logo-sanador yt fb web

SANADOR VĂ PUNE LA DISPOZIȚIE SERVICIILE CELUI MAI PERFORMANT ECHIPAMENT DIN ROMÂNIA DE REZONANȚĂ MAGNETICĂ, RMN SIEMENS SKYRA

Magnetom Skyra, produs de firma Siemens combină: magnetul de 3T cu gradienții cei mai rapizi, numărul cel mai mare de canale (204x128) și calitățile tehnice asociate cu antenele de cap și corp cu 64 de canale, ceea ce oferă imagini de înaltă rezoluție și timp de examinare mult redus, cu diminuarea stresului pacientului.

Antenele de suprafață ce pot acoperi întreg corpul, precum și opțiunea zoom-it permit o examinare “holistică” a întregului corp, dând în același timp, posibilitatea unor detalieri pe segmente, fără ca pacientul să fie repoziționat sau reexaminat.

Aparatul nostru are în dotare toate antenele pentru articulații, cu maximul de canale disponibil pe piață, ceea ce conferă o nouă viziune asupra calității cartilajului, secvențele dezvoltate de firma Siemens în domeniul musculo-scheletal oferind un contrast os spongios - corticală - cartilaj - fluid articular - ligamente intraaritculare cu totul speciale, fiind astfel necesară artrografia RM cu injectare de substanță de contrast în cavitatea articulară.

Secvențele rapide care îmbină înalte rezoluții spațiale și temporale, pe secvențe morfologice și funcționale oferite de noul Magnetom Skyra, permit evaluarea tuturor tipurilor de afecțiuni, cu posibilitatea de diferențiere (cu o specificitate ce se apropie, în multe situații, de acuratețea examenului anatomopatologic) a afecțiunilor benigne, de cele maligne, prin utilizarea de combinații multiparametrice, secvențe morfologice, imageria de difuzie, studii de perfuzie și permeabilitate tisulară.

Particularitatile tehnice care dau unicitatea acestui echipament sunt:

  • pachet de sân - care asociază antena dedicată sânului cu ghidaj pentru biopsie, secvențe de difuzie și spectroscopie cu programe de postprocesare care facilitează rapiditatea, dar și acuratețea evaluării unei leziuni;
  • pachet de prostată - care asociază antena de corp de 64 de canale și antena endorectală care oferă imagini morfologice de înaltă rezoluție cu facilitatea secvenței de difuzie cu multiple valori b, care permit diferențierea perfuziei tisulare de difuzia “adevarată” - metodă revoluționară în identificarea neoplaziilor semnificative clinic, precum și spectroscopie Rezonanță Magnetică pentru prostată;
  • elastografie pentru ficat - care permite evaluarea fibrozei hepatice utilă în urmărirea postterapeutică a pacienților cu hepatopatii cronice și evaluarea după anumite tratamente cu chimioterapice, care favorizează dezvoltarea fibrozei în tumoră;
  • secvențe ultrarapide pentru tot corpul - cu aplicabilitate în special pentru abdomen, secvențele neinfluențate de mișcările respiratorii fiind esențiale pentru studiile de permeabilitate;
  • antena de 64 de canale pentru cap - cu imagistică funcțională cerebrală, permițând evaluarea preoperatorie a pacienților cu tumori cerebrale sau alte leziuni care interesează arii motorii sau cu implicație în limbaj - scris/vorbit - și evaluare “brain aging”, tulburări cognitive - cercetare;
  • perfuzia cerebrală cu spini marcați (ASL) - esențială pentru “stroke”;
  • antene și programe - pentru studii “whole-body”, țesuturi moi, os, angiografie;
  • angiografie fără substanță de contrast - pentru întreg corpul - “native”;
  • secvențe speciale cu “bandă de frecvență largă” - care permit o mai bună evaluare a țesuturilor moi din proximitatea implanturilor metalice.

Examinarea cu ajutorul echipamentului de Rezonanță Magnetică 3T este neinvazivă, nedureroasă și nu iradiază.

Pentru programări, puteți apela Call Center-ul Sanador: 021/9699, disponibil 24/24!

call prog rez
Dezabonare Declaratia de Confidentialitate Termeni si conditii

Copyright © 2015 Sanador

web fb fb