LABORATORUL DE CATETERISM CARDIAC ȘI LABORATORUL DE ELECTROFIZIOLOGIE
03. cardiologie interventionala
Inclusiv proceduri hibride impreuna cu colegii cardiologi interventionali
cardio
PROGRAM 24/24, 7/7, DISCOUNT PE PERIOADA NOPȚII
04_-RMN-3-tesla2
IRADIERE REDUSĂ, EXAMEN MAI PUȚIN DUREROS, SCURTAREA DURATEI PROCEDURII
04. Mamografie 3D
SIGURANȚĂ PENTRU MAMĂ ȘI COPIL
06. Nastere

TRIPLA HERNIE CERVICALA ETAJATA C3-C4-C5-C6-C7

testimonialPacienta Floriana Lazăr, în vârstă de 48 de ani, a ajuns la Sanador cu dureri mari interscapulare şi brahiale, fiind diagnosticată cu triplă hernie cervicală etajată. Operaţia s-a efectuat prin microdisectomie şi a constat într-o deschidere anterioară (ANTERIOR CERVICAL DISCECTOMY AND FUSION), centrată la nivelul herniei de disc (în locul discului degenerat şi al herniei de disc cervicale, dupa îndepărtare s-a aplicat cage local de disc din material PEEK).

Intervenţia a decurs în condiţii bune, iar pacienta nu a suferit tulburări de deglutiţie, de fonatie, nu a avut deficit motor sau tulburări de vedere. Recuperarea a fost una rapidă, pacienta fiind externată la o săptămână distanţă de internare.

Floriana Lazăr ne-a povestit procesul prin care a trecut până a ajuns la noi şi ne-a impresionat prin energia cu care a tratat situaţia, cât şi prin recuperarea rapidă după operaţie.

„Întâlnim în viață oameni cu diferite specializări, superspecializări în profesii pentru care au muncit o viață, toți foarte bine pregătiți teoretic, însă pentru profesionalism, medicii români întrec multe așteptări chiar la nivel internațional (în mod special voi face referiri la echipa de profesionişti a Prof. Univ. Dr. Msc. A.V. Ciurea-Șef Departament Neurochirurgie; Director Stiințific; Spital SANADOR), echipă pentru care am un respect deosebit şi considerație, deoarece le datorez VIAȚA!

Povestea mea începe simplu şi este a unui pacient care primește pe data de 11.04.2016, un diagnostic crunt: triplă hernie cervicală etajată c3-c4-c5-c6-c7.

În postura mea de contabil a fost crunt să înțeleg că din 7 vertebre cervicale doar 2 erau relativ neafectate, pe primul examen RMN din viața mea. Mergeam la serviciu pe 18.04.2016 şi speram că este o criză trecătoare de spondiloza cervicală, însă am simțit un pumnal în partea stângă spate fără explicație clară. Am mai rezistat la încă 2 crize cumplite în timp ce făceam tratament medicamentos cu antiinflamatoare fără nici un rezultat, după care, am devenit PACIENT! Acel pacient care stă ore în şir cu documentele de trimitere de la medicul de familie şi cardul de sănătate pe la ușile spitalelor: pe 11.04.2016 am stat în ziua crizei 12 ore într-un spital cu trimiterea la neurologie şi am beneficiat în calitate de angajat plătitor de CASS abia după 10 ore de o injecţie care abia mi-a dat iluzia că voi rezista pe transportul în comun până acasă, căci am primit recomandarea să nu mai stau pe drumuri, ci acasă la căldură. Au urmat multe alte încercări, analize, în preajma Sărbătorii de Paște când nu doar ca erau 3 Sărbători în aceeași zi (duminică, Paştele și 1 Mai), ci şi ghinionul meu să rămân pe o listă de aşteptare fără de speranță şi cu unicul gând că voi fi un INDICATOR în statistica deceselor.

Aşteptam ca orice om Paştele şi eu, dar iepurașul nu a venit în acest an la băiatul meu de 14 ani, deoarece eu zăceam în pat fără să mă pot mişca şi încercam să îi zâmbesc pentru a nu îl îngrijora.

Un înger păzitor a apărut însă în Săptămâna Patimilor (domnul Marcel Godrich) care mi-a dat speranța recunoașterii urgenței medicale de către profesioniştii spitalului SANADOR şi programarea internării în data de 03.05.2016 și operația în 04.05.2016 (de ziua mamei mele). Aici am primit o mână întinsă şi o vorbă blajină, o privire hotărâtă și încredere pentru o rezolvare chirurgicala complexa în al 13-lea ceas. Am primit camera 713 şi am înfruntat împreună realitatea crudă.

Am împlinit 48 de ani în luna aprilie 2016 şi sunt la 48 de ore de la operație. Cel mai greu EXAMEN al vieții. Am primit o urare profetică de ziua mea în acest an pe 08.04.2016, când nici nu bănuiam ce va urma (CRIZA DE TRIPLĂ HERNIE): “să ne întâlnim şi la inversul vârstei împlinite, adică 84 de ani”, am zâmbit atunci!!!!

Respir, vorbesc fără disfonie, nu am durere la înghițire, am o cicatrice mică, scriu și îmi duc crucea datorită lor: Prof. Univ. Dr. Ciurea Alexandru Vlad, Dr. Benţia Dan, Dr. Luca Husti Ionuț, Dr. Anestezist Dăscălescu Silviu. Recunoștință medicinei românești practicată la sanador!!!!” – Floriana Lazăr.