Atunci când este necesară excizia chirurgicală a polipilor de pe corzile vocale sau a altor tumori laringiene, intervenția este realizată în deplină siguranță la Spitalul Clinic SANADOR, care dispune de echipamente medicale de ultimă generație, esențiale pentru un tratament de succes, cu rezultate bune pe termen lung.

  • Spitalul Clinic SANADOR dispune de tehnologie medicală de top, pentru diagnostic avansat și tratament eficient. Programează-te!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR