Obstetrică-Ginecologie

Ginecologie: specialitatea medicală destinată exclusiv pacientelor ce vizează bună funcționare a aparatului reproducător. În ziua de astăzi, când afecțiuni grave, de multe ori oncologice, afectează sute de femei puternice, active, tinere, vizita la medicul ginecolog este mai mult decât necesară.

Infecțiile vaginale netratate pot avea consecințe grave. Pentru a preveni și depista eventuale afecțiuni, va recomandăm să solicițati o consultație de rutină la Obstetrică Ginecologie din 6 în 6 luni.  

Fibromul uterin este cea mai frecventă tumoră benignă a uterului. Cauzele apariției fibromului sunt în continuare dezbătute, se consideră, ca factori, predispoziția genetică – România este o zonă endemică pentru fibromatoza uterină, circa 40% din femeile din România pot dezvolta de-a lungul vieții această patologie. Acesta este depistat cel mai frecvent în cadrul unui consult ginecologic, combinat cu o ecografie transvaginală. Spre deosebire de chistul ovarian, fibromul poate da anumite simptome, respectiv sângerări vaginale anormale, în afara menstruației.

Cancerul de col uterin afectează în momentul de față aproximativ 3.000 de femei, anual. În stadii incipiente, cancerul de col uterin nu prezintă simptome. De aceea, pentru depistarea lui din timp, sunt necesare teste de screening în Ginecologie.

• Testul Babeș-Papanicolaou detectează anomalii celulare de la nivelul colului uterin ce indică un risc de a dezvolta cancer de col uterin sau chiar prezența acestuia. Testul se efectuează o dată la 2-3 ani.
• Testul HPV detectează prezența tipurilor oncogene de HPV. Efectuarea testului HPV nu trebuie să excluda screeningul citologic.
• Analiza CINtec PLUS are rolul de a oferi un rezultat de certitudine pentru cazurile fals-negative, incerte sau cu HPV pozitiv.

Colposcopia este una dintre cele mai importante investigatii in diagnoticul precoce al leziunilor precanceroase ale colului uterin . Principalul obiectiv este identificarea patologiei cervicale. Avantajul acestei investigatii,care este neinvaziva,nedureroasa si neiadianta,este acela ca permite prelevarea de biopsii in vederea stabilirii unui diagnistic histopatologic si in consecinta a unei conduite terapeutice cat mai adecvate si adaptate patologiei cervicale. Foloseste un apart special colposcop/videocolposcop ce mareste imaginea de 2 pana la 60 ori,in functie de tipul aparatului. Examinarea dureaza maxim 10-20 minute, nu necesita spitalizare sau anestezie si rezultatul este primit pe loc.

Indicatiile colposcopiei sunt multiple: rezultate anormale ale testului Babes-papanicolau, testul HPV pozitiv, sangerarile dupa contactul sexual, vaginite persistente, reevaluarea in dinamica a cazurilor de leziuni precancetoase tratate conservator etc.


În cadrul Secției de Ginecologie se poate efectua întreaga gamă a intervențiilor chirurgicale:
• anexectomii clasice sau laparoscopice
• salpingectomii
• chistectomii clasice sau laparoscopice
• ovarectomii efectuate clasic sau laparoscopic
• ligaturare trompe uterine prin abord clasic sau laparoscopic
• histerectomii - histerectomie totală cu anexectomie bilaterală și limfadenectomii
• miomectomii uterine histeroscopic sau laparoscopic
• conizații clasice sau electrice
• histeroscopii diagnostice sau exploratorii, cu excizia polipilor endouterini/rezecții de sinechii uterine/ intervenții intrauterine asistate laparoscopic
• tratamentul chirurgical pentru incontinență urinară prin diverse procedee
• tratamentul abcesului sau chistului glandei Bartholin
• citoreducții tumorale ale cancerului ovarian
• chiuretaje uterine hemostatice și biopsice, evacuatorii
• chiuretaje pentru întreruperea la cerere a sarcinii
• sectorectomii mamare cu examen anatomopatologic
• mamectomii radicale cu limfadenectomie axilară
• intervenții oncologice genito-mamare

De asemenea, se pot efectua diverse proceduri medicale din Ginecologie:
• cerclaj al colului uterin
• amniocenteză (procedură care permite testarea genetică a fătului în scopul depistării unor boli cromozomiale sau a altor defecte genetice)
• coriocenteză (biopsia de vilozități coriale/țesut trofoblastic)
• cordocenteză (recoltare de sânge fetal din cordonul ombilical)
• embrioreducție (procedură prin care se reduce numărul de embrioni în cazul sarcinilor multiple).

Obstetrica se ocupă cu supravegherea femeii în perioadă de sarcină, naștere și postpartum. Mămicile înțeleg cu siguranță cât de importantă este supravegherea sarcinii, de la stadiul de embrion până la cel de făt.

Echipa de medici Sanador consiliază viitorii părinți și asigură consultații și analize medicale complete, pentru a monitoriza dezvoltarea bebelușului.

Alege Sanador pentru unul dintre cele mai speciale momente din viaţa ta: prima întâlnire cu bebeluşul tău!

De ce să alegi Sanador pentru prima întâlnire cu bebeluşul tău? Pentru că îţi punem la dispoziţie:

 O secţie de neonatologie modernă și complexă, cu terapie intensivă neonatală

 Rezerve single sau duble cu sistem de rooming-in pentru nou-născuţi

 Medici primari şi specialişti neonatologi, cu experienţă în activitatea de terapie intensivă neonatală, în linii de gardă permanentă

 Asistente specializate în neonatologie şi în terapie intensivă neonatală, în linii de gardă permanentă

 Compartiment de primiri urgenţe adulţi și copii, cu 18 linii de gardă disponibile 24/24H și flotă proprie de ambulanţe

Galerie foto

Programeaza-te acum pentru consult:

Bloc operator

Blocul de nașteri din cadrul Spitalului Clinic Sanador deține 3 săli de naștere și este conectat cu cea mai performantă secție de terapie intensivă neonatologie din sectorul medical privat, asigurând gradele de asepsie necesare. Fiecare sală de operație este deservită de o centrală proprie de tratare a aerului. Nou-născuții pot rămâne cu mamele în rezervă (sistem rooming - in) sau pot sta în secția de nou-născuți, sub atenta supraveghere a personalului medical din Secția de Neonatologie. Se pot primi nou-născuți cu vârste de gestație începând cu 28-30 de săptămâni, proveniți din sarcini cu dispensarizare medicală corectă, conform protocoalelor internaționale și românești în vigoare.


Tehnologie

Obstetrică-Ginecologie. Spitalul Clinic Sanador pune accent pe implementarea tehnicilor chirurgicale cu minimă invazivitate. Pentru calitatea actului medical folosim echipamente ultraperformante în sălile de operație:

• turnuri de laparoscopie și endoscopie  High Definition  Olympus 
• electrochirurgie cu sigilare de vase ligasure Valleylab 
• lămpi scialitice tehnologia “fără umbre” cu LED  Draeger 
• brațe pneumatice de chirurgie și anestezie Draeger 
• brațe C Siemens 
• instrumentar chirurgical Aesculap
• transmisie live din sălile de operații 

Terapie intensiva

Blocul operator este conectat cu cea mai performantă secție de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din sectorul medical privat, cu 17 posturi (paturi cu toate funcțiunile acționate electric), sistem de console “bridge” deasupra patului prevăzut cu prize de gaze medicale, prize electrice, lumină de noapte, precum și suport pentru monitoare, ventilatoare, injectomate și perfuzomate. Departamentul ATI este prevăzut cu centrală proprie de tratare a aerului, pentru asigurarea unui grad adecvat de asepsie. De asemenea, în cadrul departamentului există și rezerve septice de terapie intensivă.

Conditii de spitalizare

Spitalizarea se face in rezerve de 1 sau 2 paturi, cu dotari de 5* (fotoliu sau canapea pat, televizor LCD, frigider, minibar, caseta de valori, cantar, uscator de par). Fiecare rezerva are baie proprie. Paturile din rezerve sunt motorizate cu 5 segmente si prevazute cu consola de gaze medicale si prize electrice. Pacienta are la dispozitie: halat, prosoape, papuci, obiecte de toaleta de unica folosinta, un telefon mobil personal cu buton de “call nurse” cu ajutorul caruia poate apela si comunica direct cu asistentele de pe sectie si cu alte persoane din afara spitalului. Pe toata durata spitalizarii, pacienta beneficiaza de mai multe tipuri de meniuri (3 mese si 2 gustari zilnic), personalizate in functie de afectiunile sale si de varsta, si atent monitorizate de catre dieteticienii spitalului. Nu se percepe nicio taxa pentru recoltarea de celule stem.  


Echipa medicala

Programeaza-te acum pentru consult: