Ce este angio-RM?

Angio-RM sau angiografia prin rezonanță magnetică este o procedură imagistică neinvazivă, utilizată pentru evaluarea vaselor de sânge. Cu ajutorul acestei tehnici, medicii pot diagnostica și evalua o gamă largă de afecțiuni vasculare, contribuind la planificarea tratamentului optim pentru pacienți. La SANADOR, pacienții au acces la investigații angio-RM 3 Tesla, efectuate cu echipamente de ultimă generație.

Angiografia RMN folosește câmpuri magnetice și unde radio pentru a genera imagini detaliate ale vaselor, permițând medicilor să evalueze circulația sângelui. Angio-RM poate fi efectuată cu sau fără utilizarea substanței de contrast și poate oferi informații esențiale pentru diagnosticul și tratamentul unor afecțiuni vasculare variate.

  • Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!

Tipuri de angiografie prin rezonanță magnetică

Există mai multe tipuri de angiografie RM, fiecare având caracteristici și indicații specifice:

  • Angio-RM fără substanță de contrast sau angio-RM nativ. Această metodă se bazează exclusiv pe proprietățile naturale ale țesuturilor și ale fluxului de sânge, pentru a crea imagini ale vaselor. Acest tip de investigație este utilă pentru pacienții care nu pot sau nu ar trebui să primească substanțe de contrast.
  • Angio-RM cu substanță de contrast. Substanța de contrast este utilizată în angiografia prin RMN pentru a îmbunătăți vizualizarea vaselor de sânge, astfel încât să fie obținute imagini mai clare și mai precise. Substanța este administrată intravenos și are capacitatea de a mări contrastul între vasele de sânge și țesuturile înconjurătoare. Prin urmare, substanța de contrast permite medicilor să observe mai bine structura și funcționarea sistemului vascular, inclusiv eventualele îngustări, anomalii sau leziuni.

Indicațiile pentru angio-RM

Angio-RMN este utilizată pentru diagnosticarea și evaluarea unor afecțiuni vasculare variate, precum:

  • anevrisme de aortă toracică și abdominală sau în alte artere;
  • disecția de aortă toracică și abdominală sau ale vaselor adiacente;
  • boala aterosclerotică (placa) în arterele carotide ale gâtului, care poate limita fluxul sangvin către creier și poate provoca un accident vascular cerebral;
  • malformații arterio-venoase în interiorul creierului sau în altă parte a corpului;
  • boli  sau malformații ale arterelor renale;
  • embolismul pulmonar (un cheag de sânge care se formează în altă parte a corpului și călătorește prin fluxul sanguin până când se blochează în arterele pulmonare);
  • leziuni post-traumatice la una sau mai multe artere din gât, piept, abdomen, pelvis sau membrele inferioare.

Pe lângă rolul în diagnosticul afecțiunilor mai sus menționate, angio-RMN mai are și alte funcții:

  • ghidează radiologii intervenționali și chirurgii vasculari în efectuarea reparațiilor vaselor de sânge bolnave, cum ar fi implantarea stenturilor sau evaluarea unui stent după implantare;
  • evaluează arterele care alimentează o tumoră înainte de intervenția chirurgicală sau de alte proceduri, cum ar fi chemoembolizarea sau radioterapia internă;
  • arată amploarea și severitatea bolii coronariene și efectele sale și planifică pentru o intervenție, cum ar fi bypassul coronarian;
  • evaluează fluxul sangvin pentru a ajuta la pregătirea unui transplant de rinichi;
  • ajută la vizualizarea anomaliilor congenitale ale vaselelor de sânge, în special la copii (de exemplu, malformațiile cardiace sau la nivelul altor vase de sânge, datorate bolii congenitale a inimii).
  • efectuează screening pentru boala arterială la indivizi, în special pacienți cu antecedente familiale ale acesteia.

Avantajele unui angio-RMN

O angiogramă RM oferă numeroase avantaje în comparație cu alte metode de angiografie, inclusiv:

  • Non-invazivitate. Angio-RM nu necesită introducerea de catetere sau de instrumente în vasele de sânge, ceea ce reduce riscul de complicații asociate procedurilor de cardiologie intervențională.
  • Lipsa expunerii la radiații ionizante. Spre deosebire de angiografia cu raze X, care utilizează radiații ionizante, angio-RM folosește câmpuri magnetice și unde radio, eliminând expunerea la radiații.
  • Imagini detaliate și tridimensionale. Angio-RM oferă imagini detaliate ale vaselor de sânge, permițând medicilor să evalueze circulația sângelui și să vizualizeze vascularizația într-un mod tridimensional.
  • Evaluare multiplanară. Cu ajutorul angio-RM, medicii pot vizualiza vasele de sânge din diferite unghiuri și planuri, ceea ce poate fi util în diagnosticarea și planificarea tratamentului.

Pregătirea pentru angiografie RMN

Înainte de efectuarea unei angiografii prin RM, este posibil să fie necesară o minimă pregătire, care constă într-o discuție cu personalul medical, în cadrul căreia pacientul trebuie să furnizeze informații complete despre alergii la medicamente sau la substanțele de contrast și despre orice afecțiuni preexistente.

În unele cazuri, poate fi necesar ca pacientul să nu mănânce și să nu bea nimic timp de câteva ore înainte de efectuarea angiografiei RMN, mai ales dacă se folosește substanță de contrast.

Deoarece examenul RMN implică utilizarea unor câmpuri magnetice puternice, este important ca pacienții să îndepărteze toate obiectele metalice sau dispozitivele medicale care ar putea interfera cu procedura.

  • Vino la SANADOR pentru investigații avansate, esențiale în stabilirea unui diagnostic rapid și precis!

Cum se realizează un angio-RM?

Procedura de angio-RM implică următorii pași:

  • Poziționarea pacientului. Pacientul este plasat pe o masă de examinare, care se deplasează în interiorul tubului de RMN, iar un asistent medical sau un tehnician plasează o antenă specială pe zona care urmează să fie scanată. Pacientului i se furnizează o pereche de căști, pentru reducerea zgomotului produs de aparat și i se explică felul în care funcționează butonul pentru întreruperea procedurii în caz de urgență.
  • Administrarea de contrast (opțional). În cazul unui angio-RM cu substanță de contrast, aceasta se administrează prin intermediul unui cateter intravenos.
  • Scanarea propriu-zisă. Masa pe care este așezat pacientul este introdusă în tubul de RMN, urmând ca aparatul să genereze câmpul magnetic și unde de radiofrecvență necesare pentru obținerea imaginilor. Este important ca pe parcursul scanării, pacientul să se miște cât mai puțin, pentru a asigura calitatea imaginilor. Această etapă durează aproximativ o oră, însă în funcție de tipul și de numărul vaselor de sânge investigate, scanarea se poate prelungi.
  • Evaluarea rezultatelor. Imaginile obținute sunt evaluate de un medic specialist în imagistică medicală, pentru a identifica eventualele anomalii sau afecțiuni vasculare.
  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

De ce să optezi pentru angio-RMN 3 Tesla?

Angio-RMN realizată cu echipamente 3 Tesla reprezintă o opțiune avansată, care oferă mai multe beneficii, printre care un timp de scanare redus, îmbunătățind astfel confortul pacientului, o rezoluție crescută, permițând detectarea mai precisă a detaliilor anatomice și vasculare, imagini de calitate superioară, care pot fi mai ușor interpretate de către medici și pot oferi informații mai precise pentru diagnostic și tratament.

Puterea mai mare a câmpului magnetic în scanerele de 3T oferă o sensibilitate crescută în detectarea fluxului sanguin și a modificărilor vasculare subtile. Datorită rezoluției și a sensibilității îmbunătățite, angio-RMN 3T poate detecta și evalua mai precis leziunile vasculare mici sau subtile. Astfel, angio-RM 3 Tesla oferă beneficii semnificative în ceea ce privește rezoluția, timpul de scanare și sensibilitatea, îmbunătățind astfel calitatea și eficacitatea procedurii.

  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Investigații angio-RM 3 Tesla la SANADOR

SANADOR dispune de echipamente ultraperformante, de ultimă generație, pentru efectuarea de investigații angio-RM, astfel încât rezultatele obținute să fie rapide și de mare acuratețe. Pacienții au acces la angiografie prin rezonanță magnetică realizată cu aparate RMN 3 Tesla care oferă imagini de rezoluție superioară, iar durata de examinare este semnificativ redusă.

Echipamentele RMN 3 Tesla disponibile pentru angio-RM sunt Siemens Magnetom Skyra, la Spitalul Clinic SANADOR, și Siemens Magnetom Vida 3T, aflat în dotarea Clinicii SANADOR Floreasca. Siemens Magnetom Vida dispune de cea mai avansată tehnologie RMN care există în prezent, astfel încât pacienții beneficiază de scanare personalizată, cu eliminarea artefactelor de mișcare și respirație.

  • SANADOR dispune de tehnologie medicală de top, pentru diagnostic avansat și tratament eficient. Programează-te!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR