Ce este venoplastia?

Venoplastia este o procedură minim invazivă indicată pentru tratamentul venelor obturate sau îngustate, care pot să apară în tromboza venoasă profundă, spre exemplu. Spre deosebire de intervențiile de chirurgie vasculară, procedurile endovasculare, cum este și venoplastia, implică cu un risc mai mic de complicații și cu o recuperare mai ușoară.

  • 021.9699 Pentru urgențe sau pentru programări, sună la SANADOR!

Prin venoplastie, medicul specializat în cardiologie intervențională sau în radiologie intervențională restabilește circulația normală a sângelui la nivelul venei afectate, prevenind astfel complicațiile.

Intervenția este realizată prin cateterism, o tehnică modernă, minim invazivă, care implică introducerea unor tuburi subțiri și flexibile (catetere) în interiorul vaselor de sânge, printr-o puncție (înțepătură) la nivel cutanat, fără a fi necesare inciziile. Instrumentele medicale de mici dimensiuni sunt introduse apoi prin acest tub, care poate fi avansat oriunde în rețeaua vasculară, dat fiind faptul că vasele de sânge sunt interconectate.

Venoplastia poate însemna doar dilatarea venei îngustate, cu ajutorul unui balon medical de mici dimensiuni, sau poate implica și plasarea unui stent (dispozitiv metalic), pentru a menține canalul vascular deschis. 

Procedura este similară angioplastiei (intervenție percutanată pentru tratamentul aterosclerozei) care este realizată la nivelul arterelor, în timp ce venoplastia tratează venele îngustate. Arterele sunt vasele de sânge care transportă sânge încărcat cu oxigen și nutrienți către organe și țesuturi, iar venele colectează sângele cu dioxid de carbon de la nivelul țesuturilor și îl transportă înapoi către inimă, în vederea reoxigenării.

Indicații

Venoplastia percutanată este indicată în tratamentul bolilor simptomatice care afectează circulația venoasă:

  • Tromboza venoasă profundă cronică – caracterizată de prezența unui cheag de sânge pentru mai mult de o lună la nivelul unei vene profunde. Acesta deteriorează vena și o rigidizează;
  • Sindromul post-trombotic – complicație a trombozei venoase profunde, fiind o combinație între insuficiență venoasă (refluxul sângelui în vene) și hipertensiune venoasă;
  • Sindromul May-Thurner – artera iliacă dreaptă comprimă vena iliacă stângă;
  • Sindromul Nutcracker – vena renală stângă este comprimată între artera mezenterică superioară și aorta abdominală.

Avantajele venoplastiei

Venoplastia prezintă o serie de avantaje, comparativ cu procedurile chirurgicale vasculare:

  • Este minim invazivă – nu necesită incizii.
  • Pentru că țesuturile nu sunt lezate sever, timpul de recuperare este mai scurt.
  • Nu necesită anestezie generală și fire chirurgicale.
  • Spitalizarea este de scurtă durată: cei mai mulți pacienți pot reveni la activitățile obișnuite după 24 de ore.
  • Riscurile (cum ar fi riscul de infecție sau alte complicații) sunt mult mai mici.
  • Nu produce cicatrici.
  • Durerile postoperatorii și sângerările sunt minime.
  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Pregătirea pacientului

Înainte de procedură, pacientul este evaluat complet prin anamneză, examen clinic și un set de investigații medicale. În cadrul discuției cu medicul, pacientul trebuie să menționeze ce medicație urmează, inclusiv suplimentele alimentare utilizate, pentru că poate fi necesară întreruperea sau schimbarea tratamentului medicamentos.

Medicul îi va recomanda pacientului un set de analize de sânge și anumite investigații imagistice, precum venografia/flebografie (procedură de diagnostic minim invazivă, similară venoplastiei din punct de vedere al tehnicii utilizate) sau ecografia Doppler.

Cu aproximativ 12 ore înainte de venoplastie, pacientul nu trebuie să mai consume alimente sau băuturi.

Cum se realizează venoplastia?

Venoplastia este ghidată cu ajutorul angiografului, care va reda imagini în timp real din interiorul vaselor de sânge. Procedura nu necesită efectuarea unei anestezii generale, dar pacientul va fi sedat și va primi o anestezie locală, urmând să fie atent monitorizat, pe toată durata intervenției, de un medic anestezist.

Medicul accesează rețeaua de vase de sânge printr-o înțepătură (puncție) în zona inghinală sau la nivelul brațului, în funcție de localizarea venei afectate. Prin această înțepătură, introduce un tub subțire și lung din plastic, numit cateter, pe care îl avansează până la locul dorit. Cu ajutorul unei substanțe de contrast pe care o injectează prin cateter, stenoza va deveni vizibilă sub acțiunea razelor X.

La Spitalul Clinic SANADOR, intervențiile de venoplastie sunt realizate în Laboratorul de cateterism cardiac, singurul din România dotat cu două angiografe de ultimă generație Philips Azurion 7.

Odată ce tubul este poziționat corect, medicul umflă și dezumflă un balon de mici dimensiuni în interiorul venei, pentru a o lărgi. Astfel, fluxul sangvin normal este restabilit. În unele cazuri, este nevoie și de fixarea unui stent, pentru a preveni restenozarea venei. Stentul este un dispozitiv cilindric gol, confecționat din plasă metalică.

La finalul procedurii, cateterul este extras, iar specialistul aplică presiune pe zona puncției, pentru a opri sângerarea. Locul este acoperit, apoi, cu un pansament.

Recuperarea după procedură

În general, pacienții sunt externați în aceeași zi după efectuarea intervenției și pot reveni la activitățile de zi cu zi în 24 de ore. Imediat după procedură, este recomandat consumul de lichide.

Pansamentul compresiv va putea fi îndepărtat a doua zi după intervenție, iar echipa medicală va instrui pacientul despre îngrijirea corectă a locului puncției. Este normal să persiste o ușoară inflamație în zona înțepăturii în următoarele zile. Efortul fizic intens trebuie evitat aproximativ o săptămână.

Riscuri și contraindicații ale venoplastiei

Precum orice altă procedură medicală, venoplastia implică anumite riscuri, chiar dacă acestea sunt minime în cazul intervențiilor endovasculare. Printre ele se numără:

  • Echimoze (vânătăi), infecție și sângerări la nivelul puncției;
  • Formarea unui cheag de sânge în apropierea stentului;
  • Risc de restenozare, inclusiv dacă a fost plasat un stent;
  • Alergie la substanța de contrast;
  • Afectarea funcției renale (în cazul pacienților cu afecțiuni renale preexistente);
  • Deteriorarea venei.

Venoplastia este contraindicată în sarcină. Contraindicații relative ale venoplastiei sunt boala cronică de rinichi și bacteremia.

Venoplastia la Spitalul Clinic SANADOR

La Spitalul Clinic SANADOR, intervențiile de venoplastie sunt realizate în condiții de maximă siguranță și confort pentru pacient, în Laboratorul de cateterism cardiac, singurul din România dotat cu două angiografe de ultimă generație Philips Azurion 7. Echipa medicală specializată în proceduri intervenționale are o bogată experiență în realizarea de angioplastii și venoplastii, cu rezultate bune pe termen lung și recuperare rapidă pentru pacient.

Atunci când este necesar, afecțiunile sistemului venos sunt abordate multidisciplinar, printr-o colaborare perfectă între echipa de cardiologie intervențională, echipa de chirurgie vasculară și specialiștii în radiologie intervențională.

De asemenea, în funcție de indicația medicală stabilită, la Spitalul Clinic SANADOR pacienții beneficiază și de alte proceduri moderne de tratament minim invaziv pentru tromboza venoasă profundă, precum tromboaspirația venoasă cu AngioJet, un sistem de ultimă generație, care distruge trombii periferici prin aspirație activă.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR