Descoperă chirurgia robotică minim invazivă

Chirurgia robotică este o tehnologie avansată care permite intervenții chirurgicale minim-invazive și efectuarea unor operatii complexe cu o mare precizie, flexibilitate si control. Des folosită în urologie, ginecologie, chirurgie toracică sau digestivă, depășește limitele chirurgiei clasice, deschise, cât si pe cele ale chirurgiei laparoscopice și îmbunătățește capacitățile tehnice ale chirurgului.
Ce este, de fapt, chirurgia robotică? Pe înțelesul tuturor, este un domeniu al chirurgiei în care un echipament robotic de ultimă generație asistă chirurgii în timpul intervențiilor chirurgicale. 

Având o vedere tridimensională de înaltă rezoluţie a câmpului operator și cu ajutorul unui set avansat de instrumente, chirurgii pot efectua operații complexe, fără să fie nevoie să efectueze incizii mari, așa cum se întâmplă în chirurgia deschisă.

Spitalul Clinic SANADOR îți oferă acces la cea mai performantă tehnologie în chirurgia robotică: da Vinci XI.

Sistemul de chirurgie robotică da Vinci Xi traduce în timp real mișcările mâinii chirurgului, de la consolă, asupra instrumentelor cu care este operat pacientul. Sistemul robotic oferă o libertate de mișcare superioară mâinii umane.

Pentru pacient, chirurgia robotică înseamnă o spitalizare redusă, mai puține complicații, durere și sângerare reduse, recuperare rapidă, cicatrici mai mici și mai puțin vizibile și o siguranță sporită printr-o mai bună acuratețe a actului chirurgical.

Poți afla mai multe despre ce beneficii aduce chirurgia robotică și dacă această metodă este indicată în cazul tău vorbind cu unul dintre medicii nostri specialiști de la SANADOR.

Timpul nu este întotdeauna cel mai bun aliat al nostru în lupta cu boala și știm cu toții că o afecțiune, oricât de gravă ar fi, are cu totul alte șanse de vindecare dacă este depistată din timp. Fă primul pas cu adevărat important pentru tine, programează-te pentru o consultație.

Cuprins:

Domenii medicale acoperite de chirurgia robotică

Chirurgia robotică este folosită cu succes în intervenții chirurgicale din chirurgie generală, urologie și ginecologie. Există o mare varietate de intervenții în care se poate folosi această tehnică precum rezecțiile de colon, chirurgia bariatrică, tratamentul herniilor abdominale și al bolii de reflux gastroesofagian, gastrectomiile, cura achalaziei, chirurgia pancreasului și chirurgia splinei în chirurgia generală, histerectomiile, miomectomiile și chirurgia endometriozei în ginecologie dar și prostatectomii, nefrectomii parțiale sau totale, excizii ale chisturilor, cistectomie sau pieloplastie în urologie

Ce presupune o intervenție chirurgicală robotică

Prin utilizarea chirurgiei robotice se poate ajunge în locuri greu accesibile prin chirurgia clasică, păstrând astfel cât mai mult țesut sănătos și menajarea structurilor nervoase și vasculare. Chirurgia robotică permite o acuratețe de excepție a actului operator, cu prognostic post-operator foarte bun și complicații reduse, cu impact semnificativ asupra vieții pacientului.

În luna august 2020, la Spitalul Clinic SANADOR, au avut loc primele intervenții de chirurgie generală realizate cu ajutorul sistemului de ultimă generație da Vinci Xi, urmând ca, în curând, să fie realizate și intervenții de chirurgie robotică în sfera urologiei. Operațiile asistate robotic au inclus cura unei eventrații voluminoase, cura unei hernii inghinale bilaterale cu hernie ombilicală, dar și o amputație de rect la un bărbat tânăr, la care cancerul de rect implica și sfincterul anal, tratat anterior cu radioterapie neoadjuvantă. Caracteristic, la bărbat, este anatomia specifică a pelvisului, mai lung și mai îngust, situație în care abordul prin chirurgie clasică (deschisă) și cel laparoscopic sunt dificile, cu posibilă rezecție imperfectă și risc crescut de lezare accidentală a structurilor nervoase pelvine. Evoluția postoperatorie a pacienților a fost foarte bună.

Cu ce te poate ajuta o primă consultație

Când e vorba de sănătatea ta sau a celor dragi ție, luarea unei decizii privind o intervenție chirurgicală poate fi dificilă, de aceea ea trebuie luată împreună cu medicul curant. Acesta îți va explica și detalia  toate opțiunile disponibile și dacă este indicată intervenția prin chirurgie robotică. Deși cu riscuri reduse față de o interveție chirurgicală clasică, nici chirurgia robotică nu este total lipsită de riscuri și, în cazurile mai complicate, poate fi nevoie de întoarcerea la chirurgia deschisă. Dar este clar că are și multe beneficii despre care poți afla mai multe în urma unei discuții cu unul dintre medicii specializați în chirurgie robotică de la SANADOR.

STABILEȘTE O ÎNTÂLNIRE CU MEDICUL NOSTRU SPECIALIST

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR