Leziunile ligamentului colateral medial

Ce sunt leziunile ligamentului colateral medial?

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Leziunile ligamentului colateral medial constau în întinderea sau ruperea parțială sau completă a acestui ligament. Ligamentul colateral medial (LCM) face legătura între femur și tibie, contribuind la stabilitatea și forța genunchiului. LCM este unul dintre cele patru ligamente principale ale genunchiului, celelalte fiind ligamentul încrucișat anterior, ligamentul colateral lateral și ligamentul încrucișat posterior. Leziunea ligamentului colateral este una dintre cele mai frecvente afecțiuni la nivelul genunchiului și apare din cauza unei forțe care acționează asupra exteriorul genunchiului, împingându-l către interior. Leziunile de ligament colateral medial sunt mai frecvente în rândul sportivilor.

Tipuri de leziuni ale ligamentului colateral medial

  • Leziunile ligamentului colateral medial necesită tratament medical. Programează-te!

Leziunile ligamentului colateral medial se împart în două tipuri principale: întinderi și rupturi de LCM. Întinderea de ligament colateral medial are loc când fibrele ligamentului sunt întinse, rezultând o deformare sau o deteriorare a acestuia. Majoritatea întinderilor sunt considerate leziuni ușoare.

Pe de altă parte, ruptura de ligament colateral medial înseamnă că ligamentul a fost rupt în două bucăți separate. Ruptura poate fi fie parțială, când doar o parte a fibrelor este afectată, fie completă, atunci când ligamentul este rupt în totalitate. Ruptura completă este o leziune severă. Ruptura LCM poate fi clasificată în trei grade în funcție de severitatea leziunii. Gradul 1 reprezintă o ruptură ușoară, cu mai puțin de 10% din fibre afectate. Gradul 2 indică o ruptură moderată, cu LCM parțial rupt, iar gradul 3 indică o ruptură severă, cu LCM complet rupt.

Watch on YouTube

Cauze și factori de risc

  • Spitalul Clinic SANADOR dispune de tehnologie medicală de top, pentru diagnostic avansat și tratament eficient. Programează o consultație!

Leziunile ligamentului colateral medial pot avea multiple cauze și factori de risc, fiind asociate cu activități sportive precum schi, fotbal, baschet și volei. Acestea pot surveni în urma unor mișcări bruște și forțate, cum ar fi învârtirile sau schimbările rapide de direcție în timpul practicării sporturilor. Loviturile directe la exteriorul genunchiului, precum cele din fotbal, sunt altă cauză frecventă de leziuni LCM. De asemenea, aterizările neadecvate în timpul săriturilor, hiperextensia genunchiului și expunerea repetată la presiune și stres pot contribui la pierderea elasticității ligamentului LCM. Odată ce LCM-ul a fost anterior întins sau rupt, riscul de a dezvolta din nou aceeași leziune crește. Accidentele de mașină pot constitui și ele factori de risc pentru deteriorarea ligamentului colateral medial.

Cum se manifestă leziunile de ligament colateral medial?

Manifestările leziunilor LCM pot varia în funcție de gravitatea leziunii. În cazul unei rupturi, pacientul poate să audă un sunet de pocnitură în momentul leziunii și să resimtă durere în genunchi, însoțită de sensibilitate și umflare pe partea interioară a genunchiului. Pot apărea senzații de rigiditate în genunchi și impresia că acesta ar putea să se blocheze în momentul în care se exercită presiune. De asemenea, se poate observa o deplasare laterală a genunchiului. Este important să consulți un medic pentru o evaluare adecvată și pentru stabilirea planului de tratament în cazul unor astfel de simptome.

Investigații pentru diagnostic

  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Primul pas în diagnosticarea unei leziuni LCM constă în realizarea unui examen fizic al genunchiului de către un medic. În cazul în care există suspiciunea unei rupturi a LCM, medicul va efectua manevre de îndoire a genunchiului și aplicare a presiunii pentru a evalua eventuala instabilitate. Examinarea genunchiului sănătos este importantă pentru comparație.

Pentru a evalua ligamentul colateral medial al genunchiului, se utilizează un test numit „stres valg". Acest test constă în aplicarea unei presiuni laterale asupra genunchiului în două situații diferite: în prima, genunchiul este complet întins, iar în cea de-a doua, genunchiul este flexat la 30 de grade. Scopul acestui test este să se evalueze dacă există o extindere a spațiului articular medial și să se identifice o rezistență în mișcare. În timpul testului, este important ca piciorul să fie menținut într-o poziție de rotație externă pentru a evita supraestimarea laxității genunchiului ca rezultat al mișcării acestuia din rotație internă în externă. Orice discrepanță în această evaluare este considerată un rezultat pozitiv și poate indica o posibilă leziune a LCM.

Un alt test relevant pentru examinarea LCM este testul Swain, care este utilizat pentru a evalua leziunile cronice și instabilitatea rotativă a genunchiului. Acest test presupune flexarea genunchiului la un unghi de 90 de grade și rotirea externă a tibiei. Dacă pacientul simte durere pe partea interioară a genunchiului în timpul acestui test, există probabilitatea unei leziuni la nivelul LCM.

Ulterior, pot fi solicitate teste de imagistică pentru a exclude alte posibile leziuni la nivelul genunchiului și pentru a determina gradul de severitate al rupturii de LCM. Testele imagistice, precum rezonanța magnetică (RMN), sunt preferate pentru a obține imagini detaliate și a identifica leziunile concomitente ale țesuturilor moi. Alte opțiuni includ ecografia, pentru a evalua severitatea rupturii, și radiografia, care ajută la excluderea posibilității de fracturi sau alte leziuni.

Posibile complicații ale leziunilor ligamentului colateral medial

Odată cu vindecarea completă a leziunilor ligamentului colateral medial, efectele pe termen lung sunt de obicei minime, cu condiția ca genunchiul să nu fie expus altor traumatisme. Totuși, în cazul unei vindecări necorespunzătoare sau al lipsei de tratament adecvat, pot să apară probleme de instabilitate a articulației și leziuni ale nervului safen. Complicațiile asociate cu leziunile LCM sunt rare, în special atunci când sunt depistate și tratate la timp, dar monitorizarea atentă și respectarea unui plan de reabilitare sunt esențiale pentru a minimiza riscul de complicații și pentru a asigura o recuperare optimă.

Tratamentul recomandat

Pentru majoritatea persoanelor care suferă o leziune a ligamentului colateral medial, tratamentul fără intervenție chirurgicală reprezintă o opțiune eficientă. Acest lucru se datorează faptului că LCM beneficiază de o bună vascularizație, facilitând procesul de vindecare. Tratamentul non-chirurgical include diverse măsuri, precum odihnă, aplicarea de gheață, compresie și ridicarea piciorului (metoda RICE), care contribuie la reducerea durerii și a umflăturii. Pentru a gestiona durerea, se pot utiliza analgezice. În plus, utilizarea unui suport pentru genunchi poate oferi o susținere suplimentară, limitând mișcările laterale ale acestuia și contribuind la vindecarea LCM-ului. Fizioterapia are un rol important în procesul de recuperare, având ca obiectiv îmbunătățirea forței și flexibilității musculare din jurul genunchiului.

În cazul unui LCM grav afectat, se poate recurge la intervenția chirurgicală, în special în situațiile în care pacientul este un sportiv de performanță, supus unor niveluri ridicate de presiune asupra genunchiului în timpul activităților sportive. Chirurgul poate opta pentru reatașarea sau reconstrucția LCM-ului, folosind grefonul format dintr-o porțiune de țesut, fie de la altă parte a corpului pacientului, cum ar fi tendoanele de la mușchii coapsei, fie de la un donor extern. Procedura chirurgicală se realizează, în general, prin incizii mici în partea interioară a genunchiului. Durata de recuperare după intervenția chirurgicală depinde de mai mulți factori, inclusiv gravitatea leziunii LCM, tipul specific de procedură chirurgicală, posibila intervenție chirurgicală la alte părți ale genunchiului și starea generală de sănătate a individului, inclusiv vârsta acestuia.

Diagnostic și tratament la SANADOR

Persoanele cu leziuni ale ligamentului colateral medial beneficiază la SANADOR de investigații amănunțite, efectuate cu aparatură performantă, așa cum sunt echipamentele RMN cu magneți de putere 3T, care oferă imagini foarte clare, cu detalii submilimetrice. În funcție de rezultat, medicii ortopezi ai SANADOR aleg tratamentul potrivit, în funcție de specificul fiecărui caz și particularitățile fiecărui pacient.

Dacă este nevoie de operație, aceasta este realizată de specialiști cu experiență în chirurgia ortopedică, prin metode cât mai puțin invazive. Pacienții sunt îngrijiți și monitorizați atent, iar pentru recuperare au la dispoziție Departamentul de recuperare din cadrul Spitalului Clinic SANADOR, unde beneficiază de programe personalizate de fizioterapie, kinetoterapie, masaj și recuperare pediatrică.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR