Ce sunt metastazele pulmonare?

Metastazele pulmonare sunt tumori secundare localizate la nivelul plămânilor, cu punct de plecare dintr-un alt organ sau țesut, unde se află tumora primară. Plămânii reprezintă a doua cea mai frecventă localizare a determinărilor secundare, estimându-se că între 20-50% dintre cancere metastazează pulmonar.

De ce apar metastazele pulmonare?

Metastazele la plămâni apar atunci când celule din tumora primară se „desprind” din aceasta și, pe cale hematogenă, limfatică sau prin extensie directă, ajung în plămân, unde încep să se dividă necontrolat.

Watch on YouTube

Cele mai frecvente sunt tumorile care metastazează hematogen (prin sânge), fiind de obicei bilaterale și distribuite aleator în jumătatea inferioară a plămânilor. Extensia pe cale limfatică este în general precedată de metastazare hematogenă și invadare a spațiului interstițial. Un eveniment mai rar întâlnit este extensia limfatică directă.

Pe cale directă, prin afectarea pleurei (membrana care acoperă plămânul) pot metastaza tumorile organelor aflate în vecinătate, precum: plămânul contra lateral, sânul, pancreasul sau stomacul.

Tipuri de cancer care dau metastaze la plămâni

Toate cancerele pot metastaza pulmonar, însă, în funcție de vârstă, anumite tipuri de cancer invadează cu predilecție plămânii. Astfel, cele mai frecvente cancere care metastazează pulmonar la adulți sunt:

La adolescenți și copii, cele mai frecvente cancere care determină metastazeze pulmonare sunt cele care au origine osoasă și la nivelul țesuturilor moi, alături de cancerele renale.

Semnele și simptomele de metastaze pulmonare

Metastazele pulmonare nu determină simptome decât în stadiile foarte avansate, din acest motiv principalele manifestări clinice ale pacientului sunt cel mai adesea atribuite tumorii primare.

Trebuie să ridice semne de întrebare și să impună un consult medical urgent următoarele semne și simptome:

  • Durere în piept,
  • Tuse persistentă,
  • Spută purulentă sau hemoragică (cu sânge),
  • Dispnee (respirație dificilă),
  • Scădere în greutate și stare de slăbiciune inexplicabilă,
  • Adenopatii (creșterea în volum a ganglionilor limfatici),
  • Sindrom de venă cavă superioară (din cauza ocluziei parțiale sau totale a venei cave superioare), manifestat prin hipotensiune, jugulare vizibile, modificări ale tegumentului în regiunea capului și gâtului, edem „în pelerină”, respirație zgomotoasă, răgușeală, tuse,
  • Degete hipocratice (o deformare a falangelor distale și a unghiilor aferente de la nivelul membrelor superioare sau inferioare),
  • Sindromul Horner (pupilă micșorată, pleoapă căzută și diminuarea transpirației – toate afectând jumătate de față).
  • Centrul Oncologic SANADOR asigură pacienților acces la toate procedurile de tratament oncologic disponibile în prezent. Vino la SANADOR!

Stabilirea diagnosticului

Se pot folosi numeroase proceduri în vederea stabilirii unui diagnostic cât mai exact. Este foarte important să se deosebească o tumoră care își are originea în plămân de un cancer care a metastazat pulmonar și are originea într-un alt organ. În urma unui examen fizic meticulos, medicul pneumolog poate recomanda o serie de investigații:

  • Bronhoscopie – permite vizualizarea optică a căilor aeriene, folosind un bronhoscop (un endoscop special creat pentru căile aeriene). Procedura permite și biopsia formațiunilor suspecte întâlnite sau efectuarea unui lavaj bronșic, probele obținute fiind analizate apoi în Laboratorul de Anatomie Patologică. Dezavantajul acestei examinări este că poate vizualiza doar formațiunile tumorale care intră în contact cu arborele bronșic.
  • Radiografie toracică – cu toate că nu este o metodă foarte sensibilă de detectarea a metastazelor, utilitatea sa este direct proporțională cu numărul și volumul metastazelor. Cu cât acestea sunt mai multe și mai mari, cu atât este mai mare probabilitatea de a indica diagnosticul corect.
  • CT toracic – metoda ideală de vizualizare a nodulilor pulmonari și de a observa caracteristicile acestora, putând astfel sugera localizarea tumorii de la care au pornit metastazele.
  • CT dual energy (CT spectral) – o procedură care folosește două spectre de energie diferite ale razelor X și poate astfel să diferențieze și mai bine între tipurile de metastaze pulmonare.
  • RMN – Deși nu este folosită ca investigație de rutină, examinarea prin rezonanță magnetică poate fi la fel de sensibilă ca și tomografia computerizata (CT) în detectarea metastazelor pulmonare.

Tratamentul pentru metastazele pulmonare

Tratamentul determinărilor secundare pulmonare diferă în funcție de tipul tumorii primare. Astfel, în funcție de indicația medicală, tratamentul poate include:

  • Radioterapia – o metodă de tratament care folosește razele X pentru a distruge celulele canceroase.
  • Chimioterapia – folosește substanțe citotoxice pentru a împiedica diviziunea celulară.
  • Imunoterapia – o formă de tratament care se bazează pe stimularea sistemului imunitar.
  • Terapia hormonală – este utilă în situațiile în care tumora primară răspunde bine la acest tip de tratament.
  • Terapiile țintite – folosesc anumiți compuși care se atașează de unele proteine ale celulelor maligne, încetinindu-le sau oprindu-le creșterea.
  • Terapia laser.

Aceste proceduri de tratament pot fi utilizate individual sau, cum se întâmplă cel mai frecvent, combinat.

Tratamentul chirurgical se ia în calcul dacă este vorba despre o singură metastază pulmonară, care se poate îndepărta complet sau de mai multe, cu condiția ca plămânii să fie singura localizare a determinărilor secundare și cancerul primar să fie tratabil. O condiție esențială pentru ca intervenția de chirurgie toracică să poată avea loc este starea generală a pacientului, care trebuie să fie una relativ bună, stabilă.

Watch on YouTube

Tratamentul simptomatic se adresează în special durerii și dispneei. Se folosesc medicamente anxiolitice, opioide și alți compuși și tehnici recomandate de echipa multidisciplinară care se ocupă de terapia pacientului.

Pleurezia reprezintă o complicație frecventă și extrem de neplăcută, ce necesită atenție deosebită, fiind necesară terapia antibiotiotică și toracocenteză (o manevră medicală prin intermediul căreia se elimină aerul sau fluidele acumulate pleural).

Din păcate, există cazuri avansate, care nu se mai pot trata curativ, rămânând disponibilă doar terapia paliativă. Paliația are ca scop îmbunătățirea calității vieții, ameliorarea durerii și a anxietății care însoțesc această patologie terminală. În acest caz, se folosește radioterapia, pentru a ameliora durerea sau pentru a îndepărta o formațiune tumorală care blochează căile respiratorii.

De asemenea, chimioterapia poate prelungi durata de viață și poate ameliora simptomatologia. Se pot utiliza stenturi introduse în căile respiratorii, pentru a le menține permeabile cât mai mult timp, medicamente și diverse tehnici pentru controlul durerii și simptomatologiei asociate.

  • Vino la SANADOR pentru investigații imagistice avansate, esențiale în stabilirea unui diagnostic rapid și precis!

Diagnosticul și tratamentul metastazelor pulmonare la SANADOR

La SANADOR, pacienții au acces la cele mai performante investigații imagistice pentru diagnosticul metastazelor pulmonare, echipamentele folosite fiind dotate cu tehnologie de ultimă generație – RMN cu putere 3 Tesla, CT Siemens Definition Edge 128 slice, care oferă imagini detaliate, de înaltă rezoluție.

De asemenea, la Spitalul Clinic SANADOR se realizează în cele mai bune condiții de siguranță și confort bronhoscopii și biopsii pulmonare. Tot la Spitalul Clinic SANADOR, echipa specializată în chirurgie toracică poate realiza tratamentul chirurgical al metastazelor hepatice, atunci când există indicație medicală în acest sens. Pentru cazurile atent selecționate, metastazele pulmonare pot fi tratate și prin intervenții chirurgicale asistate laser, cu ajutorul sistemului laser ERASER Nd:YAG (120 W), care poate să elimine un număr mare de metastaze, protejând totodată parenchimul pulmonar.

Watch on YouTube

La Centrul Oncologic SANADOR, pacienții au acces la toate procedurile de tratament oncologic, în funcție de indicația stabilită de Tumor Board (comisia oncologică multidisciplinară) – chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie, terapie țintită. Radioterapia stereotaxică pentru tratamentul metastazelor pulmonare unice sau multiple (până la 5 leziuni) este o metodă nouă de tratament cu radiații, având acțiune țintită și mai puține efecte adverse pentru pacient.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR