Ce este fractura de calcaneu?

  • 021 9699 Fractura de calcaneu poate fi gravă. Apelează la SANADOR!

Fractura de calcaneu este ruptura osului de la nivelul călcâiului și poate fi o leziune dureroasă și invalidantă. O fractură de calcaneu apare de obicei după căderi de la înălțime sau în timpul accidentelor de mașină. Osul calcaneu este comparat cu un ou fiert tare deoarece are o coajă tare la exterior, iar interiorul este format din os mai moale, cu aspect asemănător unui burete. Atunci când suprafața exterioară se rupe, osul tinde să se prăbușească și să se rupă în mai multe fragmente. Din această cauză, fracturile care implică osul călcâiului sunt grave. În plus, atunci când sunt afectate și articulațiile, pot exista consecințe pe termen lung precum artrita și durerea cronică.

Tipurile de fracturi de calcaneu

Fracturile de calcaneu pot fi împărțite în două mari tipuri: extraarticulare și intraarticulare.

Fracturile extraarticulare reprezintă 25% din fracturile calcaneului și nu implică articulațiile. Aceste fracturi se vindecă, de obicei, fără probleme pe termen lung.

Fracturile intraarticulare reprezintă 75% din fracturile calcaneului, sunt fracturi mai complexe, cu deplasarea fragmentelor de os și care se extind la una sau mai multe articulații. Aceste fracturi sunt mai dificil de tratat și necesită adesea intervenție chirurgicală.

O altă clasificare a fracturilor de calcaneu se face pe baza tomografiei computerizate și se numește clasificarea Sanders:

  • Tip I: fractură fără deplasare;
  • Tip II: fractură cu 2 fragmente;
  • Tip III: fractură cu 3 fragmente;
  • Tip IV: fractură cu 4 sau mai multe fragmente (fractură cominutivă).

Clasificarea Essex-Lopresti împarte fracturile de calcaneu în două tipuri:

  • tip depresiune articulară: o singură linie de fractură verticală care separă porțiunea anterioară de cea posterioară a calcaneului;
  • tip „limbă”: pe lângă linia de fractură verticală, este prezentă și o linie de fractură orizontală, care creează un fragment osos postero-superior.

Cauzele și factorii de risc

  • 021 9699 Dacă ai simptome de fractură de calcaneu, vino la SANADOR!

Cele mai frecvente cauze ale fracturii de calcaneu sunt căderile de la înalțime și accidentele rutiere.

Alte cauze pot fi reprezentate de:

  • impactul pe o suprafață dură în timpul săriturilor sau alergării;
  • traumatism prin lovire directă a calcaneului;
  • leziunile prin avulsie (îndepărtarea prin smulgere a unei porțiuni din calcaneu atunci când tendonul lui Ahile se desprinde de os);
  • fracturile de stres sau de oboseală (apar prin aplicarea în mod repetat a unei presiuni crescute asupra călcâiului).

Factorii de risc pentru ruptura de calcaneu sunt:

  • osteoporoza;
  • vârsta înaintată;
  • medicamentele pe bază de steroizi;
  • practicarea unor sporturi care implică aplicarea repetată a unor forțe crescute la nivelul picioarelor (ex. gimnastică, atletism, ridicarea de greutăți).

Cum se manifestă o ruptură de calcaneu?

Pacienții cu fractură de calcaneu pot prezenta:

  • durere la nivelul călcâiului;
  • umflarea piciorului;
  • vânătăi care se formează de-a lungul tălpii piciorului (semnul Mondor);
  • deformarea călcâiului;
  • imposibilitatea de a pune greutate pe călcâi sau de a merge;
  • dificultate la mobilizarea articulației, din cauza durerii;
  • leziuni la nivelul pielii sau mușchilor.

Investigațiile pentru diagnostic

  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Radiografia

Radiografiile de picior și gleznă în mai multe incidențe sunt indicate pentru orice suspiciune de ruptură de calcaneu. Imaginile ar trebui să includă incidențe antero-posterioare, laterale și oblice. Radiografia poate arăta dacă există o ruptură de calcaneu, dacă fragmentele osoase sunt deplasate și dacă articulațiile sunt afectate.

Pe radiografia de profil a piciorului pot fi identificate anumite repere importante, precum unghiul Bohler și unghiul Gissane. Unghiul Bohler este format de două linii, o linie care se trasează de la punctul cel mai înalt al procesului anterior al calcaneului până la cel mai înalt punct al suprafeței articulare posterioare și o altă linie care unește ultimul punct cu cel mai înalt punct al tuberozității posterioare a calcaneului.

Acest unghi are în mod normal 20-40°. În cazul fracturilor grave, cu afectarea articulațiilor, acest unghi devine mai mic. Unghiul lui Gissane se formează la unirea dintre partea descendentă a feței posterioare a calcaneului cu fața anterioară. În mod normal, acest unghi are 95-105°, iar în cazul pacienților cu fractură la călcâi este mărit.

Tomografia computerizată

Din cauza anatomiei complexe a calcaneului, o tomografie computerizată este recomandată în mod obișnuit după ce radiografia de picior a pus în evidență o fractură la călcâi. Prin CT se pot obține imagini mai detaliate ale piciorului decât cele obținute prin radiografie simplă. Pe lângă stabilirea diagnosticului de fractură de calcaneu, CT-ul permite și clasificarea severității fracturii. Aceste informații vor ajuta medicul să stabilească cea mai bună metodă de tratament.

Posibile complicații ale fracturii de calcaneu

Pacienții cu fractură de calcaneu prezintă adesea complicații, de aceea trebuie luate în considerare leziunile concomitente. Evaluarea amănunțită a coloanei vertebrale trebuie să se facă la toți pacienții cu fractură la călcâi, dar mai ales atunci când mecanismul este reprezentat de o cădere. Impactul cu solul poate duce la fracturi de compresie vertebrală.

Sindromul de compartiment al piciorului este o complicație rară, dar foarte gravă, care poate apărea la pacienții cu ruptură de calcaneu. În această afecțiune, presiunea la nivelul compartimentului osteofascial crește până la un nivel la care determină scăderea perfuziei cu sânge la nivelul piciorului și poate duce la leziuni ireversibile ale mușchilor și nervilor.

Alte complicații care pot apărea la pacienții cu ruptură de calcaneu sunt:

  • osteoartrita subtalară;
  • osteomielita;
  • infecția postoperatorie a plăgii;
  • durere cronică;
  • instabilitatea tendonului peroneal.

Metodele de tratament recomandate

Tratamentul pacienților cu fractură de calcaneu depinde de mai mulți factori: cauza fracturii, severitatea acesteia, gradul de afectare a țesuturilor moi și starea generală de sănătate.

Tratamentul nechirurgical

În cazul pacienților cu fractură la călcâi care nu implică deplasarea fragmentelor osoase, se poate aplica tratamentul nechirurgical. Acesta constă în imobilizarea cu ghips, atelă sau orteză care va menține oasele de la picior în poziție normală în timp ce se vindecă. Imobilizarea se face pe o perioadă de 6-8 săptămâni sau chiar mai mult. Pacientul cu fractură de calcaneu nu are voie să pună greutate pe picior până când vindecarea osului nu este completă.

Tratamentul chirurgical

În cazul pacienților cu ruptură de calcaneu în care s-a produs deplasarea fragmentelor osoase, tratamentul recomandat este cel chirurgical.

Momentul intervenției chirurgicale pentru pacienții cu fractură la călcâi depinde de tipul de fractură. În cazul fracturilor închise, când pielea din jurul fracturii nu a fost lezată, medicul poate să aștepte până când scade edemul de la nivelul piciorului. Piciorul este menținut imobilizat și ridicat timp de câteva zile pentru a favoriza reducerea edemului, apoi se va interveni chirurgical. Această așteptare înainte de operație îmbunătățește recuperarea de după operație și scade riscul de infecție.

Fracturile deschise, în care pielea este lezată și riscul de infecție este foarte mare trebuie, tratate imediat. Aceste fracturi necesită intevenție chirurgicală pentru a curăța rana și a îndepărta țesuturile deteriorate.

Atunci când bucățile de os fracturate sunt mari, acestea pot fi puse la loc pe cale percutanată. Fixarea percutanată cu șuruburi constă în introducerea unor șuruburi speciale prin incizii mici la nivelul pielii, care mențin fragmentele de os unite.

Reducerea deschisă și fixarea internă este o intervenție care constă în realizarea unei incizii mai mari, pentru a readuce fragmentele de os în poziția normală. Acestea sunt ținute împreună prin intermediul unor plăci și șuruburi metalice.

Pentru a combate durerea care apare după operație, medicul poate recomanda medicamente de tipul antiinflamatoarelor nesteroidiene, anestezice locale sau opioide.

Recuperarea medicală după o fractură de calcaneu

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Timpul necesar pacienților cu fractură la călcâi pentru a reveni la activitățile zilnice variază în funcție de tipul și gravitatea fracturii, dar și de leziunile asociate.

Unii pacienți cu fractură de calcaneu pot începe activitățile de susținere a greutăților la câteva săptămâni de la producerea fracturii, însă cei mai mulți pacienți vor trebui să aștepte aproximativ 3 luni până să poată pune greutate pe călcâi.

Mulți medici încurajează mișcarea timpurie a piciorului la începutul perioadei de recuperare. De exemplu, puteți începe să mișcați zona afectată imediat ce durerea vă permite. Dacă ați suferit o intervenție chirurgicală, puteți fi instruit să mișcați zona afectată imediat după vindecarea plăgii.

Exercițiile de kinetoretapie ajută la îmbunătățirea mișcărilor piciorului și la refacerea musculaturii și sunt necesare pentru reluarea cât mai rapidă a activităților zilnice.

La reluarea mersului, este posibil să trebuiască să folosiți cârje, baston sau cadru de mers și să purtați o orteză.

Este foarte important să respectați indicațiile medicului cu privire la reluarea mișcărilor deoarece, dacă puneți greutate pe picior prea devreme, fragmentele de os se pot deplasa de la locul lor și este posibil să fie nevoie de o intervenție chirurgicală. La pacienții la care s-a intervenit chirurgical, șuruburile ar putea să se slăbească și să se desprindă, iar fragmentele de os să se deplaseze, necesitând o nouă intervenție chirurgicală.

Tratament la SANADOR

Pacienții cu fractură de calcaneu beneficiază la Secția de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Clinic SANADOR de investigații complete, astfel încât eventualele deplasări osoase să fie descoperite și tratate adecvat. Dacă fractura este gravă și este nevoie de operație, chirurgii experimentați efectuează proceduri moderne, cât mai puțin invazive. Fixarea percutanată cu șuruburi și reducerea deschisă și fixarea internă se realizează în condiții de siguranță maximă pentru pacient, cu echipamente moderne.

Medicii ortopezi ai SANADOR oferă tratament pentru fracturi ale piciorului, ca fractura de rotulă, fractura de tibie și fractura de gleznă, dar și pentru celelalte tipuri de fracturi, luxații și alte afecțiuni ale aparatului locomotor. După tratament, pacienții își pot reface funcțiile locomotorii la baza de medicină fizică și reabilitare SANADOR, alături de o echipă medicală specializată.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR