Neurochirurgie

La Spitalul Clinic Sanador, am investit mult in Departamentul de Neurochirurgie. Dorim, pentru inceput, sa-ti explicam ce inseamna stiinta Neurochirurgia: este o ramura a chirurgiei care se ocupa de operatiile pe creier si alte intervenții asupra sistemului nervos, sistemul nervos de control care regleaza activitatile din organism. Operatiile pe creier sunt in general extrem de delicate si implică o serie complicata de tehnici, echipament si tehnologie sofisticata.

Ce boli trateaza un neurochirug? Anevrisme si anomalii congenitale cum ar fi malformatii vasculare, leziuni cauzate de traume, asa cum sunt leziuni ale nervilor, tulburari vasculare, sangerari la nivelul creierului, accident vascular cerebral, infectii ale creierului sau coloanei vertebrale si boli ale sistemului nervos  (Parkinson, epilepsie si hidrocefalie). Altele includ nevralgie trigeminala, probleme ale nervilor periferici (sindromul de tunel carpian), probleme spinale (bolile degenerative), leziunile provocate de traumatisme, problemele cauzate de artrita si fracturile, problemele discului spinal si tumorile sistemului nervos central, nervilor periferici si craniului.

Ce proceduri foloseste un neurochirurg? Pentru patologiile neoplazice, acesta indeparteaza tumorile cerebrale benigne si maligne, in care foloseste tehnici traditionale, minim invazive si tehnica gamma knife. In cazul bolilor vasculare, chirurgul apeleaza la o abordare microchirurgicala si endovasculara pentru tratamentul anevrismelor, sangerari la nivelul creierului, accident vascular cerebral, malformatii vasculare si malformatii cavernoase. Neurochirurgia functionala si stereotactica se foloseste pentru tratamentul chirurgical al bolii Parkinson si tulburari de miscare, durere cronica non-cancer, spasticitate si epilepsie.

Departamentul de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Sanador este unul dintre cele mai dinamice si profesioniste din lumea chirurgicala. Cum am investit in aceasta ramura a chirurgiei? Neurochirurgia beneficiază in cadrul Sanador de tot ceea ce defineste inteligenta medicala in acest domeniu: tehnologie medicala de ultima generatie, competenta si responsabilitatea echipei de specialisti.

Ce patologii din aceasta stiinta abordam la Sanador? Zilnic, tratam in conditii de siguranta intreaga patologie neurochirurgicala, atat craniocerebrala, cat si spinala (degenerativă – hernii de disc, tumorale, reconstructive), rezultatele fiind comparabile cu cele inregistrate in spitale din întreaga lume. Operam pacienți din intreaga tara si din Europa, constienti fiind ca beneficiaza de o echipa de elita de neurochirurgi, dublată in execuție de echipamente ultra-performante. Departamentul de Neurochirurgie este echipat ”state of the art”, cu aparatura operatorie de ultima generatie – microscop operator Zeiss Kinevo 900 – unic in Romania, echipament chirurgical de calitate superioara, sistem de neuronavigatie si aspiratie tumorala. Toate interventiile se desfasoara in cadrul unui bloc operator dotat cu instalatie care determina instalarea unei suprapresiuni, determinand astfel eliminarea germenilor si implicit lipsa infectiilor intraspitalicesti.

Cine sunt specialistii din cadrul Departamentului de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Sanador? Echipa medicala este formata din medici de renume, recunoscuti in tară si peste hotare, cu zeci de ani de experienta in domeniu, zeci de ani de studiu, mii de operatii efectuate cu succes in neurochirurgie. Dar mai presus de toate, este formata din medici si cu inima, si “cu cap”.

Ce este hernia de disc

Hernia de disc este o problemă mecanică, știută în lumea medicală și drept prolaps de disc intervertebral. Când inelul din jurul unui disc dintre vertebre se uzează, face loc conținutului său să iasă în afară. Și împinge nervii canalului măduvei spinării. Așa se face că durerea apare uneori exact în partea opusă herniei sau se extinde pe picior, continuându-se la genunchi sau la degete. Debutul herniei de disc este adesea marcat de instalarea lombalgiei. În funcție de zona afectată, senzația de durere se manifestă diferit. Dacă este vorba de un disc intervertebral poziționat la nivel lombar, durerea radiază în zona feselor, coapselor și picioarelor, în special sub genunchi. Dacă discul se află în partea superioară a coloanei, în zona gâtului, senzația de durere se va manifesta la nivelul umerilor și brațelor. Aceste dureri cresc progresiv în intensitate și sunt adesea însoțite de senzații de amorteală, furnicături sau paralizii. 

Tratamentul herniei de disc este personalizat

Chirurgia este rezervată doar în caz de deficit motor, iminenţă de paralizie sau durere refractară la orice formă de tratament conservator, timp de 2-3 săptămâni. Majoritatea pacienţilor nu se încadrează în aceste situaţii, deci nu au nevoie de operaţie. Nu toată lumea trebuie să stea la pat când are dureri de spate şi nu toate femeile scapă de acestea dacă renunţă la tocuri. Există şi cazuri grave de hernie de disc care necesită operaţie. Însă intervenţia chirurgicală trebuie să fie ultima opţiune, după tratamentul conservator. În funcție de cauze, afecțiunile coloanei vertebrale se abordează diferit.

 




Galerie foto

Programeaza-te acum pentru consult:

Bloc operator

Blocul operator include 10 săli de operații și este dotat cu plafoane cu flux laminar, asigurând un grad de asepsie 3 sau 4, care face ca riscul pentru infecții nozocomiale să fie nesemnificativ. Fiecare sală de operație este deservită de o centrală proprie pentru tratarea aerului.

Tehnologie

Departamentul de Neurochirurgie este dotat cu tehnologie operatorie de ultimă generație: microscop operator Zeiss Kinevo 900 – unic în România, sistem de neuronavigație cerebrală Medtronic, sistem de aspirație cerebrală (CUȘĂ), aparat ce monitorizeaza potențialele nervului facial intraoperator (EMG nerv facial) – util în tumorile de cerebel și trunchi cerebral, masă de operații Maquet, aparat de radiologie cu braț mobil (C-arm) care efectuează radiografii intraoperatorii de mare acuratețe. Departamentul este conectat cu Secția de Terapie și Anestezie Intensivă, pregătită să preia cazuri de maximă dificultate.

Terapie intensiva

Blocul operator este conectat cu cea mai performantă secție de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din sectorul medical privat, cu 17 posturi (paturi cu toate funcțiunile acționate electric), sistem de console “bridge” deasupra patului prevăzut cu prize de gaze medicale, prize electrice, lumină de noapte, precum și suport pentru monitoare, ventilatoare, injectomate și perfuzomate. Departamentul ATI este prevăzut cu centrală proprie de tratare a aerului, pentru asigurarea unui grad adecvat de asepsie. De asemenea, în cadrul departamentului există și rezerve septice de terapie intensivă.

Conditii de spitalizare

Spitalizarea se face în rezerve cu 1 pat sau 2 paturi (prevăzute cu consolă de gaze medicale), cu dotări de 5 stele: televizor LCD, frigider, minibar, casetă de valori, uscător de păr, cântar. Fiecare pacient de la Neurochirurgie beneficiază de: halat, prosoape, papuci, obiecte de toaletă de unică folosință, un telefon mobil cu buton “call nurse” cu ajutorul căruia poate apela și comunica direct cu asistentele de pe secție, dar și în exteriorul spitalului. Pe toată durata spitalizării, pacientul beneficiază de mai multe tipuri de meniuri (3 mese și 2 gustări zilnic), personalizate în funcție de afecțiunile sale medicale și de vârstă (adult sau copil) și atent monitorizate de către dieteticienii spitalului.

Echipa medicala

Programeaza-te acum pentru consult: